DECIZIE nr. 1.572 din 7 decembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (2) şi art. 25 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Shyti Blenis în Dosarul nr. 36/302/2010, de Marian-Aurelian Ilie în Dosarul nr. 6.546/302/2010, de Tudor Nedelea în Dosarul nr. 6.532/302/2010, de Ion-Costel Muşătescu în Dosarul nr. 6.533/302/2010, de Constantin-Răzvan Rupa în Dosarul nr. 6.527/302/2010, de Gheorghe Gruia în Dosarul nr. 6.544/302/2010 şi de Vasile Balasz în Dosarul nr. 6.526/302/2010, toate dosare ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I penală.La apelul nominal se prezintă personal autorii excepţiei Marian-Aurelian Ilie, Tudor Nedelea, Ion-Costel Muşătescu, Constantin-Răzvan Rupa şi Gheorghe Gruia. Lipsesc autorii excepţiei Shyti Blenis şi Vasile Balasz, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.326D/2010, nr. 1.641D/2010, nr. 1.642D/2010, nr. 1.643D/2010, nr. 1.644D/2010, nr. 1.645D/2010 şi nr. 1.646D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate arată că sunt de acord în ceea ce priveşte conexarea cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.641D/2010, nr. 1.642D/2010, nr. 1.643D/2010, nr. 1.644D/2010, nr. 1.645D/2010 şi nr. 1.646D/2010 la Dosarul nr. 1.326D/2010, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Autorii excepţiei solicită schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii din regim închis în regim semideschis.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 10 mai 2010 şi 15 iunie 2010, pronunţate în dosarele nr. 36/302/2010, nr. 6.546/302/2010, nr. 6.532/302/2010, nr. 6.533/302/2010, nr. 6.527/302/2010, nr. 6.544/302/2010 şi nr. 6.526/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.Excepţia a fost ridicată de Shyti Blenis, Marian-Aurelian Ilie, Tudor Nedelea, Ion-Costel Muşătescu, Constantin-Răzvan Rupa, Gheorghe Gruia şi Vasile Balasz cu ocazia soluţionării contestaţiilor împotriva unor încheieri ale judecătorului delegat cu executarea pedepselor privative de libertate, care vizează schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, egalitatea în drepturi şi dreptul la integritate psihică, întrucât sintagma "în mod excepţional" dă naştere la arbitrar şi conduce la o inegalitate a cetăţenilor, prin aceea că lasă interpretarea legii la latitudinea comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului. Astfel, judecătorul delegat decide pe baza raportului comisiei, aceasta fiind cea care determină, fără stabilirea unor limite, regimul de detenţie pe care urmează să îl suporte condamnatul. De asemenea, consideră că analiza respectivei comisii asupra naturii şi modului de săvârşire a infracţiunii, fără a avea însă în vedere întreaga situaţie reţinută de instanţa de judecată la momentul pronunţării condamnării, reprezintă o ingerinţă în actul autorităţii judiciare, care nu este permisă într-o ordine constituţională guvernată de principiul separaţiei puterilor în stat. Totodată, autorul excepţiei Shyti Blenis afirmă că prevederile art. 25 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit Încheierii de sesizare din 10 mai 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 36/302/2010, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006. Însă din considerentele respectivei încheieri de sesizare, precum şi din notele scrise ale autorului excepţiei Shyti Blenis reiese că acesta critică, în realitate, art. 20 alin. (2) şi art. 25 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006. Totodată, potrivit celorlalte încheieri de sesizare menţionate anterior, fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi prevederile art. 22 alin. (2) şi art. 23 alin. (2) din acelaşi act normativ. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (2) şi art. 25 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006. Prevederile art. 25 alin. (1) au fost modificate, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, prin Legea nr. 83/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, cu menţinerea, însă, a soluţiei legislative atacate. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (2) şi art. 23 alin. (2): "În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.";– Art. 25 alin. (1), (2), (7) şi (8): "(1) Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileşte la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar în care aceasta urmează să execute pedeapsa, de către comisia prevăzută la art. 14.(2) Împotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţă de regimul de executare a pedepsei stabilit. … […] (7) Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.(8) Hotărârea judecătoriei este definitivă." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) referitoare la dreptul la integritate psihică şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 13 referitoare la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 referitoare la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.308 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 23 decembrie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, pentru următoarele considerente:Scopul Legii nr. 275/2006 constă tocmai în stabilirea unui sistem de reguli şi criterii care stau la baza executării pedepselor privative de libertate. Potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din acest act normativ, „Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de prezenta lege”.Dispoziţiile de lege criticate, care reglementează posibilitatea persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani, de a fi incluse, în mod excepţional, în anumite condiţii, în regimul de executare a pedepsei imediat inferior ca grad de severitate regimului închis, constituie o aplicare a principiului mai sus menţionat şi nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.Astfel, nu se poate reţine încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece activitatea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituită în penitenciar în temeiul art. 14 din Legea nr. 275/2006, nu reprezintă o imixtiune în activitatea instanţelor judecătoreşti sau o încălcare a competenţelor constituţionale ale acestora. În plus, potrivit art. 25 din Legea nr. 275/2006, împotriva modului de stabilire a regimului de executare de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. De asemenea, împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, astfel încât instanţa de judecată decide asupra legalităţii măsurii contestate.În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, se constată că individualizarea regimului de executare a pedepsei prin stabilirea unor criterii ce ţin de natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi de persoana condamnatului este justificată de situaţia diferită în care se află fiecare persoană condamnată în parte. Prin urmare, textul de lege criticat este în concordanţă cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune uniformitate, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferit.Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la lipsa de claritate a sintagmei "în mod excepţional", cuprinsă în textul de lege ce face obiectul excepţiei. Interpretarea sistematică a textului de lege criticat în ansamblul actului normativ din care face parte, precum şi interpretarea sa teleologică relevă cu claritate sensul acestei sintagme, fără a lăsa vreun dubiu cu privire la voinţa legiuitorului. Problema aplicării în concret a acestui text de lege, invocată de autorii excepţiei, care susţin că, în practică, individualizarea regimului de executare a pedepsei s-ar realiza discreţionar, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.143 din 15 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, şi Decizia nr. 1.291 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile identice ale art. 20 alin. (2) şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006.Referitor la art. 25 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006, şi aceste prevederi de lege au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 275/2006, a reţinut că persoana condamnată, în acord atât cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce nemulţumirile acesteia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia „Pilla contra Italiei” din 23 septembrie 2004, când a decis că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate rămân valabile şi în cauza de faţă.În ceea ce priveşte încălcarea, prin dispoziţiile art. 25 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006, a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, prevederile invocate nu vizează faza de executare a procesului penal.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (2) şi art. 25 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Shyti Blenis în Dosarul nr. 36/302/2010, de Marian-Aurelian Ilie în Dosarul nr. 6.546/302/2010, de Tudor Nedelea în Dosarul nr. 6.532/302/2010, de Ion-Costel Muşătescu în Dosarul nr. 6.533/302/2010, de Constantin-Răzvan Rupa în Dosarul nr. 6.527/302/2010, de Gheorghe Gruia în Dosarul nr. 6.544/302/2010 şi de Vasile Balasz în Dosarul nr. 6.526/302/2010, toate dosare ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește