DECIZIE nr. 1.571 din 7 decembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zheng Guoyou în Dosarul nr. 11.582/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpretul autorizat de limba chineză solicitat pentru a asigura traducerea în cauză.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.582/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zheng Guoyou într-o cauză având ca obiect acordarea regimului tolerării şederii acestuia pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii până la încetarea motivelor care îl împiedică să se reîntoarcă în China.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie şi claritate, întrucât nu conţin prevederi care să reglementeze cu privire la situaţii similare celei în care se află autorul excepţiei, noţiunile de "motive obiective" şi de "împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi de neînlăturat" fiind prea vagi şi imprecise pentru ca acesta să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situaţia sa. Se arată că normele criticate nu protejează suficient străinii care se află în România împotriva arbitrariului şi abuzurilor Oficiului Român pentru Imigrări. Autorul excepţiei precizează că a încălcat Legea planificării familiale din China şi, dacă s-ar întoarce în această ţară, ar fi supus unor pedepse umilitoare, inclusiv sterilizarea, ceea ce constituie un tratament inuman şi degradant. Susţine că, prin lipsa de precizie şi claritate a textelor de lege criticate, este afectată însăşi substanţa dreptului dedus judecăţii, ceea ce aduce o vătămare gravă dreptului său la un proces echitabil.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conţinut:– Art. 102 alin. (1) şi (2): "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege acele împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României." … – Art. 103 lit. f): "Străinii prevăzuţi la art. 102 alin. (1) pot fi toleraţi în următoarele situaţii: (…)f) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceştia se află în imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor care consacră dreptul la un proces echitabil şi celor care interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, cuprinse în art. 21 alin. (3) şi, respectiv, în art. 22 alin. (2) din Constituţie, precum şi în art. 6 paragraful 1 şi, respectiv, în art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, din perspectiva unor critici asemănătoare, în acest sens putând fi menţionate, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 112 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, sau Decizia nr. 1.037 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 24 septembrie 2010.În ceea ce priveşte modul de redactare a textelor de lege criticate sub aspectul pretinsei lipse de precizie şi claritate, Curtea a reţinut că este firesc ca legiuitorul să fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor "motive obiective" care îl împiedică pe străin să părăsească teritoriul României şi să nu fi exemplificat situaţii concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate şi totodată epuizate în cuprinsul unei norme juridice. Referitor la respectarea criteriului calităţii legii în cadrul procesului de legiferare, însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât s-ar dori aceasta, ea ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei).Totodată, referitor la dispoziţiile art. 103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, Curtea Constituţională a reţinut că acestea oferă străinilor şansa de a le fi tolerată rămânerea pe teritoriul României şi în alte cazuri decât cele enumerate la lit. a)-e) ale art. 103 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, dacă autoritatea competentă apreciază că aceasta este în mod obiectiv necesară. Prin urmare, textul de lege criticat are o redactare care permite flexibilitate în stabilirea motivelor pentru care se poate acorda tolerarea, ceea ce este de natură să avantajeze destinatarul normei.În plus, deciziile Oficiului Român pentru Imigrări pot fi contestate în faţa instanţei de judecată, care va putea înlătura eventualul refuz nejustificat de acordare a tolerării. Plângerea va fi soluţionată de o instanţă independentă şi imparţială, în cadrul unui proces care prezintă toate garanţiile specifice procesului echitabil şi în care părţile vor beneficia de toate drepturile procesuale şi îşi vor putea susţine apărările pe care le consideră necesare. Aşadar, nu se poate reţine susţinerea referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului la un proces echitabil.Curtea constată că prevederile de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale care interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, rămânând în sarcina judecătorului învestit cu soluţionarea plângerii îndreptate împotriva deciziei Oficiului Român pentru Imigrări să stabilească dacă, în circumstanţele concrete ale fiecărei speţe, există riscul ca, în ţara de origine, solicitantul să fie supus la torturi, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, risc care să reprezinte un motiv suficient pentru tolerarea şederii acestuia pe teritoriul României.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art.103 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zheng Guoyou în Dosarul nr. 11.582/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește