privind autorizarea concentrarii economice realizate prin achiziţionarea de către Societatea Comercială "Editura Sportrom" – S.R.L. a unor elemente de patrimoniu ale Societăţii Comerciale "Pro Sport" – S.A. şi ale Societăţii Comerciale "Pro Sport Group" – S.A.
Preşedintele Consiliului Concurentei,în baza:– Decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor Consiliului Concurentei;– Legii concurentei nr. 21/1996;– Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei, cu modificările ulterioare;– Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice;– materialelor din dosarul cauzei (RS-11 din 22 ianuarie 2003; notificarea a devenit efectivă la data de 19 februarie 2003);– notei Departamentului servicii [V(2) -435 din 11 martie 2003],luând în considerare ca:1. Societatea Civilă Profesională de Avocaţi "Danescu, Danescu amp; Asociaţii", în baza Procurii autentificate cu nr. 2.700 din 23 decembrie 2002, a depus la Consiliul Concurentei notificarea concentrarii economice cu privire la achiziţionarea de către Societatea Comercială "Editura Sportrom" – S.R.L. a unor elemente de patrimoniu ale Societăţii Comerciale "Pro Sport" – S.A. şi ale Societăţii Comerciale "Pro Sport Goup" – S.A., pe scurt, achiziţionarea cotidianului "Pro Sport" cu suplimentele anuale "Pro Sport Magazin" şi "Pro Sport Anul Sportiv XXXX", împreună cu fondul de comerţ aferent acestor publicaţii;2. în data de 23 decembrie 2002 a fost semnat Contractul de vânzare-cumpărare şi notificarea a fost înaintată la Consiliul Concurentei în data de 22 ianuarie 2003, respectând astfel termenul de notificare de 30 de zile de la data semnării actului juridic în baza căruia s-a realizat dobândirea controlului;3. achiziţionarea unor mărci precum "Pro Sport Divizia Fantastica", "Pro Sport Group", "Pro Sport Management" etc., deşi aceste mărci nu reprezintă produse, a fost forţată de Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, care prevede la art. 40 alin. 4, sub sancţiunea nulităţii actului de transmitere, obligativitatea cesionarii totalităţii marcilor identice sau similare, aparţinând aceluiaşi titular şi înregistrate pentru clase identice sau similare de produse sau servicii către o singura persoana; pentru a nu fi aplicabilă sancţiunea nulităţii, Societatea Comercială „Editura Sportrom” – S.R.L. a fost nevoita sa achizitioneze toate mărcile indicate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci ca fiind similare cu mărcile înregistrate pentru publicaţii şi jocuri – concursuri, deţinute de vânzători;4. pornind de la precizarea facuta în notificare, potrivit căreia o particularitate a activităţilor legate de editarea publicaţiilor este faptul ca societăţile care desfăşoară aceasta activitate au în vedere doi cumpărători, şi anume: cumpărătorul de spaţiu publicitar şi cumpărătorul final (persoana care cumpara publicaţia respectiva), piaţa relevanta pe care are loc operaţiunea notificată a fost definită astfel:– din punct de vedere al cumpărătorului de publicitate – piaţa relevanta conţine media tiparita (publicaţii);– din punct de vedere al cumpărătorului final – piaţa relevanta este formată din ziarele de sport, revistele sportive şi cotidienele care au pagina dedicata furnizarii informaţiilor sportive sau suplimente sportive;5. în condiţiile în care pieţele relevante ar fi definite mai restrâns, respectiv piaţa publicităţii realizate prin cotidienele sportive şi piaţa cumpărătorului de cotidiene sportive, pe piaţa românească rămân tot doua cotidiene de sport Pro Sport şi Gazeta Sporturilor -, cotidiene care vor aparţine şi în continuare de doua grupuri de presa diferite şi care vor continua să se concureze între ele ca şi până în prezent, în vederea atragerii unui segment de cititori/cumpărători cat mai mare;6. în condiţiile în care pieţele relevante sunt definite larg, prin operaţiunea notificată se achiziţionează o cota totală de 2,51% din piaţa de publicitate prin intermediul media tiparita, respectiv o cota totală de 8,52% din piaţa cotidienelor sportive, a publicaţiilor sportive şi a cotidienelor care conţin pagina de sport sau supliment sportiv şi 14,40% din piaţa restrânsă a cititorului;7. în condiţiile în care pieţele relevante sunt definite mai restrâns, structura pieţei este data de cele doua cotidiene de sport care vor deţine următoarele cote de piaţa: pe piaţa cumpărătorului de cotidiene sportive: Pro Sport circa 73% şi Gazeta Sporturilor – circa 27% şi pe piaţa publicităţii realizate prin cotidiene sportive: Pro Sport circa 55% şi Gazeta Sporturilor – circa 45%;8. din punct de vedere geografic, piaţa relevanta este constituită din întreg teritoriul României, fără a exista diferentieri pe judeţe, regiuni istorice sau de alta natura; definirea pieţei geografice ca fiind întreg teritoriul României se explica prin localizarea agenţilor economici implicaţi în distribuţia produselor de presa (în principal RODIPET) şi a reţelelor acestora care se întind pe întreg teritoriul tarii;9. indiferent cat de restrictive ar fi definite pieţele relevante pe care are loc operaţiunea notificată, concentrarea economică analizata nu creează şi nici nu consolideaza o poziţie dominantă, nu conduce la restrangerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurentei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.DECIDE: +
Articolul 1În temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea concurentei nr. 21/1996 se autorizeaza concentrarea economică analizata, constatând ca, deşi operaţiunea de concentrare economică notificată cade sub incidenţa legii, nu exista motive pentru a fi refuzată. +
Articolul 2Societatea Comercială "Editura Sportrom" S.R.L. este obligată, conform prevederilor art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, sa plătească taxa de autorizare a concentrarii economice notificate, în cuantum de 615.376.681 (şase sute cincisprezece milioane trei sute şaptezeci şi şase de mii şase sute optzeci şi unu) lei, calculată pe baza cifrelor de afaceri provizorii transmise pentru pieţele relevante definite.Taxa se va achită în termen de 30 de zile de la comunicare, prin ordin de plată, în contul 361280052302, deschis la Banca Naţionala a României, Sucursala Municipiului Bucureşti, beneficiar Trezoreria Sectorului 2.Pe versoul ordinului de plată, în rubrica Cod cont, se va înscrie "20.17.01.03 – venituri din taxe pentru autorizare de funcţionare". O copie de pe ordinul de plată va fi transmisă neîntârziat Consiliului Concurentei. +
Articolul 3În termen de 5 zile de la depunerea, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, a Situaţiilor financiare anuale simplificate la 31 decembrie 2002, Societatea Comercială "Editura Sportrom" – S.R.L. va transmite la Consiliul Concurentei copii de pe acestea, pentru societăţile prezente pe pieţele relevante definite în notificare (Societatea Comercială "Editura Sportrom" S.R.L., Societatea Comercială "Ringier România" – S.R.L., Societatea Comercială "Editura Bauer Ringier" – S.R.L., Societatea Comercială "Pro Sport" – S.A., Societatea Comercială "Pro Sport Group" – S.A., şi Societatea Comercială "Publimedia Internaţional" – S.A.) şi nota pentru reactualizarea calculului taxei de autorizare a concentrarii economice respective.Consiliul Concurentei îşi rezerva dreptul de a recalcula cuantumul taxei de autorizare în situaţia în care cifrele de afaceri calculate pe baza datelor definitive diferă semnificativ faţă de cele provizorii avute în vedere la calculul taxei prevăzute la art. 2 din prezenta decizie. +
Articolul 4Nerespectarea dispoziţiilor prezentei decizii atrage sancţionarea conform art. 56 lit. d) din Legea nr. 21/1996. +
Articolul 5Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Societăţii Comerciale "Editura Sportrom" – S.R.L., în termen de 15 zile de la comunicare. +
Articolul 6Decizia Consiliului Concurentei poate fi atacată, conform prevederilor art. 52 alin. (3), în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ. +
Articolul 7Departamentul servicii şi Secretariatul General din cadrul Consiliului Concurentei vor urmări ducerea la îndeplinire a prezentei decizii. +
Articolul 8Secretariatul General va transmite prezenta decizie la:Societatea Comercială "Editura Sportrom" – S.R.LSediul: Bucureşti, str. Fabrica de Glucoza nr. 5, sectorul 2Nr. de înmatriculare la Registrul comerţului: J40/4483/1991Cod unic de înregistrare: R 36136Nr. de telefon: 203.08.21Nr. de fax: 203.56.21prin împuternicit:Av. Cezar DragomirescuSocietatea Civilă Profesională de Avocaţi "Danescu, Danescu amp; Asociaţii"Bd. Nicolae Balcescu nr. 35, ap. 10, sectorul 1, BucureştiNr. de telefon: 313.13.16Nr. de fax: 315.19.22PREŞEDINTELE CONSILIULUI CONCURENTEI,THEODOR VALENTIN PURCAREABucureşti, 13 martie 2003.Nr. 101.────────────