Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 13 ianuarie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de primarul municipiului Galaţi în Dosarul nr. 7.646/121/2008 al Tribunalului Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi care face obiectul Dosarului nr. 2.335D/2009 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.336D/2009 şi nr. 2.337D/2009, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 7.697/121/2008 şi nr. 7.645/121/2008 ale Tribunalului Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, observând identitatea de obiect a acestor dosare, din oficiu, pune în discuţie conexarea acestora.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 2.336D/2009 şi nr. 2.337D/2009 la Dosarul nr. 2.335D/2009, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât norma legală criticată cuprinde un criteriu clar şi previzibil de stabilire a cuantumului amenzii pe care o poate dispune judecătorul în temeiul art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că nu se aduce atingere prevederilor constituţionale la care îşi raportează critica autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 3 februarie 2009, pronunţate în dosarele nr. 7.646/121/2008, nr. 7.697/121/2008 şi nr. 7.645/121/2008, Tribunalul Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Excepţiile au fost ridicate de primarul municipiului Galaţi în cadrul soluţionării unor acţiuni în contencios administrativ având ca obiect "sancţiune pentru neexecutare hotărâre".În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate autorul acestora susţine că, prin adoptarea măsurii coercitive a aplicării unei amenzi judiciare în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, legiuitorul a lăsat la latitudinea instanţei de judecată "posibilitatea de exercitare a unui abuz". În opinia sa, cuantificarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice administrative prin raportare la salariul minim brut pe economie "este greşită", întrucât retribuţia reprezentanţilor autorităţilor publice administrative este stabilită printr-o ordonanţă a Guvernului care nu face nicio referire la salariul minim brut pe economie, acesta din urmă fiind stabilit printr-o hotărâre a Guvernului.Tribunalul Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ apreciază că prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu aduc atingere textelor şi principiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului, prin punctele de vedere comunicate, consideră că dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Ca urmare a modificărilor aduse prin art. I pct. 33 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, textul de lege criticat are următoarea redactare:"Obligaţia executăriiArt. 24. – (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. … (3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei." … Din motivarea scrisă a excepţiilor de neconstituţionalitate Curtea observă însă că autorul acestora are în vedere exclusiv prevederile alin. (2) al articolului amintit. Prin urmare, Curtea Constituţională apreciază că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acesta urmând să fie examinat de instanţa de control constituţional.În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate aduc atingere următoarelor prevederi din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) referitor la organizarea statului potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, în cadrul democraţiei constituţionale, art. 120 care instituie principiile de bază ale organizării administraţiei publice locale, art. 121 privind autorităţile comunale şi orăşeneşti, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 125 care stabileşte statutul judecătorilor şi art. 126 care reglementează cu privire la instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei îşi axează critica pe susţinerea potrivit căreia stabilirea cuantumului unei amenzi prin raportare la salariul brut pe economie – care este aprobat printr-o hotărâre a Guvernului -, în condiţiile în care retribuţia reprezentantului autorităţii publice administrative căreia această sancţiune îi este aplicată este calculată în baza unei ordonanţe a Guvernului, "reprezintă o măsură lipsită de vreun temei legal şi, implicit, inaplicabilă". Curtea nu poate reţine această critică, fiind lipsită de relevanţă distincţia pe care autorul excepţiei o face sub aspectul tipului de act normativ prin care sunt reglementate categoriile de drepturi salariale la care acesta face referire în motivarea pretinsei neconstituţionalităţi a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Curtea reţine că aplicarea amenzii prevăzute de textul de lege criticat este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Aceasta intervine în virtutea legii, iar cuantumul amenzii este determinat în mod cert şi neechivoc prin însăşi norma criticată.Curtea constată că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu sunt de natură să înfrângă principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât prerogativele judecătorului în legătură cu fixarea cuantumului amenzii nu constituie o intruziune a autorităţii judecătoreşti în atribuţiile celorlalte puteri ale statului.Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei nu aduce argumente în sprijinul susţinerii potrivit căreia ar fi nesocotite normele constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei, la statutul judecătorilor ori la instanţele de judecată. De asemenea, dispoziţiile din Legea fundamentală privitoare la principiile de bază ale organizării administraţiei publice locale şi la autorităţile comunale şi orăşeneşti nu au incidenţă în soluţionarea cauzei de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de primarul municipiului Galaţi în dosarele nr. 7.646/121/2008, nr. 7.697/121/2008 şi nr. 7.645/121/2008 ale Tribunalului Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–––