Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Alexandru Crişan senior, Alexandru Crişan junior şi Mărioara Crişan în Dosarul nr. 5.097/62/2007 al Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează Curtea că părţile Ştefan Gheorghe Dan şi Maria Dan au transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textele de lege criticate conţin dispoziţii suficient de clare şi precise care să permită determinarea situaţiilor concrete în care se acordă ajutorul public judiciar în materie civilă. În plus, jurisprudenţa Curţii în materie cuprinde aceeaşi soluţie, de respingere a acestei excepţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.097/62/2007, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alexandru Crişan senior, Alexandru Crişan junior şi Mărioara Crişan într-o acţiune privind soluţionarea unui apel formulat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă acţiunea introdusă de autorii excepţiei pentru constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate îngrădesc liberul acces la justiţie, deoarece nu oferă criterii exacte şi echidistante pentru stabilirea situaţiilor în care se justifică acordarea ajutorului public judiciar, aceste criterii fiind prea generoase, oferind doar două niveluri de plafon în funcţie de care se apreciază dacă sunt sau nu suportabile cheltuielile impuse de derularea unui proces. Astfel este afectat principiul imparţialităţii şi al echidistanţei justiţiei, iar justiţiabilii, oricum obligaţi la plata unor taxe de timbru cu mult peste posibilităţile lor materiale, sunt determinaţi să îşi caute dreptatea singuri.Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile art. 4 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile art. 4 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt constituţionale, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 264/2009 şi nr. 924/2009.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008. Textele de lege examinate au următorul conţinut:"Art. 4. – Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale.";Art. 8. – "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 800 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%. … (3) Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România." … În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1) şi (3) care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că acesta este neîntemeiată.Textele de lege criticate conţin elementele necesare identificării practice a situaţiilor în care se poate acorda ajutorul public judiciar în materie civilă. Astfel, dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 reglementează criteriile în funcţie de care beneficiul de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 din aceasta se avansează de către stat fie în întregime, fie în proporţie de 50%.De asemenea, alin. (3) al aceluiaşi articol 8 are în vedere şi alte cazuri în care ajutorul public judiciar se poate acorda, proporţional cu nevoile solicitantului, în ipoteza acestei norme fiind prevăzută şi situaţia în care există diferenţe de cost al vieţii dintre statul membru în care solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România, diferenţe de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie.Nu în ultimul rând, Curtea observă că modificările şi completările introduse prin Legea nr. 193/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă oferă, la art. 7, atât criteriul general de acordare a ajutorului public judiciar, potrivit căruia acesta „se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare”, cât şi, la art. 8^1, indicii suplimentare pentru aplicarea criteriilor cuprinse în ordonanţă: „Ajutorul public judiciar se acordă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistenţă judiciară sau dreptul la asistenţă juridică gratuită, ca măsură de protecţie, în considerarea unor situaţii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut şi altele asemenea. În acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoaşterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situaţia specială care a justificat recunoaşterea, prin lege, a dreptului la asistenţă judiciară sau la asistenţă juridică gratuită.”În funcţie de toate aceste reglementări, instanţa de judecată căreia i-a fost înaintată o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în materie civilă urmează să aprecieze şi, în consecinţă, să o încuviinţeze sau nu, interpretând şi aplicând dispoziţiile de lege la situaţia concretă a solicitantului, care poate formula, potrivit art. 15 alin. (2) din ordonanţă, cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar.În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu pot fi apreciate ca fiind lipsite de claritate sau lacunare sub aspectul stabilirii unor criterii precise pentru acordarea ajutorului public judiciar în materie civilă, de natură să afecteze principiile egalităţii şi al nediscriminării, liberul acces la justiţie sau principiul imparţialităţii, unicităţii şi egalităţii justiţiei, invocate de autorul excepţiei. Totodată, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Reckvenyi împotriva Ungariei, 1999), cât şi Curtea Constituţională (Decizia nr. 227/2006), au statuat că reglementarea în detaliu, oricât ar fi de dorită, nu poate avea o certitudine absolută, deoarece ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Alexandru Crişan senior, Alexandru Crişan junior şi Mărioara Crişan în Dosarul nr. 5.097/62/2007 al Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Vă rugăm să vă autentificați pentru a comenta
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nouCele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
wpDiscuz
0
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.