DECIZIE Nr. 10*) din 6 februarie 1996

Notă …
*) Definitivă prin nerecurare.Ioan Deleanu – preşedinteCostica Bulai – judecătorAntonie Iorgovan – judecătorFlorentina Geangu – magistrat-asistentCompletul de judecată, convocat potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Tribunalul Calarasi, prin Încheierea din 9 noiembrie 1995, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Decretului-lege nr. 41 din 26 ianuarie 1990 privind asigurarea unui climat de ordine şi legalitate, invocată de inculpatul Bobe Constantin.În motivarea excepţiei se susţine ca Decretul-lege nr. 41/1990 s-a aplicat într-un moment al evoluţiei sociale, respectiv în perioada imediat următoare după Revoluţia din 1989 şi până la intrarea în vigoare a Constituţiei României din anul 1991, dar ca, după această dată, aplicarea lui nu se mai impune. Totodată se arata ca Decretul-lege nr. 41/1990 este contrar Constituţiei, care consacra principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece creează o situaţie mai favorabilă unei categorii de oameni.Exprimindu-şi opinia, Tribunalul Calarasi apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din Decretul-lege nr. 41/1990, în discuţie în speta, nu s-a urmărit altceva decît instituirea unor pedepse mai grele decît cele prevăzute în art. 239 din Codul penal, dacă faptele de ultraj sunt săvârşite asupra unui ofiţer, maistru militar, subofiţer sau militar în termen din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Poliţiei sau al altor unităţi ale Ministerului de Interne, aflat în executarea unei misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de apărare a avutiei naţionale, a vieţii, integrităţii corporale şi a bunurilor cetăţenilor ori în legătură cu activităţi îndeplinite în executarea unei asemenea misiuni. Scopul urmărit a fost acela de a asigura o protecţie sporită pentru persoanele aflate în executarea unor misiuni speciale de apărare a ordinii publice.Referindu-se, în general, la prevederile Decretului-lege nr. 41/1990, instanţa arata ca acestea nu au fost abrogate în nici un fel şi nici nu contravin prevederilor constituţionale.În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, susţine ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece Decretul-lege nr. 41/1990 nu contravine prevederilor Constituţiei. Adoptarea acestui act normativ a fost determinata de necesitatea asigurării unei securitati sporite pentru acele persoane care, în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu, au de îndeplinit misiuni speciale de apărare a ordinii şi liniştii publice, a vieţii şi integrităţii corporale a cetăţenilor, precum şi de apărare a bunurilor acestora, a întregii avutii naţionale. Decretul-lege nr. 41/1990 îşi păstrează şi în prezent actualitatea, în raport cu dispoziţiile constituţionale, deoarece este vorba de o lege penală specială, care a fost adoptată în scopul de a sanctiona mai sever faptele de ultraj (insulta, calomnie, ameninţare ori acte de violenta sau vătămare corporală), atunci când sunt îndreptate împotriva autorităţilor publice cu atribuţii speciale de apărare a ordinii de drept, ori împotriva judecătorilor sau procurorilor aflaţi în exerciţiul funcţiunii.În continuare, se arata ca Decretul-lege nr. 41/1990 nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii, deoarece persoanele arătate în decretul-lege menţionat nu se bucura de o protecţie specială în calitate de cetăţeni, ci numai atunci când se afla în exerciţiul funcţiunii sau în legătură cu funcţia îndeplinită în calitate de judecători sau procurori, ori în cazul în care un poliţist sau un militar din cadrul Ministerului Apărării Naţionale executa o misiune de apărare a ordinii de drept.Pe de altă parte, se arata, de asemenea, în punctul de vedere al Guvernului, ca Decretul-lege nr. 41/1990 nu este o lege temporară şi nici o lege excepţionala, determinata de existenta unor cauze şi condiţii excepţionale, ci o lege cu caracter de continuitate, aplicabilă până la ieşirea ei din vigoare printr-una dintre modalităţile cunoscute de legislaţia noastră penală. Faptul ca decretul-lege în discuţie a fost adoptat la scurt timp după Revoluţia din 1989 nu înseamnă ca efectele sale se limitează la acea perioada, neexistand în cuprinsul sau vreo dispoziţie în acest sens.În fine, se mai susţine ca excepţia ridicată nu vizează în realitate o problemă de neconstituţionalitate, ci mai curînd una de interpretare privind corelatia acestei legi penale speciale cu dispoziţiile din Codul penal privitoare la infracţiunea de ultraj, chestiune de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti.Cele două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate de inculpatul Bobe Constantin, deşi dispoziţiile legale invocate a fi neconstituţionale sunt anterioare intrării în vigoare a Constituţiei, deoarece Tribunalul Calarasi a apreciat ca textele nu sunt neconstituţionale şi deci, în raport cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, a considerat ca ele au rămas în vigoare, iar în baza lor s-au stabilit, după intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, raporturi juridice, astfel cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei. Rezultă ca excepţia poate viza numai art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 41/1990, pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, şi deci Curtea urmează a se pronunţa numai cu privire la aceste dispoziţii legale.Conform dispoziţiilor din art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 41/1990, se sancţionează cu închisoare de la 1 la 5 ani (în loc de închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda) faptele de ultraj prevăzute şi în art. 239 alin. 1 din Codul penal, dacă sunt săvârşite contra unui ofiţer, maistru militar, subofiţer sau militar în termen din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Poliţiei sau al altor unităţi ale Ministerului de Interne, aflat în executarea unei misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de apărare a avutiei naţionale, a vieţii, integrităţii corporale şi a bunurilor cetăţenilor ori în legătură cu activităţi îndeplinite în executarea unei asemenea misiuni. De asemenea, conform dispoziţiei din alin. (2) al aceluiaşi articol, se sancţionează cu închisoare de la 2 ani la 7 ani (în loc de închisoare de la 6 luni la 5 ani) ultrajul cu violenta (lovirea sau orice acte de violenta, precum şi vătămarea corporală) comis faţă de una dintre persoanele şi în condiţiile arătate la alin. (1). Limitele sporite ale pedepsei prevăzute pentru ultrajul savirsit în condiţiile Decretului-lege nr. 41/1990, în comparatie cu ultrajul reglementat de art. 239 din Codul penal, se explica prin caracterul special al condiţiilor şi deci prin pericolul social sporit pe care îl prezintă ultrajul prevăzut în legea specială. Tocmai de aceea, dispoziţiile din Decretul-lege nr. 41/1990 nu sunt incidente decît atunci când persoanele arătate în art. 1 se afla în îndeplinirea unei sarcini speciale de apărare a ordinii de drept ori sunt agresate fizic sau moral în timpul îndeplinirii unor astfel de misiuni. Per a contrario, incidenţa lor este exclusa atunci când aceleaşi persoane se afla în îndeplinirea unei sarcini obişnuite, de rutina, chiar în apărarea ordinii de drept. Pentru acele situaţii speciale în care se afla persoanele menţionate, tinindu-se seama de importanţa misiunii şi de riscurile la care se pot expune cei care o îndeplinesc, legea specială a introdus un plus de pedeapsa pentru ultraj. Nu este vorba deci de instituirea unui privilegiu pentru subiectii pasivi ai ultrajului comis în aceste condiţii, asa cum afirma autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ci de asigurarea unei protecţii corespunzătoare a acestora, în interesul general al societăţii. Afirmatia ca prin dispoziţiile Decretului-lege nr. 41/1990 se încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii este asadar lipsită de suport real.Nu poate fi reţinut nici argumentul ca acest act normativ ar avea caracter excepţional, întrucît ar fi fost adoptat în scopul reprimării unor acte de răzbunare, posibile imediat după evenimentele din decembrie 1989. Deşi necesitatea adoptării lui a apărut într-adevăr în acea perioada, Decretul-lege nr. 41/1990 nu este legat de vreo situaţie excepţionala, ci se referă la manifestări infractionale posibile şi în prezent, astfel încât aplicarea sa este o necesitate.Prin acest act normativ, care este o lege penală specială, s-a realizat o completare necesară a legislaţiei noastre penale, astfel încât menţinerea ei în vigoare este neindoielnica.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 41/1990, invocată de inculpatul Bobe Constantin în Dosarul nr. 1.187/1995 al Tribunalului Calarasi.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa din 6 februarie 1996.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan DeleanuMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește