DECIZIE nr. 101 din 10 aprilie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorCristina Radu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente, excepţie ridicată de Societatea Comercială „N amp;G NINO TRANS” – S.A. în Dosarul nr. 8.736/CA/2000 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, consilier juridic Ioan Vasile Ghiocel, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicita admiterea acesteia, arătând ca dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente contravin prevederilor art. 41 alin. (8) din Constituţie. Se apreciază ca penalitatea reprezentând suma egala cu suma datorată nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri la care se referă art. 41 alin. (8) din Constituţie. Aceasta suma nu constituie penalităţi, pentru ca regimul acestora este stabilit periodic prin hotărâri ale Guvernului şi nici despăgubiri care se plătesc pe bază de tarif legal. Se mai arata ca prin art. 41 din Constituţie se consacra protecţia proprietăţii private dobândite licit, or, suma (impozitul datorat, la care se calculează penalitatea prevăzută la art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998) nu face parte din bunurile dobândite de un contribuabil din activităţi ilicite.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocand, prin analogie, soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, pronunţată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 97 din 9 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 4 august 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 23 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 8.736/CA/2000, Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente, excepţie ridicată de Societatea Comercială „N amp;G NINO TRANS” – S.A. din Timişoara.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 contravin prevederilor art. 41 alin. (8) din Constituţie, deoarece sancţionarea pentru întârzierea varsarii impozitului la bugetul de stat, cu o majorare reprezentând o sumă egala cu suma datorată, nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri la care se referă art. 41 alin. (8) din Constituţie. Aceasta suma nu constituie penalităţi, pentru ca regimul acestora este stabilit periodic prin hotărâri ale Guvernului, iar la alin. (2) al art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 se prevede că „în cazul în care impozitul declarat nu s-a plătit la termen, se calculează majorări de întârziere, potrivit dispoziţiilor în materie”. Suma la care se referă art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 nu constituie nici despăgubiri, deoarece despăgubirile se plătesc pe bază de tarif legal. În acelaşi timp societăţii sau vreunuia dintre prepuşii săi nu i se poate retine în sarcina comiterea vreunei infracţiuni sau contravenţii, astfel încât suma face parte din bunurile dobândite de un contribuabil din activitatea licita. Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (7) din Constituţie, caracterul licit al dobândirii bunurilor se prezuma, iar averea dobandita licit nu poate fi confiscată.Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ, exprimandu-şi opinia, apreciază ca intemeiata excepţia de neconstituţionalitate, deoarece calcularea penalitatilor la valoarea impozitului perceput pentru veniturile persoanelor nerezidente nu poate fi inclusă în noţiunea de majorare de întârziere, de despăgubire sau de confiscare şi prin aceasta se încalcă dispoziţiile art. 41 din Constituţie. De altfel penalitatea în litigiu este reglementată identic cu măsura prevăzută la art. 18 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, dispoziţie legală deja declarata neconstitutionala de Curtea Constituţională.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arata ca, potrivit art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente, penalitatea cu care se sancţionează „neretinerea la sursa a impozitului datorat şi/sau nevărsarea acestuia la bugetul de stat” nu are legătură cu prevederile art. 41 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”, şi, pe cale de consecinţa, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.Se considera ca în speta nu poate fi reţinută similitudinea faţă de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale – declarate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 97 din 9 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 4 august 1998 -, pe care autorul excepţiei le considera identice ca reglementare, deoarece textele respective nu permit o astfel de interpretare, fiind vorba de redactari diferite între care nu se poate face analogie. Astfel, în cap. III din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, art. 17 stabileşte contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare acestora. Art. 18 – declarat neconstitutional – adauga obligaţia plătitorilor de taxe, care au încălcat dispoziţiile fiscale, de a vărsa, pe lângă impozitele, taxele şi contribuţiile stabilite de organul de control, neachitate, o sumă egala cu diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii stabilite de organul de control, iar în cazul în care contribuabilul a săvârşit o noua contravenţie în termen de un an, organul de control va dispune vărsarea, pe lângă diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii stabilite potrivit legii, a unei sume egale cu dublul diferenţelor constatate. Situata în contextul sanctionarii contravenţionale a plătitorilor de taxe, care încalcă dispoziţiile fiscale – prevăzute la art. 17 -, măsura prevăzută la art. 18 ar echivala prin efecte cu o confiscare.În ceea ce priveşte măsura prevăzută la art. 6 alin. (3) din ordonanţa Guvernului nr. 83/1998, aceasta nu decurge din săvârşirea unei contravenţii, ci este o penalitate de întârziere care nu poate echivala prin efecte cu o confiscare.Se menţionează că în actualul sistem de penalităţi se sancţionează şi alte abateri de la respectarea prevederilor legale privind impozitele şi taxele, cum este, de exemplu, depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe, sancţionată ca atare prin Ordonanţa Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe (art. 13), aprobată şi modificată prin Legea nr. 73/1998, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 78/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 29/1999. Se mai arata ca prin art. 41 din Constituţie se consacra protecţia proprietăţii private dobândite licit, or, suma (impozitul datorat, la care se calculează penalitatea prevăzută la art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998) nu face parte din bunurile dobândite de un contribuabil din activităţi ilicite, atâta timp cat este rezultatul lipsirii bugetului de stat de impozitul datorat, potrivit legii, de nerezidenti, persoane fizice şi juridice, care realizează venituri din România.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi cele ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 27 august 1998, dispoziţii potrivit cărora „Neretinerea la sursa a impozitului datorat conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe şi/sau nevărsarea acestuia la bugetul de stat se sancţionează cu o penalitate de 100% din impozitul ce trebuia reţinut şi/sau vărsat, care va avea regimul juridic şi procedura aplicabile acestui impozit.”Autorul excepţiei susţine ca aceste texte de lege contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (8) din Constituţie, text care prevede: "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca prin textul de lege criticat se instituie o penalitate de 100% din impozitul ce trebuia reţinut şi/sau vărsat la bugetul de stat de către plătitorii de venituri, conform art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente, text potrivit căruia „În cazul în care impozitul datorat nu s-a plătit la termen, se calculează majorări de întârziere potrivit dispoziţiilor legale în materie”.Neretinerea la sursa a impozitului datorat de nerezidentii care realizează venituri pe teritoriul României atrage penalităţi în sarcina plătitorilor de venituri, însă majorările trebuie calculate, potrivit dispoziţiilor legale în materie, exclusiv cu privire la impozitul datorat de nerezidenti. Or, din Procesul-verbal nr. 79 din 22 septembrie 2000, încheiat de Administraţia financiară Resita, se constată că autorul excepţiei a fost obligat atât la plata unor majorări de întârziere, corespunzătoare impozitului pe veniturile nerezidentilor, cat şi la plata unei penalităţi de 100%, în calitate de plătitor de venituri către rezidenţi. Prin urmare, s-a aplicat de doua ori sancţionarea fiscală a aceluiaşi contribuabil pentru acelaşi fapt.Este o situaţie similară cu cea reţinută prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 97 din 9 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 4 august 1998, prin care s-a statuat ca o asemenea dispoziţie legală este neconstitutionala, deoarece suma egala cu dublul diferenţelor constatate nu constituie penalităţi, regimul acestora fiind stabilit prin alte acte normative. Aceasta suma nu constituie nici despăgubiri, întrucât despăgubirile se includ în majorări şi se plătesc o dată cu diferenţele de impozite, taxe sau contribuţii pe bază de tarif legal.Asa fiind, Curtea retine ca este echivalenta cu confiscarea sancţionarea instituită prin dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998, ce reglementează o penalitate de 100% din impozitul care trebuie reţinut şi vărsat de plătitorul de venituri, spre deosebire de penalităţile de până la 20% din suma reţinută şi nevarsata (prevăzută la art. 13^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53 din 28 august 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 30 august 1997). Aceasta măsura nu îşi găseşte suport în dispoziţiile art. 41 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora pot fi confiscate numai bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori din contravenţii, iar nu şi bunurile dobândite licit. Prin urmare, aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale, excepţia urmând să fie admisă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "N amp;G NINO TRANS" – S.A. în Dosarul nr. 8.736/CA/2000 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Cristina Radu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește