DECIZIE nr. 1.572 din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorSimina Gagu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gabriela Dumitru în Dosarul nr. 8.538/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.147D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Cătălin Lascu a transmis note scrise prin care, invocând Deciziile Curţii Constituţionale nr. 746/2007 şi nr. 244/2002, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.538/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Gabriela Dumitru într-o cauză având ca obiect acordarea unor cheltuieli de judecată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece, prin instituirea unor reguli speciale discriminatorii, îi situează pe judecători "mai presus de lege". În acelaşi timp, prevederile legale criticate determină aplicarea unui tratament juridic discriminatoriu, având în vedere că, prin art. 244^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se reglementează posibilitatea ca anumite încheieri să poată fi atacate separat cu recurs.De asemenea, faptul că încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul reprezintă o îngrădire a liberului acces la justiţie, care, în opinia autorului excepţiei, presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 1.502/2010, nr. 1.317/2008, nr. 971/2009 şi nr. 672/2009, în sensul că prevederile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale părţii Cătălin Lascu, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă s-a pronunţat în repetate rânduri, spre exemplu, prin Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, Decizia nr. 1.070 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007, Decizia nr. 544 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2009, şi Decizia nr. 1.191 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 27 octombrie 2010.Cu acele prilejuri, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că recuzarea nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură simplă şi operativă, integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie.Totodată, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, în considerarea unor situaţii speciale, poate institui reguli speciale.De asemenea, Curtea a constatat că reglementarea actuală din Codul de procedură civilă nu lipseşte partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, iar faptul că exerciţiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei căi de atac. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit – şi este o raţiune suficientă – să restrângă posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac şi să realizeze un spor de celeritate în soluţionarea cauzelor.În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor din Constituţie privind egalitatea în drepturi, Curtea a constatat că, prin prevederile legale deduse controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gabriela Dumitru în Dosarul nr. 8.538/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Gagu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește