DECIZIE nr. 10 din 9 februarie 2009

pentru examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a stabili dacă examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor, încalcă dreptul acestora la un proces echitabil, conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului



Dosar nr. 39/2008Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a stabili dacă examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor, încalcă dreptul acestora la un proces echitabil, conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 79 de judecători din totalul de 117 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela, adjunct al procurorului general.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, vizând doar verificarea existenţei cazurilor prevăzute de art. 386 din Codul de procedură penală, a termenului de introducere şi a dovezilor expuse, se soluţionează fără citarea părţilor.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În activitatea instanţelor judecătoreşti s-au exprimat puncte de vedere diferite, determinând adoptarea de soluţii contrare, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală referitoare la examinarea admisibilităţii în principiu, a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor.Astfel, unele instanţe au considerat că faza procesuală în care este examinată admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare nu poate avea loc decât cu citarea părţilor.S-a argumentat că obligativitatea citării părţilor şi pentru această etapă premergătoare judecării contestaţiei în anulare este impusă de reglementările cuprinse în art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce au prioritate de aplicare faţă de legea naţională, potrivit cărora, în orice fază procesuală fiecare persoană are dreptul la o judecată echitabilă, în mod public, cu asigurarea posibilităţii de a-şi susţine ea însăşi apărările şi de a fi asistată de un avocat ales sau desemnat din oficiu.Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că în etapa examinării admisibilităţii în principiu, instituită doar pentru verificarea respectării termenului de introducere a cererii, a existenţei cazurilor de contestaţie în anulare, precum şi dacă s-au depus ori invocat dovezi în sprijinul contestaţiei, nu este necesară citarea părţilor, un atare mod de a proceda, prevăzut expres în art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, necontravenind principiilor reglementate în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive, poate fi exercitată numai în condiţiile reglementate în art. 386-392 din Codul de procedură penală.În cadrul acestor reglementări, prin art. 391 din acelaşi cod a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. 1 că „instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi e), fără citarea părţilor”, iar la alin. 2 că „instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate”.Or, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a contestaţiei în anulare sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea dacă sunt întrunite condiţiile de exercitare a acesteia, şi anume cu privire la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi la depunerea de dovezi ori invocarea de probe din dosar în sprijinul contestaţiei.Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu, astfel cum este prevăzută în art. 391 din Codul de procedură penală, nu priveşte însăşi judecarea contestaţiei în anulare – o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 392 din acelaşi cod – se constată că nu sunt temeiuri care să impună citarea părţii în faza admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare.În astfel de condiţii de reglementare, faţă de limitele şi efectele restrânse ale derulării procedurii în cadrul examinării admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, nu s-ar putea considera că desfăşurarea acestei etape prealabile ar fi susceptibilă de atragerea aplicabilităţii automate, directe, a prevederilor art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. c) din Convenţie.Natura juridică însăşi a contestaţiei în anulare, instituită pentru îndreptarea viciilor de ordin procedural ce atrag nulitatea actului la care se referă, o face improprie extinderii aplicării mecanice, ad litteram, a tuturor reglementărilor înscrise în art. 6 din Convenţie, de neînlăturat pentru faza judecăţii propriu-zise, dar inadecvate etapei prealabile specifice de verificare a susceptibilităţii căii de atac de a fi admisă în principiu, în vederea parcurgerii procesului firesc de judecată.De aceea, câtă vreme cerinţele de legalitate şi temeinicie a operaţiunii de examinare a admisibilităţii în principiu sunt suficient garantate în cadrul restrâns reglementat prin art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, este evident că nu se impune neluarea în considerare a dispoziţiei privind necitarea părţilor doar pe motiv că aceasta ar contraveni reglementărilor art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c din Convenţie.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor, nu aduce încălcări dreptului acestora la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În aplicarea dispoziţiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilesc:Examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor, nu încalcă dreptul acestora la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2009.p. PREŞEDINTELEÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEprof. univ. dr. NICOLAE POPA,eliberat din funcţie prin pensionare,judecător LIDIA BĂRBULESCUPrim-magistrat-asistent,Adriana Daniela White––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește