DECIZIE nr. 1.666 din 15 decembrie 2009

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 26/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 25 februarie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 155 12/10/1999
ActulREFERIRE LADECIZIE 36 25/02/1997
ActulREFERIRE LADECIZIE 127 23/10/1996
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 8
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 42
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 46
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 653
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorFabian Niculae – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Cornel-Dan Niculae în Dosarul nr. 2.293/284/2008 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Autorul excepţiei solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare. Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare.Cauza este în stare de judecată.Autorul excepţiei solicită admiterea acesteia.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.293/284/2008, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată.Excepţia a fost ridicată de Cornel-Dan Niculae într-un dosar având ca obiect modificarea unui titlu de proprietate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale criticate care dispun că "stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere …." nu pot fi valabile în cazul moştenitorilor sezinari, descendenţi direcţi, deoarece art. 46 din Constituţie prevede că dreptul la moştenire este garantat, iar în conformitate cu art. 653 din Codul civil "descendenţii şi ascendenţii au drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului", aceştia nefiind obligaţi să accepte expres moştenirea, fiind, deci, un beneficiu al legii, în virtutea căruia anumiţi moştenitori au posesia de drept a bunurilor succesorale chiar de la data deschiderii succesiunii, bucurându-se, astfel, de exerciţiul drepturilor şi acţiunilor aferente bunurilor succesorale. De aceea, descendenţii şi ascendenţii au posesia de drept a moştenirii din momentul deschiderii succesiunii, doar ceilalţi moştenitori legali sau testamentari trebuind să ceară trimiterea în posesie (art. 653 alin. 2 din Codul civil). Sezinei i se recunoaşte, astfel, caracterul de ordine publică, în sensul că de cujus nici nu poate priva de sezină pe succesorii cărora legea le-o acordă şi nici nu poate acorda sezină altor persoane decât cele prevăzute de lege.Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafeţe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptăţită, potrivit prezentei legi, şi de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 46, potrivit cărora dreptul la moştenire este garantat.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 155 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, Curtea Constituţională a constatat că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale care garantează dreptul de moştenire, prin limitarea suprafeţelor de teren care formează obiectul dreptului sau prin prevederea unor termene în care să fie formulate cererile, întrucât calitatea de moştenitor nu poate fi recunoscută decât ca urmare a aplicării legii şi numai în limitele stabilite de aceasta. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Decizia nr. 127 din 23 octombrie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 36 din 25 februarie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 11 martie 1997, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale. Cu acel prilej, referitor la invocarea art. 42 din Constituţie privind garantarea dreptului la moştenire Curtea a reţinut, în esenţă, că „dreptul la moştenire asupra terenurilor la care se referă art. 8 din lege nu are obiect până la reconstituirea, prin aplicarea legii, în persoana fostului titular, a dreptului de proprietate asupra terenurilor respective şi care urmează a fi dobândite de succesorii acestuia”. Totodată, Curtea a reţinut că „Legea nr. 18/1991, prin art. 8 şi prin alte texte, nu numai că nu este potrivnică dreptului de moştenire garantat de Constituţie, ci, dimpotrivă, creează condiţiile necesare pentru ca el să poată fi exercitat, prin aceea că restabileşte pentru viitor dreptul de proprietate în patrimoniul succesoral ce urmează a fi dobândit de moştenitori, iar normele prin care legea face efectivă exercitarea dreptului de succesiune sunt, toate, în favoarea moştenitorilor”. Aceste considerente cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 8 din Legea nr. 18/1991 îşi menţin valabilitatea, întrucât, astfel cum s-a arătat, acest text a rămas în aceeaşi redactare şi după republicarea Legii nr. 18/1991.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Cornel-Dan Niculae în Dosarul nr. 2.293/284/2008 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Fabian Niculae_________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x