Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 10 februarie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepţie ridicată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara în dosarele nr. 1.942.1/30/2008, nr. 1.921.1/30/2008, nr. 1.909.1/30/1008, nr. 1.943.1/30/2008, nr. 1.955.1/30/2008, nr. 1.932.1/30/2008 şi nr. 1.939.1/30/2008 ale Tribunalului Timiş – Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 noiembrie 2009 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 26 noiembrie 2009 şi apoi la data de 3 decembrie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 13 februarie 2009 şi 5, 13 şi 19 martie 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.942.1/30/2008, nr. 1.921.1/30/2008, nr. 1.909.1/30/1008, nr. 1.943.1/30/2008, nr. 1.955.1/30/2008, nr. 1.932.1/30/2008 şi nr. 1.939.1/30/2008, Tribunalul Timiş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului. Excepţia a fost ridicată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile prin care se solicită acordarea unor drepturi salariale majorate, cuvenite în temeiul art. 18 din Legea nr. 104/2003.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât stabilesc salarii de bază mai mari pentru personalul catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară în raport cu salariul cadrelor didactice pentru alte discipline din universităţile de medicină. De asemenea, arată că textele de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi şi pentru că "Legea nr. 104/2003 nu este o lege de stabilire a salarizării pentru cadrele didactice”.Tribunalul Timiş – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, arată că prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 au fost abrogate prin art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nu mai pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate. În ceea ce priveşte criticile care vizează art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2003, arată că se referă fie la modul de aplicare a legii, fie vizează completarea sau modificarea acesteia.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, dispoziţii potrivit cărora: „(1) Personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă.(2) Salariile de bază ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt cu 100% mai mari faţă de salariile de bază prevăzute de lege pentru aceleaşi categorii de personal, la care se adaugă sporurile legale." … Autorul excepţiei consideră că acest text de lege este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că alin. (2) al articolului de lege criticat a fost abrogat prin art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 2 decembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 17 mai 2005, ordonanţă modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 1 februarie 2008, aprobată prin Legea nr. 304/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2008.Salarizarea personalului prevăzut la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 104/2003 este reglementată în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, dar cu un conţinut diferit de cel pe care îl avea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003.Pentru aceste motive, Curtea apreciază că, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional se pronunţă asupra „unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare”, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 este inadmisibilă.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 104/2003, Curtea constată că, prin Decizia nr. 453 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2009, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestui text de lege în raport cu aceleaşi critici, formulate de acelaşi autor ca în prezenta cauză, reţinând că „aspectele invocate de autorul acesteia privesc fie modul de aplicare a textelor de lege, fie completarea sau modificarea acestora” şi a respins, în consecinţă, excepţia ca fiind inadmisibilă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepţie ridicată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara în dosarele nr. 1.942.1/30/2008, nr. 1.921.1/30/2008, nr. 1.909.1/30/1008, nr. 1.943.1/30/2008, nr. 1.955.1/30/2008, nr. 1.932.1/30/2008 şi nr. 1.939.1/30/2008 ale Tribunalului Timiş – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 decembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––-