DECIZIE nr. 1.610 din 15 decembrie 2010

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, în ansamblul său



În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 23 noiembrie 2010, un grup de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, în ansamblul său.Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă Curţii Constituţionale de secretarul general al Camerei Deputaţilor cu Adresa nr. 51/5.548 din 23 noiembrie 2010 şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 16.666 din 23 noiembrie 2010, constituind obiectul Dosarului nr. 4.612A/2010.Această sesizare a fost semnată de către următorii deputaţi: Lucreţia Roşca, Angel Tîlvăr, Marian Neacşu, Marian Ghiveciu, Cristian Rizea, Mădălin-Ştefan Voicu, Gheorghe Ana, Iulian Claudiu Manda, Ion Dumitru, Florin Iordache, Sonia-Maria Drăghici, Gheorghe Ciocan, Georgian Pop, Neculai Răţoi, Petru Petrescu, Dumitru Boabeş, Dumitru Chiriţă, Valeriu Ştefan Zgonea, Cristian-Sorin Dumitrescu, Florentin Gust Băloşin, Antonella Marinescu, Petru Gabriel Vlase, Mihai Tudose, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Nicolae-Ciprian Nica, Rodica Nassar, Ioan Damian, Vasile Ghiorghe Gliga, Raul-Victor Surdu Soreanu, Viorel Ştefan, Andrei Dolineaschi, Cornel-Cristian Resmeriţă, Ciprian-Florin Luca, Ioan Sorin Roman, Vasile Popeangă, Horia Teodorescu, Victor Cristea, Carmen Ileana Moldovan, Costică Macaleţi, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz, Ion Călin, Doina Burcău, Ion Mocioalcă, Cristina Ileana Dumitrache, Matei Radu Brătianu, Florian Popa, Ioan Cindrea, Horia Grama, Ion Burnei, Marian-Florian Săniuţă, Filip Georgescu, Victor Socaciu, Dan Nica şi Mircea Duşa.Autorii sesizării fac referire la considerentele Deciziei nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituţională a constatat că aprobarea unei ordonanţe de urgenţă prin lege dă naştere unui act normativ nou, care absoarbe şi ordonanţa de urgenţă, astfel că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă pot fi şi ele supuse controlului de constituţionalitate în condiţiile art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea fundamentală. În consecinţă, precizează că obiectul sesizării îl constituie atât Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă supusă aprobării prin lege, în ansamblul lor.Motivarea sesizării are la bază o critică de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) teza a doua din Legea fundamentală potrivit cărora "ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului".În susţinerea acestei critici, se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 afectează grav activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, care reprezintă instituţii fundamentale ale statului, raportat la art. 123 alin. (2) din Constituţie.Autorii sesizării precizează că sintagma "afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului" vizează toate componentele care definesc regimul juridic al acestora, şi anume: structura organizatorică, funcţionarea, resursele umane şi materiale etc., inclusiv statutul juridic al funcţionarilor publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate. Or, acest statut a fost afectat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, în urma acesteia rezultând o „construcţie juridică deficitară şi confuză” în ceea ce priveşte funcţia de director coordonator şi contractul de management.Totodată, se susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale de la nivelul judeţelor şi „pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice”.De asemenea, se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 intervine într-un domeniu în care Guvernul nu are competenţa materială de reglementare.În fine, autorii sesizării precizează că "prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, pe calea controlului posterior, anumite dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale, în măsura în care, până în prezent, acest act normativ nu a putut fi supus controlului de constituţionalitate în ansamblul său, deoarece se afla în procedura de adoptare în Parlament a legii de aprobare”.În concluzie, solicită Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea în ansamblul lor a celor două acte normative.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere.Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/9.131/E.B. din 29 noiembrie 2010, punctul său de vedere, prin care apreciază că sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 este nefondată. În acest sens, observă că autorii sesizării reiterează motivele de neconstituţionalitate reţinute de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009. Observă, de asemenea, că este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009.Apreciază că din formularea şi motivarea sesizării rezultă, în realitate, intenţia autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate însăşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/20009, şi anume prevederile art. I, art. III, art. IV, art. V, art. VII, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la aceasta.Arată că, din raţiuni de practică legislativă, dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 fac obiectul abrogării dispuse prin pct. 1-4 din cuprinsul articolului unic al legii pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă.Menţionează totodată că, prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că „începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să îşi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale ce i-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 şi prin art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009„.Precizează că prin art. V din Legea nr. 140/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici au fost abrogate şi dispoziţiile art. I pct. 6-25 şi ale art. VII din ordonanţa de urgenţă criticată.Conchide că art. I, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 nu mai sunt în vigoare în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale devine lipsită de obiect.Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, cu Adresa nr. 51/5.639 din 26 noiembrie 2010, în care se apreciază că Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 nu contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie. Precizează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 cuprinde, în mare parte, dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009. Enumeră acele prevederi care nu se regăsesc în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009. De asemenea, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 cuprinde şi foarte multe reguli noi faţă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, menţionându-le.În opinia sa, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 reglementează măsuri necesare pentru mai buna organizare şi funcţionare a instituţiilor statului, regulile cuprinse în aceasta nefiind de natură „să afecteze” regimul acestor instituţii. Reaminteşte nuanţele sensului juridic al verbului „a afecta” utilizat în prevederile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, astfel cum acesta a fost lămurit de Curtea Constituţională, şi anume: a suprima, a aduce atingere, a prejudicia, a vătăma, a leza, a antrena consecinţe negative. Or, măsurile cuprinse în Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 nu au ca finalitate vreuna dintre aceste nuanţe. Dimpotrivă, astfel cum rezultă din preambulul ordonanţei de urgenţă, emiterea acesteia a fost necesară, neluarea măsurilor în vederea atingerii scopurilor enumerate în cuprinsul acestuia având consecinţe negative imediate în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor asumate referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare şi eficientizarea activităţii aparatului administrativ.Prin scopul lor, măsurile cuprinse în Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 nu puteau afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, ci au avut ca efect întărirea organizării şi funcţionării lor. De asemenea, prin aceste măsuri nu a fost suprimat nimic, nu s-a adus atingere, nu a fost prejudiciat, nu a fost vătămat, nu a fost lezat nimic şi nu au fost antrenate consecinţe negative, ci doar pozitive, motiv pentru care ordonanţa de urgenţă în cauză putea şi trebuia să fie emisă. De altfel, Curtea Constituţională a decis că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă afectează, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniul în care intervin”.În final, precizează că, "în sesizarea lor, autorii acesteia se referă la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 în general, invocând argumente generale şi nicidecum care ar putea să fie textele în concret din conţinutul său care ar putea fi contrare Constituţiei”.Solicită Curţii să respingă sesizarea formulată şi să constate că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 este conformă prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, cu Adresa nr. I 2.571 din 30 noiembrie 2010, în care se apreciază că sesizarea este întemeiată.Consideră că Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 este neconstituţională, întrucât ordonanţa de urgenţă pe care o aprobă încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie. Aceasta deoarece, prin obiectul său de reglementare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 afectează regimul unor instituţii fundamentale ale statului, şi anume instituţia prefectului şi cea a alesului local – instituţii prevăzute în Constituţie la art. 121 şi la art. 123 alin. (2) -, şi, prin raportare la acestea, afectează regimul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, care, la rândul lor, sunt instituţii fundamentale ale statului, aşa cum a observat Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009.Întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 reia în integralitate conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, act normativ anterior declarat neconstituţional, pe cale de consecinţă, apreciază că motivele avute în vedere la constatarea neconstituţionalităţii legii de aprobare a acesteia sunt, în egală măsură, motive de constatare a neconstituţionalităţii Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009.Precizează că neconstituţionalitatea unei ordonanţe de urgenţă care a fost emisă de Guvern într-un domeniu care, potrivit dispoziţiilor constituţionale, este sustras competenţelor sale nu poate fi acoperită de Parlament prin aprobarea sa prin lege, cu unele modificări, acest viciu de neconstituţionalitate neputând fi înlăturat.Arată că, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reprezentată de Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, este irelevant faptul că, în cursul procedurii sale parlamentare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 a fost aprobată cu unele modificări de natură să acopere aspectele de neconstituţionalitate, câtă vreme această ordonanţă de urgenţă a fost emisă cu încălcarea limitelor constituţionale ale delegării legislative. Din această perspectivă, singura soluţie legislativă posibilă, care să asigure respectarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor, este numai aceea a respingerii prin lege a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea observă că autorii sesizării şi-au îndreptat criticile atât împotriva Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, cât şi împotriva a însăşi ordonanţei de urgenţă supuse aprobării prin lege, în ansamblul lor.Sub acest aspect, Curtea a stabilit că ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006).Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a precizat că, după aprobarea ordonanţei de urgenţă de către Parlament, controlul de constituţionalitate se exercită faţă de legea de aprobare al cărei conţinut este chiar ordonanţa guvernamentală. Ca atare, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă pot fi supuse controlului de constituţionalitate, în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie.Faţă de cele arătate, obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 şi, implicit, însăşi ordonanţa aprobată, în integralitatea acesteia. Autorii sesizării îşi motivează cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu examinarea, pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate, şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, argumentând că, deşi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 anumite dispoziţii ale acesteia au fost declarate neconstituţionale, pe calea controlului posterior, acest act normativ nu a putut fi supus controlului de constituţionalitate în ansamblul său, deoarece se afla în procedura de adoptare în Parlament a legii de aprobare. Cu privire la această susţinere, Curtea observă că Legea fundamentală reglementează, pe de o parte, în art. 146 lit. a) controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, iar, pe de altă parte, în art. 146 lit. d) controlul de constituţionalitate pe calea excepţiei.Astfel cum a remarcat şi Guvernul, în punctul său de vedere, din formularea şi motivarea sesizării rezultă, în realitate, intenţia autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate însăşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, mai exact prevederile art. I, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la aceasta, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009.Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate priveşte Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, care, însă, astfel cum s-a arătat mai sus, înglobează prevederile ordonanţei de urgenţă aprobate. Legea contestată în cauza de faţă are un articol unic prin care aprobă cu modificări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009. Modificările constau în abrogarea art. I pct. 1-5 şi 26, art. III-V, art. VIII şi a anexei nr. 1 la ordonanţa de urgenţă.Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a constatat, în cadrul controlului pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, că dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local sunt neconstituţionale.Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, conţinutul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, ordonanţă de urgenţă care a fost declarată neconstituţională, împreună cu legea de aprobare a acesteia, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009. Curtea a observat că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, fiind astfel încălcate prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie. Argumentele cuprinse în Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, referitoare la nesocotirea art. 115 alin. (6) din Constituţie, au fost reţinute şi în Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, fiind, mutatis mutandis, valabile şi în privinţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009.Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, deciziile Curţii, date în soluţionarea atât a obiecţiilor de neconstituţionalitate – art. 146 lit. a) -, cât şi a excepţiilor de neconstituţionalitate – art. 146 lit. d) -, prin care se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legile şi ordonanţele în vigoare sau a unor dispoziţii din regulamentele parlamentare – art. 146 lit. c) -, au ca rezultat obligarea Parlamentului şi a Guvernului, după caz, de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Până la realizarea acestei obligaţii, prevederile în vigoare neconstituţionale se suspendă, iar la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă obligaţia sus-menţionată nu a fost realizată, îşi încetează efectele.În cauza de faţă, legea de aprobare priveşte o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care, anterior aprobării, a fost supusă controlului de constituţionalitate în temeiul art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, o serie de prevederi ale acesteia fiind declarate neconstituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. Ca urmare a acestei decizii, prevederile declarate neconstituţionale din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 au fost suspendate până la data de 27 februarie 2010 (aceasta fiind data la care se împlinea termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial), astfel încât, începând cu data de 28 februarie 2010, acestea şi-au încetat efectele juridice, în condiţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie. Consecutiv, cu prilejul pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, s-a statuat că „începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să îşi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale ce i-au fost aduse prin (…) art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009. Acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a ordonanţei de urgenţă menţionate, sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.În procesul de dezbatere şi adoptare a proiectului legii de aprobare, dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 declarate neconstituţionale şi ale căror efecte au încetat, aşa cum s-a precizat, în virtutea Deciziei nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, la 28 februarie 2010 au fost abrogate prin articolul unic al legii de aprobare.Această operaţiune juridică efectuată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, este necesară pentru eliminarea expresă din fondul legislativ (din evidenţa oficială a României) a acelor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 care şi-au încetat efectele juridice, astfel că nu mai pot fi aplicate de nicio instanţă judecătorească, de nicio altă autoritate publică şi nici nu mai pot fi invocate de vreun subiect de drept, public ori privat, individual sau colectiv.Curtea, în cadrul controlului a priori, nu poate face abstracţie de faptul că, anterior sesizării sale cu soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, unele dispoziţii ale ordonanţei au fost declarate neconstituţionale, pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta ar însemna ca însăşi Curtea Constituţională să lipsească de eficienţă controlul pe care îl exercită şi să ignore efectul general obligatoriu al propriilor sale decizii.Aşa fiind, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate a priori, prevăzut de art. 146 lit. a), prevederile abrogatoare ale legii de aprobare referitoare la acele dispoziţii din ordonanţa de urgenţă aprobată care au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. De aceea, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă sesizarea Curţii cu verificarea, pe calea controlului a priori, a constituţionalităţii dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009.II. Prin art. V din Legea nr. 140/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 8 iulie 2010 au fost abrogate prevederile art. I pct. 6-25 şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, nemaifiind în vigoare la momentul supunerii spre aprobare a acestui act normativ. Aşadar, este inadmisibilă sesizarea referitoare la acestea.III. În urma modificărilor intervenite în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, Curtea constată că textele în vigoare asupra cărora trebuie să se pronunţe pe baza criticilor formulate de autorii obiecţiei, prin raportare la art. 115 alin. (6) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia „ordonanţele de urgenţă (_) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului”, sunt art. II, art. VI şi art. IX-XV. Referitor la acestea, Curtea observă următoarele:(i) Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 modifică alin. (2) şi (3) ale art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 1 iulie 2009. Alin. (2), astfel modificat, reglementează, cu caracter de excepţie, prelungirea cu maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, a perioadei pentru care se exercită cu caracter temporar o funcţie publică de conducere vacantă corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice şi care nu are o sancţiune disciplinară aplicată ce nu a fost radiată. Această posibilitate este valabilă, potrivit alin. (3) modificat prin art. II, până la data de 31 decembrie 2010.Cu privire la aceste prevederi nu se poate reţine nesocotirea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, nefiind de natură să afecteze regimul vreunei instituţii fundamentale a statului.(îi) Art. VI stabileşte că, până la data de 31 decembrie 2009, ocuparea funcţiilor publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici prevăzute la art. 12 lit. b)-e) din Legea nr. 188/1999, se face şi prin concurs, organizat cu respectarea anumitor condiţii.Fiind dispoziţii cu aplicabilitate temporară, Curtea observă că acestea, ca urmare a ajungerii la termen, şi-au încetat aplicabilitatea. Prin urmare, sesizarea referitoare la acestea este inadmisibilă, fiind lipsită de obiect.(iii) Prin dispoziţiile art. IX-XI sunt reglementate unele măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, sub aspectul denumirilor şi al numărului maxim de posturi afectat acestor structuri.Cu privire la sensul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin”. Or, prin stabilirea numărului maxim de posturi ce pot fi utilizate la structurile menţionate s-a urmărit eficientizarea activităţii acestora, reducerea cheltuielilor de personal, creşterea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor de administraţia publică, ceea ce nu este de natură să aibă efecte negative asupra activităţii acestora.Întrucât nu au fost relevate alte aspecte de neconstituţionalitate ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 sau ale legii de aprobare a acesteia decât cele ce au fost deja reţinute prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 este neîntemeiată în raport cu criticile formulate.(iv) Art. XII-XV cuprind prevederi referitoare la aspecte menite să asigure coerenţa ansamblului legislativ, prin norme specifice tehnicii legislative, al căror rol îl reprezintă evitarea paralelismelor şi armonizarea reglementărilor în vigoare. De aceea, cu privire la acestea nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.(v) În fine, anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 stabileşte numărul maxim de posturi din cabinetul demnitarului, ceea ce reprezintă o simplă măsură organizatorică, fără implicaţii asupra regimului instituţiilor fundamentale ale statului.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Constată că obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local este neîntemeiată în raport cu criticile formulate.II. Constată că este inadmisibilă obiecţia referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VI, art. VIII şi ale anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, aprobată prin legea supusă controlului de constituţionalitate.III. Constată că este neîntemeiată, în raport cu criticile formulate, obiecţia referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II şi art. IX-XV şi ale anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, aprobată prin legea supusă controlului de constituţionalitate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 15 decembrie 2010 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește