DECIZIE nr. 1.637 din 10 decembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1), ale art. 91 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 98 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23, 91 şi 98 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Flavia Cristina Anastasiu Teodosiu în Dosarul nr. 36.197/3/CA/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.Curtea, având în vedere că încheierea de sesizare este din data de 7 aprilie 2009, că autorul excepţiei a primit citaţia încă din data de 20 noiembrie 2009 şi că însuşi autorul excepţiei este avocat, respinge cererea formulată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ridicate. Se arată că textele legale criticate sunt clare, precise şi neechivoce, iar eventualele probleme ce pot apărea în aplicarea lor sunt supuse cenzurii instanţelor de judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 36.197/3/CA/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23, art. 91 şi art. 98 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Flavia Cristina Anastasiu Teodosiu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ fiscal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 91 din Codul de procedură fiscală este neconstituţional, întrucât conferă în mod abuziv şi discriminatoriu organelor fiscale dreptul de a stabili obligaţii fiscale în termen de 5 ani de la naşterea acestora şi nu în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958. Totodată, se arată că art. 95 alin. (3) din cod, stabilind un termen în care organul fiscal poate determina perioada supusă inspecţiei fiscale pe baza unor indicii, şi nu a unor certitudini, reprezintă o discriminare evidentă. Se mai apreciază că dreptul de creanţă al statului asupra contribuabilului nu trebuie să beneficieze de un regim juridic distinct de cel general, întrucât atât statul, cât şi ceilalţi potenţiali creditori sunt subiecte de drept egale în drepturi.În final, se consideră că art. 23 din Cod este neconstituţional, întrucât baza de impunere reprezintă un act unilateral al organului fiscal ce nu poate determina în mod singular naşterea creanţelor şi a obligaţiilor fiscale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată. Se arată că textele legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care acordă un tratament privilegiat însuşi statului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 23, ale art. 91 şi ale art. 98 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia critică numai constituţionalitatea art. 23 alin. (1), art. 91 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 98 alin. (1) şi (3) din Cod, texte asupra cărora, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea urmează să se pronunţe. Aceste dispoziţii legale au următorul cuprins:– Art. 23 alin. (1): "(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.";– Art. 91 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel."; … – Art. 98 alin. (1) şi (3): "(1) Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale. […](3) La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia fiscală se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, dacă este identificată cel puţin una dintre următoarele situaţii: … a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat; … b) nu au fost depuse declaraţii fiscale în interiorul termenului de prescripţie; … c) nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat." … Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodată, se consideră că sunt încălcate prevederile art. 14 şi ale art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, respectiv interzicerea abuzului de drept.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:I. Critica de neconstituţionalitate care priveşte art. 23 alin. (1) din Codul de procedură fiscală este inadmisibilă, întrucât nu este motivată în conformitate cu exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Astfel, autorul excepţiei nu indică în susţinerea acestei critici nici o prevedere constituţională, motivarea sa vizând mai degrabă o inconsistenţă legislativă la nivelul textului criticat. Curtea, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu are competenţa de a modifica textul de lege criticat, o atare competenţă aparţinând legiuitorului originar sau delegat.II. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a stabilit că principiul egalităţii priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetăţeni şi autorităţile publice (de exemplu, Decizia nr. 77/1997 şi Decizia nr. 322/1997). În speţă, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 98 alin. (1) din Codul de procedură fiscală vizează dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, respectiv termenul în care se pot stabili asemenea obligaţii; deci, este vorba de o autoritate publică, parte a raportului de drept fiscal. Curtea reţine că în dreptul fiscal întotdeauna o parte este statul (prin organul fiscal), iar raporturile juridice care se constituie în sfera dreptului fiscal ţin de dreptul public, astfel încât situaţia juridică a statului nu se poate compara cu cea a altor creditori de drept privat.Rezultă, în mod evident, că nu se poate face o comparaţie bazată pe principiul egalităţii între competenţele unei autorităţi publice şi drepturile unei persoane de drept privat. Aşadar, art. 16 din Constituţie nu este incident în cauză.Curtea reţine că art. 14 din Convenţie nu are o existenţă independentă, acesta trebuie să fie coroborat cu drepturile şi libertăţile fundamentale pe care Convenţia le reglementează. De asemenea, art. 17 din Convenţie nu reglementează un drept sau o libertate fundamentală şi, precum art. 14 din Convenţie, nu are o existenţă independentă. Or, în cauza de faţă, autorul excepţiei nu indică dreptul sau libertatea pretins încălcată prin textul legal criticat, astfel încât critica acestuia, în raport cu cele două dispoziţii convenţionale, nu se constituie într-o veritabilă motivare a excepţiei de neconstituţionalitate.În raport cu dispoziţiile art. 98 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, Curtea observă că acestea consacră principiul potrivit căruia inspecţia fiscală ce vizează contribuabilii mici şi mijlocii se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Art. 98 alin. (3) lit. a-c) din cod cuprinde prevederi derogatorii de la acest principiu, legiuitorul fiind legitimat din punct de vedere constituţional să adopte soluţii legislative corespunzătoare situaţiilor de fapt cu care se confruntă. Desigur, pentru a adopta astfel de măsuri, legiuitorul trebuie să respecte două condiţii esenţiale:– exceptarea să fie justificată în mod temeinic, obiectiv şi raţional;– prevederea legală prin care se realizează exceptarea să îndeplinească cerinţele de predictibilitate a normei juridice.În cazul de faţă, Curtea constată că exceptările realizate prin efectul art. 98 alin. (3) lit. a)-c) din Codul de procedură fiscală sunt justificate de conduita contribuabilului, şi anume acesta, prin anumite mijloace, încearcă să se sustragă plăţii la bugetul de stat a obligaţiilor sale fiscale. Conduita contribuabilului care se abate de la reglementarea legală strictă în domeniul fiscal este un motiv suficient pentru a fi supus unui control mai temeinic, mai strict, ceea ce presupune extinderea acestuia pe o perioadă mai mare de timp. Prin urmare, se constată că raţiunea exceptării în toate cele trei cazuri este justificată în mod temeinic, obiectiv şi raţional prin comportamentul contribuabilului care se abate de la legalitate.Cu privire la predictibilitatea reglementării, Curtea reţine că prevederile art. 98 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură fiscală conţin garanţii împotriva atingerilor arbitrare ale puterii publice. Astfel, Curtea observă că un contribuabil mic sau mijlociu va putea invoca în apărarea sa faptul că inspecţia fiscală a vizat perioade mai mari de trei ani bazându-se pe faptul că organul fiscal a invocat existenţa unor indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Hotărârea organului fiscal nu este discreţionară cu privire la acest aspect, ea trebuie motivată şi, de asemenea, poate fi supusă cenzurii instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, formularea redacţională a textului criticat impune obligaţia organului fiscal de a dovedi existenţa acestor indicii, aspect ce va putea fi analizat de instanţa de judecată care se va putea pronunţa pe temeinicia sau netemeinicia aspectelor invocate de organul fiscal.În fine, se reţine că prevederile art. 98 alin. (1) şi (3) lit. b) şi c) din acelaşi Cod sunt suficient de predictibile şi clare, conţinutul lor normativ fiind legat de elemente obiective şi neputând eo ipso da naştere la abuzuri în procesul de aplicare a legii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Flavia Cristina Anastasiu Teodosiu în Dosarul nr. 36.197/3/CA/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 98 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 decembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește