DECIZIE nr. 1.682 din 17 decembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ovidiu Marcel Pătru în Dosarul nr. 3.091/30/2008 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Răzvan Covaci, membru al Baroului Timiş, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele expuse în motivarea scrisă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în măsura în care se sustrage de la orice cale de atac încheierea prin care se respinge cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate ridicate în cadrul unui recurs. Precizează că asemenea situaţii pot apărea în cazul în care actul administrativ a cărui legalitate se doreşte a fi contestată a fost invocat de partea adversă direct în recurs. Consideră că se instituie în mod nejustificat o diferenţă de tratament între părţile care invocă excepţia de nelegalitate în recurs şi cele care o ridică în alte stadii procesuale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.091/30/2008, Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ovidiu Marcel Pătru într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 îl pun în imposibilitatea de a ataca odată cu fondul încheierea de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios administrativ competente cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, deoarece litigiul se află în recurs, ca ultim grad de jurisdicţie, astfel că nu există o instanţă superioară în grad la care să poată ataca respingerea cererii de sesizare. Susţine că textul de lege criticat încalcă principiul fundamental al controlului judiciar, îngrădeşte accesul liber la justiţie şi nesocoteşte dreptul părţilor la un proces echitabil. Totodată, în opinia sa, intră în contradicţie şi cu prevederile frazei întâi a art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stabilesc că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. Or, în cazul său, nu mai poate contesta soluţia de respingere a cererii de sesizare, deoarece fondul cauzei nu mai poate fi atacat, litigiul fiind în ultimul grad de jurisdicţie. Autorul excepţiei precizează că ne aflăm în faţa unei lacune legislative, a unei ipoteze pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere la redactarea textului de lege, care a dus la încălcarea gravă a drepturilor sale constituţionale. Mai arată că se găseşte „într-o situaţie imposibilă, situaţie pe care legiuitorul, din eroare sau din neglijenţă, nu a prevăzut-o la redactarea art. 4 alin. (1) fraza a treia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004„. De aceea susţine că prevederile de lege criticate „aduc atingere dreptului la un proces echitabil, lipsindu-l de efectivitate din cauza redactării contradictorii a textului”, referindu-se, sub acest ultim aspect al necorelării, la prima şi la a treia frază din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, "mai ales în situaţia în care excepţia de nelegalitate este invocată direct în recurs, ca urmare a luării la cunoştinţă, în această etapă procesuală, de actul a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată".Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul cuprins:– Art. 4 alin. (1) teza a treia: "(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 16 – Egalitatea în drepturi şi art. 21 – Accesul liber la justiţie. Se invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – Dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, aşa cum însuşi autorul excepţiei recunoaşte, critica de neconstituţionalitate se fondează pe o omisiune legislativă: dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nu reglementează cu privire la ipoteza în care excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual este ridicată într-un litigiu ajuns în stadiul procesual al recursului. Or, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 interzic în mod expres Curţii Constituţionale să modifice sau să completeze prevederile de lege supuse controlului său. Această normă legală este edictată în lumina dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră principiul separaţiei puterilor în stat. De aceea, chiar dacă omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al acesteia ar fi reale, suplinirea lipsei de reglementare nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale.O eventuală soluţie pentru situaţia învederată de autorul excepţiei ar putea fi oferită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în virtutea atribuţiei sale stabilite prin art. 126 alin. (3) din Constituţie – aceea de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a textului de lege criticat de către celelalte instanţe judecătoreşti -, ar putea să clarifice această problemă prin intermediul unui recurs în interesul legii.Totodată, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate se mai poate observa că autorul acesteia îşi argumentează critica şi pe o neconcordanţă între reglementări cuprinse în fraza întâi şi cea de-a treia a art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Or, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate numai prin raportare la texte sau principii din Legea fundamentală, iar nu prin compararea diverselor prevederi legale între ele.De altfel, Curtea observă că situaţia avută în vedere de reprezentantul Ministerului Public şi de Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal, referitoare la invocarea, ca mijloc de apărare, a unui act administrativ unilateral cu caracter individual de către una dintre părţile unui proces în timpul soluţionării litigiului ajuns deja în recurs, nu pune probleme de constituţionalitate sub aspectul criticilor invocate în cauza de faţă. O astfel de situaţie îşi găseşte soluţionare legală prin posibilitatea pe care partea interesată o are de a introduce o acţiune directă prin care să solicite verificarea legalităţii actului administrativ respectiv, cu suspendarea consecutivă a soluţionării litigiului principal. Întrucât actul a fost prezentat pentru prima dată în recurs, înseamnă că partea interesată este în termen pentru introducerea unei astfel de acţiuni directe, acesta începând să curgă de la momentul la care partea a luat cunoştinţă de existenţa actului, moment care este chiar acela al prezentării sale de către partea adversă.În plus, criticile de neconstituţionalitate formulate vizează aspecte procedurale, pe care legiuitorul este îndrituit să le reglementeze, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, acest demers nefiind de natură, în cazul de faţă, să restricţioneze accesul liber la justiţie ori să creeze discriminări între diferite categorii de persoane.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ovidiu Marcel Pătru în Dosarul nr. 3.091/30/2008 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 decembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește