DECIZIE nr. 10 din 18 februarie 2008

pentru examinarea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 284 din Codul de procedură penală



Dosar nr. 67/2007Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 284 din Codul de procedură penală cu privire la data de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor continuate sau continue.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că data de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor continuate sau continue este ziua în care partea vătămată a ştiut cine este făptuitorul, conform art. 284 din Codul de procedură penală.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de soluţii în legătură cu stabilirea datei de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor continuate sau continue.Astfel, unele instanţe au considerat că termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor continuate sau continue curge de la momentul consumării sau, după caz, al epuizării infracţiunii.Alte instanţe, dimpotrivă, au hotărât că acest termen curge din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul, cu motivarea că art. 284 din Codul de procedură penală nu distinge între infracţiunea continuată, continuă sau simplă instantanee.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.Potrivit art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală, "în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul".De asemenea, potrivit art. 131 alin. 1 din Codul penal, "în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală".Rezultă deci din analiza dispoziţiilor legale enunţate că plângerea prealabilă are o natură juridică mixtă – substanţială şi procedurală -, iar termenul de 2 luni are o esenţă substanţială şi o reglementare de natură procedurală.Prin stabilirea termenului de 2 luni – calculat potrivit dispoziţiilor art. 186 din Codul de procedură penală – legiuitorul dă dreptul persoanei vătămate de a solicita tragerea la răspundere a făptuitorului într-un interval de timp, corelativ cu posibilitatea ca făptuitorul să fie tras la răspundere şi după trecerea acestui interval.Ca urmare, în cazul în care persoana vătămată nu cunoaşte identitatea făptuitorului în momentul săvârşirii faptei, pentru a nu se ajunge la decăderea acesteia din dreptul de a face plângere, legiuitorul a prevăzut un termen care curge din momentul aflării identităţii sale. În această perioadă de 2 luni, persoana vătămată ale cărei drepturi şi interese au fost prejudiciate printr-o faptă penală, în cazul în care autorul îi este cunoscut, poate decide asupra atitudinii pe care o adoptă, respectiv dacă uzează de dreptul de a sesiza organele judiciare, dat fiind că o atare situaţie juridică este guvernată de principiul disponibilităţii.Pe de altă parte, termenul de 2 luni curge şi în favoarea făptuitorului, faţă de care se poate cere tragerea la răspundere penală numai în limitele acestui interval de timp.Or, datorită acestor efecte de neînlăturat, devine deosebit de importantă stabilirea momentului din care începe să curgă termenul menţionat, pentru a se asigura persoanei vătămate şi făptuitorului posibilitatea să-şi exercite drepturile specifice poziţiei lor procesuale.În această privinţă este de observat că dispoziţiile art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală nu conţin niciun fel de distincţie referitoare la formele de săvârşire a infracţiunii, ceea ce înseamnă că acele dispoziţii se aplică indiferent dacă infracţiunile constau în fapte consumate sau în fapte epuizate, termenul curgând fără niciun fel de diferenţiere din momentul cunoaşterii făptuitorului.Rezultă deci că pentru începerea curgerii termenului nu este necesară epuizarea infracţiunii, fiind suficient să fi fost începută comiterea acesteia sau să fi debutat acţiunea (în cazul infracţiunii continue) ori să se fi comis prima acţiune (în cazul infracţiunii continuate), cu îndeplinirea evidentă a condiţiei ca persoana vătămată să fi cunoscut pe autor, pentru ca termenul prevăzut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală să înceapă să curgă de la acea dată.De aceea, soluţia ce se impune este aceea că termenul de 2 luni prevăzut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală poate să curgă:1. din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii făptuitorului;2. din momentul cunoaşterii făptuitorului, moment care se poate situa după momentul consumării, până la cel al epuizării;3. din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea făptuitorului, în care caz nu trebuie depăşit termenul de prescripţie a răspunderii penale.A considera altfel ar însemna să se accepte ca persoana vătămată ce cunoaşte identitatea făptuitorului să nu introducă plângere prealabilă în 2 luni din acel moment, ci să aibă la dispoziţie 2 luni din momentul epuizării infracţiunii, ceea ce ar fi inadmisibil întrucât s-ar modifica conţinutul dispoziţiilor art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală, creându-se, pe cale judiciară, un alt termen mai lung decât cel prescris de legiuitor.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 414^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor continue sau continuate, curge de la data la care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Dispoziţiile art. 284 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor continue sau continuate, curge de la data la care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2008.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢIDE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește