DECIZIE nr. 1 din 23 februarie 2004

cu privire la dispoziţiile art. 14 din Codul de procedură penală şi ale art. 998 din Codul civil



Sub preşedinţia preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la limitele învestirii instanţei penale cu judecarea acţiunii civile, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite de un conducător auto.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie, care a susţinut recursul în interesul legii în sensul în care a fost formulat.CURTEA,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi următoarele din Codul de procedură penală, instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit cu privire la limitele învestirii instanţei penale cu judecarea acţiunii civile, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite cu ocazia circulaţiei pe drumurile publice.Astfel, unele instanţe au considerat că în astfel de cazuri acţiunea civilă alăturată celei penale poate fi admisă numai cu privire la pretenţiile formulate pentru prejudiciile cauzate prin infracţiunea cu care a fost sesizată instanţa, iar nu şi pentru cele produse prin efectele secundare sau colaterale ale faptei, care nu au făcut obiectul unei încadrări juridice distincte cu caracter penal.S-a apreciat că acest mod de a proceda se impune, deoarece acţiunea civilă nu poate exceda limitelor cu care este învestită instanţa prin acţiunea penală, cât timp ea este chemată să se pronunţe, sub aspect penal, numai cu privire la infracţiunea ce face obiectul trimiterii în judecată.În fine, alte instanţe s-au pronunţat în sensul că instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite cu ocazia circulaţiei pe drumurile publice, este învestită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte.Aceste din urmă instanţe au procedat corect.Potrivit art. 14 alin. 1-3 din Codul de procedură penală, "acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente", ea "poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă", iar "repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile".Din această ultimă dispoziţie a textului de lege menţionat rezultă că repararea pagubei produse prin infracţiune, în cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, se face în conformitate cu prevederile din legea civilă.Or, prin art. 998 din Codul civil, care constituie temeiul răspunderii civile delictuale, se prevede că "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara".Tot astfel, potrivit art. 999 din Codul civil, prin care este reglementată răspunderea civilă în caz de cvasidelicte, "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa".În raport cu aceste reglementări neechivoce, a căror aplicare nu este limitată prin vreo dispoziţie a Codului de procedură penală referitoare la repararea pagubei în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale, este evident că legiuitorul nu a urmărit să îngrădească în vreun fel posibilitatea persoanei vătămate, constituită parte civilă, de a obţine o justă şi integrală reparare a pagubei.De aceea, prin limitarea obiectului acţiunii civile la daunele cauzate numai de efectele care sunt consecinţa la care se face referire neechivocă prin textul legii penale incriminator al faptei deduse judecăţii instanţei penale, s-ar deturna însuşi sensul şi scopul unei astfel de acţiuni, care constă în asigurarea unei juste şi integrale reparări a prejudiciului cauzat.Imperativul bunei administrări a justiţiei, care impune exercitarea concomitentă a celor două acţiuni, nu poate permite fragmentarea pretenţiilor civile în funcţie de caracterul direct sau indirect al pagubelor produse, ca urmare a particularităţilor legăturii de cauzalitate dintre actul incriminat şi efectele acestuia. O astfel de soluţie ar contraveni însuşi spiritului legii române aplicabile şi reglementărilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzaţiei penale, ci şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil.În raport cu aceste cerinţe, chiar dacă în art. 14 din Codul de procedură penală se are în vedere cazul tipic în care urmarea păgubitoare este unică şi decurge, în întregul ei, din acţiunea sau inacţiunea ce constituie infracţiunea dedusă judecăţii, aceasta nu înseamnă că nu ar putea fi adoptată o altă soluţie pentru unele situaţii cu urmări păgubitoare multiple, la care legea nu se referă în mod expres, cum sunt cele create prin accidentele de circulaţie, când prin aceeaşi faptă, de conducere culpabilă a autovehiculului, sunt lezate, de regulă, atât integritatea corporală a victimei, cât şi bunurile acesteia.Cum în asemenea cazuri toate urmările păgubitoare decurg din aceeaşi faptă, unică, a inculpatului, deşi aceasta constituie infracţiune numai în raport cu unul dintre efectele produse, cum ar fi moartea sau vătămarea integrităţii corporale a victimei, este raţional şi echitabil ca toate pretenţiile de despăgubiri să fie soluţionate în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale.În astfel de situaţii este nu numai în interesul societăţii de a se înfăptui actul de justiţie în mod complet şi cât mai prompt posibil, dar şi în interesul părţilor ca judecarea acţiunii civile să fie realizată, în întregul ei, în faţa instanţei penale.Sub acest aspect, persoana vătămată este vădit interesată să fie despăgubită pentru întregul prejudiciu suferit, în cadrul aceluiaşi proces, de către instanţa penală, unde acţiunea sa civilă poate fi soluţionată în condiţii de mai mare celeritate şi cu garanţii de administrare mai lesnicioasă şi completă a probelor.Tot astfel, posibilităţile de a administra mai lesnicios probele, ca şi de a-şi concentra apărările îl fac şi pe inculpat să fie interesat în soluţionarea acţiunii civile şi a celei penale în faţa aceleiaşi instanţe.Este de subliniat că prin soluţionarea de către aceeaşi instanţă a celor două acţiuni, determinate de săvârşirea aceleiaşi fapte, se asigură o mai promptă, temeinică şi completă aflare a adevărului, prin aprecierea unitară a probelor, precum şi evitarea pronunţării de hotărâri contradictorii.Aşa fiind, nu se poate considera că ar exista raţiuni ca prejudiciul unic suferit de victimă prin săvârşirea unei fapte penale, de asemenea, unică, să fie fragmentat, iar competenţa de soluţionare a acţiunii civile să fie împărţită între două instanţe – penală şi civilă – cu toate inconvenientele ce decurg din aceasta.O atare concluzie se impune a fi acceptată nu numai în cazul faptelor de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă, săvârşite de conducători auto cu ocazia circulaţiei pe drumurile publice, ci şi în orice alte situaţii de comitere a unei fapte complexe, cu mai multe consecinţe păgubitoare pentru aceeaşi victimă, cum ar fi în cazul infracţiunilor de omor intenţionat şi de vătămare corporală intenţionată, care au avut ca urmare şi degradarea îmbrăcămintei victimei, sau în cazul unei tâlhării prin săvârşirea căreia au fost degradate şi unele bunuri ale persoanei vătămate, ce nu au fost sustrase.În consecinţă, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 414^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili, în aplicarea art. 14 din Codul de procedură penală şi a art. 998 din Codul civil, că instanţa penală învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite de un conducător auto, este învestită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte.Totodată, faţă de prevederile art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedură penală, se va menţiona că decizia este obligatorie.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Codul de procedură penală şi ale art. 998 din Codul civil, stabileşte că instanţa penală învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite de un conducător auto, este învestită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică la data de 23 februarie 2004.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,PAUL FLOREAPrim-magistrat-asistent,Ioan Răileanu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește