DECIZIE nr. 1.603 din 26 noiembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Hreceniuc în Dosarul nr. 5.247/86/2008 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.247/86/2008, Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Hreceniuc în dosarul de mai sus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 23 alin. (11), art. 124 alin. (2), precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 7, 10 şi 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece se creează o situaţie mai grea inculpatului achitat, prin aceea că se dezechilibrează raportul de egalitate a armelor dintre acuzare şi apărare. În opinia autorului, audierea inculpatului reprezintă un instrument inchizitorial suplimentar pe care textul de lege nu îl justifică prin nicio necesitate legată de atingerea scopului procesului penal.De asemenea, prevederile legale menţionate încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), deoarece inculpatul condamnat la fond nu mai poate fi audiat şi în faţa instanţei de apel. În plus, textul de lege lasă impresia că rolul instanţelor de judecată este numai acela de a condamna, deoarece numai în acest mod se poate explica deosebirea făcută de legiuitor, atâta vreme cât obligă instanţa de apel la reaudierea inculpatului achitat, ca şi când, în această situaţie, s-ar prezuma că instanţa fondului a greşit.Curtea de Apel Suceava – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Judecarea apelului, care au următorul conţinut:"Cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.002 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 13 august 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, reţinând în esenţă că textul „nu permite magistraţilor să reaudieze inculpatul achitat tocmai pentru a găsi probe noi de condamnare, deoarece instanţa verifică hotărârea atacată nu numai pe baza materialului existent, ci şi a oricăror probe noi administrate în faţa sa, printre acestea regăsindu-se şi declaraţia inculpatului. Or, potrivit art. 70 alin. 2 din Codul de procedură penală, inculpatul are libertatea de a nu da nicio declaraţie, iar în cazul în care consimte să o facă, precizările sale nu constituie ipso facto o declaraţie de culpabilitate, întrucât aceasta, ca de altfel toate mijloacele de probă din procesul penal, are drept scop aflarea adevărului şi poate fundamenta o decizie de condamnare numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul tuturor probelor existente într-o cauză. Aşa fiind, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigenţele constituţionale referitoare la art. 23 alin. (11) şi nici nu se aplică discriminatoriu, deoarece toţi inculpaţii aflaţi în cel puţin una dintre cele două situaţii juridice circumscrise de text beneficiază de acelaşi tratament, neputând fi pus semnul egalităţii între inculpaţii neaudiaţi sau achitaţi de instanţa de fond, pe de o parte, şi cei audiaţi sau condamnaţi de prima instanţă, pe de altă parte.În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv şi extensiv guvernate de principiul non reformatio în pejus, instanţa de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, asigurând astfel părţilor suficiente garanţii procesuale în deplin acord cu prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la o ocrotire egală din partea legii".Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Hreceniuc în Dosarul nr. 5.247/86/2008 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește