DECIZIE nr. 102 din 6 mai 1997

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Popa – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorRaul Petrescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Giurculescu Ioan şi Mihaescu Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996*).Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 aprilie 1997, în prezenta părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 6 mai 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 110 din 8 octombrie 1996 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Pentru a se pronunţa aceasta soluţie, s-a reţinut ca, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, Curtea a constatat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.Împotriva acestei decizii au declarat recurs Giurculescu Ioan şi Mihaescu Maria, pentru următoarele motive:– necitarea la judecata în fond;– nemotivarea Deciziei nr. 110/1996, deoarece se limitează doar la referiri privitoare la decizii anterioare ale Curţii Constituţionale. Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă privesc promovarea recursului în anulare numai pentru motive strict determinate, în scopul apărării anumitor valori generale, care exced interesului părţilor, cum este respectarea principiului constituţional al separarii puterilor în stat. Dispoziţiile speciale privind recursul în anulare, precum şi regulile de desfăşurare a activităţii de judecată, în general, îşi au temeiul în prevederile de principiu ale art. 125 şi 128 din Constituţie, potrivit cărora atât competenţa şi procedura de judecată, cat şi căile de atac exercitate de părţile interesate ori de Ministerul Public sunt stabilite de lege. Ca urmare, prevederile referitoare la recursul în anulare nu pot fi considerate neconstituţionale. În consecinţa, se apreciază ca recursul introdus împotriva Deciziei nr. 110/1996 este neîntemeiat.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Motivul de recurs privind necitarea recurentilor la judecata în fond este neîntemeiat. Legea nr. 47/1992 prevede în art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepţia este vadit nefondata, soluţia se aproba de către completul de judecată cu unanimitate de voturi, fără citarea părţilor. Legiuitorul a prevăzut însă şi garanţii pentru părţi: o atare soluţie poate fi pronunţată numai cu unanimitate de voturi, iar împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului, care în toate cazurile se soluţionează cu citarea părţilor şi a Ministerului Public. Rezultă ca dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sunt derogatorii de la dreptul comun. În acest sens sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 88 din 3 octombrie 1995 şi nr. 96 din 24 octombrie 1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 26 octombrie 1995, şi, respectiv, nr. 274 din 24 noiembrie 1995.De asemenea, este neîntemeiat şi motivul de recurs privind nemotivarea deciziei de fond prin trimiterea la precedente judiciare, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta statuează numai asupra problemelor de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi constituţională într-o cauza şi neconstitutionala în alta cauza, cat timp legitimitatea sa constituţională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispoziţiile şi principiile constituţionale, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Pe cale de consecinţa, referirea la decizii anterioare, prin care Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, nu înseamnă o nemotivare, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a dispoziţiilor constituţionale şi legale.Pentru motivele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEA,în numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Giurculescu Ioan şi Mihaescu Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 6 mai 1997. –––––-Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 110 din 8 octombrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 6 martie 1997. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Florentina Geangu –––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește