DECIZIE nr. 1.565 din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Ovidiu Oprinescu în Dosarul nr. 1.744/85/2009 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.057D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, Ovidiu Oprinescu, lipsind partea Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Garda Financiară Sibiu, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, acesta arată, în esenţă, că interpretarea textului de lege criticat, oferită de instanţele de drept comun, până la cea de recurs, în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este „eronată” şi „contradictorie” şi că se creează o discriminare, sub aspectul accesului liber la justiţie, între categoria funcţionarilor publici şi ceilalţi cetăţeni care au calitatea de angajaţi în virtutea unui contract individual de muncă. Depune note de şedinţă la dosarul cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, indicând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 282 din 18 martie 2010 şi Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011. Mai precizează că aspectele legate de practica neunitară a instanţelor de judecată în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de lege criticate, învederate de autorul excepţiei, nu pot constitui obiectul controlului de constituţionalitate, ci, eventual, al unui recurs în interesul legii promovat de procurorul general al României în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 16 din 21 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.744/85/2009*, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Ovidiu Oprinescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva sentinţei prin care a fost admisă, printre altele, excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la anumite capete ale cererii introductive.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt abuzive, deoarece limitează, îngrădesc şi condiţionează accesul liber la justiţie de cerinţa parcurgerii procedurii prealabile, încălcând, totodată, şi dreptul reglementat de art. 80 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia „funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ solicitând anularea sau modificarea, după caz, a dispoziţiei de sancţionare.” Obligaţia exercitării în prealabil a recursului administrativ este total ineficientă, deoarece autoritatea care a dispus încetarea raportului de serviciu va menţine, printr-o nouă decizie, dispoziţia anterioară, singurul efect al acestei proceduri prealabile fiind obstrucţionarea realizării justiţiei, încălcarea dreptului la petiţionare şi la apărare, lipsa de echitate şi egalitate între părţile actului juridic civil şi afectarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecată arată că, faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate, nu se poate reţine existenţa unei discriminări între categoria funcţionarilor publici şi celelalte categorii de salariaţi. Legiuitorul a înţeles să confere funcţionarilor publici un statut special, reglementat diferit faţă de dreptul comun, iar instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintă o discriminare, atât timp cât această diferenţă de tratament este însoţită de garanţii suficiente exercitării tuturor drepturilor corespunzătoare. De asemenea, textul de lege criticat întruneşte exigenţele impuse de prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care sunt redate parţial considerentele Deciziei nr. 282 din 18 martie 2010, prin care Curtea Constituţională a respins o excepţie de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect, examinând critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege criticat are următoarea redactare: „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitor la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorul acesteia pretinde crearea unei discriminări, sub aspectul tratamentului juridic aplicabil, între funcţionarii publici şi celelalte categorii de salariaţi, susţinând, în acest sens, că, pentru a avea acces la justiţie, primii sunt obligaţi să îndeplinească procedura prealabilă de care se face vorbire în art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, procedură ineficientă, în opinia sa, şi care încalcă, totodată, dreptul la petiţionare, dreptul la apărare şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.Curtea Constituţională constată că, în jurisprudenţa sa în materie, a mai analizat critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 282 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, instanţa de contencios constituţional a arătat că nu se poate reţine existenţa unei discriminări între categoria funcţionarilor publici şi celelalte categorii de salariaţi. Legislaţia specifică funcţiei publice cuprinde reglementări diferite faţă de dreptul comun, care este legislaţia muncii, dar, prin edictarea unei astfel de reglementări vizând numai funcţionarii publici, legiuitorul a înţeles să confere acestora un statut special, care nu contravine egalităţii în drepturi, consacrată de Legea fundamentală. Înţelesul acestui principiu este că egalitatea nu presupune şi uniformitate. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintă o discriminare, atât timp cât această diferenţă de tratament este însoţită de garanţii suficiente exercitării tuturor drepturilor corespunzătoare. Prin urmare, legiuitorul poate să instituie, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură şi modalităţi specifice de exercitare a drepturilor procedurale. Cu acelaşi prilej, Curtea a mai constatat că prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au ca scop asigurarea condiţiilor necesare pentru contestarea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, atât sub aspectul legalităţii, cât şi al temeiniciei acestuia, astfel că funcţionarul public este protejat împotriva emiterii în mod abuziv a unui asemenea act administrativ.Neintervenind elemente noi faţă de cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată prin decizia mai sus menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză.În concluzie, Curtea constată că obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, specifică materiei contenciosului administrativ, nu reprezintă o discriminare negativă a funcţionarilor publici sub aspectul accesului liber la justiţie, ci constituie o procedură specială – obligatorie, este adevărat -, dar care nu are menirea de a obstrucţiona exercitarea dreptului la un tribunal, ci de a oferi posibilitatea de îndreptare a raporturilor angajat-angajator în acest cadru, înaintea fazei judiciare. Pe de altă parte, dat fiind statutul aparte pe care îl au funcţionarii publici în rândul celorlalte categorii de salariaţi sau angajaţi în temeiul unui contract individual de muncă, nici nu se poate pretinde crearea unei discriminări prin compararea a două categorii distincte de angajaţi. Egalitatea de tratament juridic este pe deplin respectată, din moment ce toţi funcţionarii publici se supun aceleiaşi obligaţii de parcurgere a procedurii prealabile etapei judecătoreşti. Ajunşi în faţa instanţei de judecată, aceştia îşi pot exercita neîngrădit dreptul la apărare sau dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, drepturi fundamentale ce, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, sunt încălcate.Cât priveşte pretinsa neconcordanţă dintre unele norme juridice ale Legii nr. 188/1999, de pildă dintre cele ale art. 80 şi ale art. 106 alin. (1), precum şi referitor la criticile privind modalităţile deosebite de interpretare a textului de lege criticat de către instanţele de judecată ce au soluţionat, în diferite grade de jurisdicţie, cauza în care a fost invocată prezenta excepţie, Curtea Constituţională constată că acestea nu reprezintă probleme de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor de lege examinate, rezolvarea acestor chestiuni aparţinând competenţei altor autorităţi publice, şi nu instanţei de contencios constituţional.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Ovidiu Oprinescu în Dosarul nr. 1.744/85/2009* al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește