DECIZIE nr. 1.602 din 15 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente



Acsinte Gaspar – preşedinteMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Dumitru Sanda în Dosarul nr. 2.547/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 356D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că se impune menţinerea jurisprudenţei în materie în sensul respingerii excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 1.176 din 16 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.547/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Sanda într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la comunicarea către autorul excepţiei a datei când va fi invitat la sediul acesteia în vederea acordării despăgubirilor ce i se cuvin.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 16, art. 15, art. 44, art. 52 şi art. 53. Astfel, art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece Guvernul nu are competenţa de a suspenda aplicarea unei legi, chiar şi pe o durată determinată, fără a avea o lege de abilitare. Totodată, prin suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 247/2005, cetăţenii nu mai pot beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ, astfel încât se aduce atingere şi prevederilor art. 15 din Constituţie. De asemenea, prin suspendarea emiterii titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani către foştii proprietari ai imobilelor preluate abuziv de către stat, se creează o discriminare între aceştia şi persoanele care au fost condamnate politic şi care urmează să primească despăgubiri potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010. Prin reglementarea cuprinsă în art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, „Guvernul a încălcat şi art. 52 din Constituţie privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică”. Autorul excepţiei mai arată că textul de lege criticat aduce atingere şi dreptului său de proprietate privată, care este restrâns fără a exista niciunul dintre cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 53 din Legea fundamentală.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a fost emisă în conformitate cu art. 115 alin. (4) din Constituţie, iar prevederile acesteia se aplică în mod egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatului Poporului consideră că prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 sunt constituţionale, deoarece aceasta a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să reglementeze în ipoteza unei situaţii extraordinare. Totodată, prevederile legale criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza lor, fără privilegii şi fără discriminări.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, având următorul cuprins: „(1) Pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea. … (3) Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea». Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.” … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia textul de lege supus controlului aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie ce statuează cu privire la obligaţia respectării prevederilor Legii fundamentale. Aceasta, deoarece Guvernul, cu respectarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), poate adopta ordonanţe de urgenţă prin care să suspende aplicarea unei legi, cu respectarea condiţiilor de a exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi a motivării urgenţei în cuprinsul ordonanţei. Potrivit art. 115 alin. (1) din Legea fundamentală, interdicţia de a reglementa în domeniul legilor organice priveşte ordonanţele simple, emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condiţiile alin. (1)-(3) ale aceluiaşi art. 115, iar nu şi ordonanţele de urgenţă. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, şi prin Decizia nr. 426 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 21 mai 2010.Curtea observă că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, întrucât prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu conduc la o situaţie discriminatorie între cetăţenii români care au suferit condamnări politice sau măsuri administrative asimilate acestora şi foştii proprietari, aceste categorii aflându-se în situaţii diferite. Or, aşa cum a statuat Curtea prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, „Principiul egalităţii în faţă legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite”.Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1), art. 44 şi art. 53 din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a reţinut, potrivit jurisprudenţei sale, că dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate nu vizează absolutizarea exerciţiului prerogativelor acestuia, întrucât chiar art. 44 alin. (1) teza a doua şi art. 136 alin. (5) din Constituţie prevăd că legea stabileşte conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi că proprietatea privată este inviolabilă „în condiţiile legii organice”. În acelaşi sens, Curtea a făcut referire, în decizia menţionată, la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 23 septembrie 1982, 21 februarie 1986 şi 18 martie 2008, pronunţate în Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, paragraful 61, Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 37, şi, respectiv, Cauza Dacia – S.R.L. împotriva Moldovei, paragraful 54.____Notă …
*) Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012.Totodată, prin Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011, Curtea a mai observat, făcând referire la jurisprudenţa sa, că un act normativ care, prin conţinutul său, urmăreşte găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor statului nu este de natură să contravină dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, chiar dacă afectează celeritatea procedurii.Curtea a mai constatat că textul de lege criticat nu aduce atingere existenţei dreptului de proprietate, ci prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de plată emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin conversia acestora în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" corespunzător sumei pentru care a fost formulată opţiunea. Or, acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalităţi de valorificare determinată de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar. Prin urmare, măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, reprezentând o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia anterior pronunţată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Totodată, Curtea observă, pornind de la considerentele anterior invocate, că nu poate fi reţinută o atingere adusă art. 15 alin. (1) şi art. 53 din Legea fundamentală, întrucât autorul beneficiază în continuare de dreptul său de proprietate garantat de Constituţie, fără ca acesta să fie restrâns, art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 reglementând cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat, iar nu cu privire la substanţa sa.Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 52 din Constituţie, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în speţă, deoarece textul de lege criticat reglementează cu privire la procedura valorificării titlurilor de despăgubire, fără a conţine vreo prevedere care să aibă legătură cu sfera de reglementare a textului constituţional pretins încălcat referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Dumitru Sanda în Dosarul nr. 2.547/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2011.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește