DECIZIE nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009

asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii educaţiei naţionale



În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 23 septembrie 2009, un grup de 27 de senatori şi 62 de deputaţi a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii unor prevederi din Legea educaţiei naţionale, adoptată la data de 18 septembrie 2009, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 15 septembrie 2009.Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. J5284 din 23 septembrie 2009 şi constituie obiectul Dosarului nr. 7.272A/2009.La sesizare a fost anexată lista cuprinzând semnăturile celor 27 de senatori şi 62 de deputaţi. Potrivit acestei liste, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate sunt următorii:Senatori:Antonescu George Crin Laurenţiu, Berca Gabriel, Bîgiu Marian Cristinel, Boitan Minerva, Cibu Sever Constantin, David Cristian, Diaconu Mircea, Frâncu Emilian Valentin, Ghişe Ioan, Haşotti Puiu, Ichim Paul, Luca Raymond, Măgureanu Cezar Mircea, Mărcuţianu Ovidius, Meleşcanu Teodor Viorel, Mustăţea Vasile, Nedelcu Vasile, Nicoară Marius Petre, Nicoară Romeo Florin, Oprea Mario Ovidiu, Paşca Liviu Titus, Popa Cornel, Prodan Tiberiu Aurelian, Robu Nicolae, Ruşanu Dan Radu, Ţopescu Cristian George şi Vosganian Varujan.Deputaţi:Adomniţei Cristian Mihai, Almajanu Marin, Atanasiu Teodor, Banu Mihai, Berci Vasile, Bordeianu Dan, Bostan Emil, Buda Viorel Vasile, Budurescu Daniel Stamate, Buican Cristian, Burlacu Cristian Ion, Calimente Mihăiţă, Cazan Mircea Vasile, Chiţoiu Daniel, Chiuariu Tudor Alexandru, Cristian Horia, Dobre Ciprian Minodor, Dobre Victor Paul, Donţu Aurel Mihai, Dragomir Gheorghe, Dumitrică George Ionuţ, Fenechiu Relu, Gabor Gheorghe, Gavrilescu Graţiela Leocadia, Gerea Dominic Andrei, Gorghiu Alina Ştefania, Holban Titi, Horj Pavel, Irimescu Mircea, Jolţa Nicolae, Lupu Mihai, Morega Dan Ilie, Motreanu Dan Ştefan, Nicolăescu Gheorghe Eugen, Olteanu Bogdan, Orban Ludovic, Palăr Ionel, Palaşcă Viorel, Păsat Dan, Pieptea Cornel, Plăiaşu Gabriel, Pocora Cristina Ancuţa, Pop Virgil, Popa Marius Octavian, Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, Rebenciuc Neculai, Săftoiu Ana Adriana, Săpunaru Nini, Scutaru Adrian George, Stroe Ionuţ Marian, Ştirbu Gigel Sorinel, Tăbugan Ion, Taloş Gheorghe Mirel, Timiş Ioan, Tuşa Diana Adriana, Ţaga Claudiu, Ţîmpău Radu Bogdan, Ţintean Ioan, Ţurcanu Florin, Uioreanu Horea Dorin, Varga Ana Lucia şi Voicu Mihai Alexandru.În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin următoarele:1. Art. 251 creează o incompatibilitate sui generis a cadrelor didactice care ocupă o funcţie administrativă de conducere. Astfel, deşi directorul ori directorul adjunct al unei unităţi de învăţământ nu intră în categoria funcţionarilor publici, nefiindu-le opozabile nici drepturile şi nici obligaţiile acestora din urmă, prin textul legal criticat şi în dezacord cu art. 40 alin. (3) din Constituţie referitor la Dreptul de asociere, se adaugă la norma fundamentală. De altfel, potrivit art. 251 alin. (4), Inspectoratul Judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti constată starea de incompatibilitate, iar consecinţa imediată are ca finalitate "desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al persoanei în cauză", sancţiune fără precedent în dreptul pozitiv în materie. Or, raportul de muncă nu poate înceta disciplinar decât ca urmare a unei fapte ce are la bază abaterea disciplinară şi nicidecum o incompatibilitate prevăzută de lege care eventual poate conduce la încetarea uneia sau alteia dintre calităţi.2. Din art. 54 alin. (11) din legea criticată reiese că numai absolvenţii din cadrul învăţământului de la o unitate de stat beneficiază în mod gratuit de posibilitatea de a susţine examenul de bacalaureat de două ori. Autorii excepţiei susţin că o astfel de reglementare contravine art. 4 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.", deoarece prin norma contestată absolvenţii de la o unitate de învăţământ privată nu beneficiază de aceeaşi gratuitate de două ori.3. Cât priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) coroborate cu art. 332 alin. (2), autorii excepţiei arată că se instituie o discriminare între cetăţenii aceluiaşi stat, care are ca temei momentul naşterii, respectiv momentul dobândirii cetăţeniei, mai cu seamă atunci când se vorbeşte despre nevoia de educaţie şi instruire permanentă pe care o are fiecare cetăţean român, indiferent dacă acesta se naşte înainte sau după intrarea în vigoare a unei legi ce urmează a fi adoptată.4. Dispoziţiile art. 298 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale, prin care "în cazuri bine justificate" prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării rectorul unei instituţii de învăţământ superior de stat sau particular acreditate sau autorizate provizoriu poate fi suspendat din funcţie, contravin prevederilor constituţionale ale art. 32 alin. (6) potrivit cărora "Autonomia universitară este garantată", deoarece se legitimează o imixtiune a executivului în viaţa universitară.5. În sfârşit, autorii excepţiei susţin că modalitatea de adoptare a Legii educaţiei naţionale contravine prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, deoarece norma fundamentală oferă Guvernului posibilitatea de a-şi angaja răspunderea asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Or, executivul şi-a asumat răspunderea în aceeaşi zi asupra unui număr de 3 proiecte de legi (- Proiect de lege privind Reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, Proiect de lege privind Legea educaţiei naţionale şi Proiect de lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice – ).Aşa fiind, autorii excepţiei consideră într-un context mai larg că asumarea răspunderii de către acest Guvern folosind procedura prevăzută de art. 114 din Constituţie a cincea oară în nici nouă luni calendaristice constituie un fapt deliberat, care, neavând caracter întâmplător, duce la o siluire a normei constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.1. Cât priveşte critica referitoare la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 din Legea educaţiei naţionale, Guvernul arată că este nefondată. Astfel, între obligaţiile statului privind respectarea dreptului la învăţătură se regăseşte şi aceea de a se abţine de la a folosi poziţia privilegiată în vederea impunerii unui set de opinii sau perspective cu excluderea totală a altora. Cu alte cuvinte, statul trebuie să educe fără să îndoctrineze.Dispoziţiile art. 40 invocate în susţinerea tezei neconstituţionalităţii textului contestat fac trimitere, pe lângă categoriile expres menţionate, la legea organică ca instrument de nominalizare a persoanelor care intră sub incidenţa interdicţiei. Prin urmare, între dreptul fundamental al oricărui cetăţean de a se asocia/activa ca membru într-un partid politic şi obligaţia profesională de a exercita, în condiţiile legii, prerogativele unei funcţii de conducere într-o unitate de învăţământ, prin care se asigură serviciul public şi, respectiv, dreptul fundamental la învăţătură, se acordă prioritate acestuia din urmă. În acest sens, se impune ca necesară instituirea incompatibilităţii funcţiei de director ori director adjunct cu cea de membru al vreunui partid politic, întrucât exercitarea atribuţiilor specifice de conducere din instituţia de învăţământ trebuie pusă la adăpost de orice suspiciune cu privire la obiectivitatea recrutării, selecţiei şi angajării acestora.Susţinerea în sensul că incompatibilitatea instituită pentru directorii unităţilor de învăţământ nu a fost dublată de dobândirea statutului de funcţionar public, reglementat de Legea nr. 188/1999, nu poate fi primită ca argument de neconstituţionalitate. Astfel, fiecare categorie enumerată de art. 40 alin. (3) din Constituţie are un statut special, reglementat de legile care o guvernează.Totodată, principul egalităţii este pe deplin respectat, deoarece toţi cei aflaţi în această situaţie vor beneficia de acelaşi regim, nefiind vorba despre o discriminare în acest caz. De altfel, legea conţine dispoziţii tranzitorii care dau dreptul celor aflaţi în funcţie să opteze între cele două calităţi, într-un termen rezonabil.2. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale consacrate de art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală de către dispoziţiile art. 54 alin. (11) din lege, care, în esenţă, se referă la posibilitatea susţinerii examenului naţional de bacalaureat fără taxă de cel mult două ori de către candidaţii proveniţi din învăţământul preuniversitar de stat, Guvernul arată că egalitatea între cetăţeni are în vedere recunoaşterea drepturilor în mod nediscriminatoriu, însă nu presupune în mod obligatoriu şi aplicarea unui tratament juridic identic tuturor cetăţenilor, în exercitarea drepturilor recunoscute, atunci când aceştia se află în situaţii diferite. Aşadar, condiţiile de exercitare a aceloraşi drepturi pot fi diferite, în raport cu situaţiile specifice, concrete, în care se află titularii lor.3. Referitor la critica art. 23 alin. (1) din lege, se arată că aceasta vizează aspecte de interpretare şi de aplicare a legii în timp, care se realizează în acord cu art. 15 alin. (2) din Constituţie, iar nu aspecte de constituţionalitate, excedând astfel competenţei Curţii Constituţionale.4. Cât priveşte posibilitatea ministrului educaţiei, cercetării şi inovării de a suspenda din funcţie rectorul unei instituţii de învăţământ superior de stat sau particular acreditate ori autorizate provizoriu, se arată că textul preia în totalitate art. 74 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 128/1997, precum şi art. 93 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 84/1995, aplicabile până la intrarea în vigoare a prezentei legi. Faptul că ministrul poate decide în cazuri bine justificate cu privire la suspendarea rectorului constituie o măsură temporară care, fiind supusă cenzurii senatului universitar, poate fi invalidată prin votul a două treimi din numărul total al membrilor.De altfel, autonomia universitară nu înseamnă independenţa instituţiilor de învăţământ superior şi nici nu implică existenţa unei autonomii de reglementare şi de decizie a acestora în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Or, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" şi, pe cale de consecinţă, autonomia universitară nu se poate exercita decât cu respectarea legilor cu caracter general şi cu valabilitate pe întreg teritoriul ţării.A da o altă interpretare principiului constituţional al autonomiei universitare ar însemna aşezarea instituţiilor de învăţământ superior mai presus de lege, ceea ce ar conduce la nesocotirea celorlalte dispoziţii şi principii din cuprinsul Legii fundamentale. Prin urmare, este neîndoielnic că dispoziţiile constituţionale trebuie respectate sistematic şi prin luarea în considerare a finalităţii lor, fără a se absolutiza una dintre aceste prevederi până la înlăturarea celorlalte la fel de importante.5. În sfârşit, formularea din conţinutul art. 114 alin. (1) din Legea fundamentală nu este, în opinia Guvernului, utilizată în sensul limitării numărului de proiecte de lege, ci în scopul prezentării distincte a tuturor documentelor asupra cărora executivul îşi poate angaja răspunderea, respectiv "asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege."Aşadar, obiecţia susţinută prin critica formulată de autorii sesizării este neîntemeiată, deoarece legiuitorul poate reglementa un grup complex de relaţii sociale, având în vedere un unic scop, pentru obţinerea unui rezultat dezirabil la nivelul întregii societăţi.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.Obiectul de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii educaţiei naţionale, adoptată la data de 18 septembrie 2009, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 15 septembrie 2009.De asemenea, autorii sesizării au mai contestat şi dispoziţiile art. 251, art. 54 alin. (11), art. 23 alin. (1) raportat la art. 331 alin. (2) şi art. 298 alin. (1) din aceeaşi lege, care au următorul conţinut:– Art. 251: – Incompatibilităţi –"(1) Exercitarea funcţiei didactice de conducere, de director într-o unitate de învăţământ este incompatibilă cu calitatea de membru al vreunui partid politic sau al vreunei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau al fundaţiilor ori asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice.(2) Incompatibilitatea prevăzută la alin. (1) se aplică şi directorului adjunct. … (3) Directorilor şi directorilor adjuncţi le este interzis ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să exprime sau să manifeste public convingerile şi preferinţele lor politice ori să favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice. … (4) Constatarea stării de incompatibilitate se face de către inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al persoanei în cauză."; … – Art. 54 alin. (11): – Examenul naţional de bacalaureat –"(11) Candidaţii proveniţi din învăţământul preuniversitar de stat pot susţine examenul naţional de bacalaureat fără taxă de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la aceste examene sunt condiţionate de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.";– Art. 23 alin. (1): – Sprijinul acordat de stat pentru exercitarea dreptului la educaţie permanentă –"(1) Statul sprijină dreptul la educaţie permanentă prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 de euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.";– Art. 331 alin. (2): – Intrarea în vigoare –"(2) În termen de 10 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va elabora normele metodologice, regulamentele şi instrucţiunile ce decurg din aplicarea prezentei legi, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.";– Art. 298 alin. (1): – Suspendarea din funcţie a rectorului"(1) În cazuri temeinic justificate, în perioada unei legislaturi de 4 ani, ministrul educaţiei, cercetării şi inovării poate, prin ordin, să suspende din funcţie pe rectorul unei instituţii de învăţământ superior de stat sau particulare acreditate sau autorizate provizoriu."Examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată următoarele:I. Potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţia României, "Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei". Supremaţia Legii fundamentale este o realitate juridică ce implică consecinţe şi garanţii. Între consecinţe se enumeră deosebirile dintre Constituţie şi legi şi, nu în ultimul rând, compatibilitatea întregului drept cu Constituţia, iar între garanţii se regăseşte controlul constituţionalităţii legilor. Iată că supremaţia Constituţiei, nefiind o simplă teorie juridică, are implicaţii practice în care Curtea "spune dreptul" cu privire la legitimitatea constituţională a legii, la valabilitatea ei ca act subordonat Constituţiei, în funcţie de modul în care legiuitorul, ordinar ori delegat, a respectat supralegalitatea constituţională pe care, în fond, s-a întemeiat. De aceea, justiţia constituţională este prin excelenţă de ordin public, constituind o problemă de interes general ce nu poate fi minimalizată ori anihilată de un formalism ce capătă conotaţii nesemnificative în cadrul anumitor realităţi sociale.De asemenea, dacă în cadrul justiţiei de drept comun judecătorul care, în conformitate cu art. 124 alin. (1) din Constituţie, supunându-se numai legii, are, potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia/dreptul de a asigura supremaţia acesteia indiferent că este neclară ori incompletă, de a o interpreta şi de a o aplica, în caz contrar fiind pasibil de denegare de dreptate, şi judecătorul constituţional se supune aceloraşi rigori logice de gândire în aplicarea exigenţelor Legii fundamentale, în absenţa cărora conceptul de justiţie constituţională devine desuet.Aşa fiind, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea nu numai că poate, dar este singura autoritate care are dreptul şi obligaţia de a interpreta un text constituţional ori de câte ori se impune şi de a evidenţia aspecte în contradicţie cu Legea fundamentală.Aşa fiind, Curtea arată că autorii sesizării critică Legea educaţiei naţionale din perspectiva înfrângerii temeiului constituţional ce a legitimat Guvernul să adopte o astfel de procedură. Astfel, fără a contesta posibilitatea uzării de o asemenea modalitate de legiferare, se arată că, de vreme ce Guvernul dispunea de o majoritate sigură în Parlament, s-a folosit abuziv de angajarea răspunderii, care, de ce nu, poate pune în pericol întreaga procedură legislativă prevăzută de Constituţie. Aceasta, deoarece, pe de o parte, în aceeaşi zi au fost adoptate potrivit procedurii speciale 3 proiecte de lege şi, pe de altă parte, realitatea istorică demonstrează abuzul executivului de această procedură (a cincea oară în nici nouă luni calendaristice).Curtea constată că această critică este întemeiată, însă nu din perspectiva avansată de autorii sesizării, deoarece expresia "unui proiect de lege" trebuie înţeleasă în sens larg, angajarea răspunderii putându-se face şi cu privire la două sau mai multe proiecte de lege sau la un pachet de asemenea proiecte, care pot fi simple ori complexe, singura cerinţă impusă de textul constituţional fiind cea referitoare la specia ori clasa actelor asupra cărora Guvernul îşi poate angaja răspunderea, adică un program, o declaraţie de politică generală ori un proiect de lege.În plus, dintr-o interpretare sistematică a art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 113 alin. (4) din Legea fundamentală rezultă fără echivoc că legiferarea pe calea angajării răspunderii Guvernului se poate face teoretic de mai multe ori, pentru că nici numărul moţiunilor de cenzură provocate ca efect al utilizării procedurii speciale de legiferare nu este limitat la unu în cadrul aceleiaşi sesiuni.Aşa fiind, dincolo de aceste argumente, Curtea constată că Legea educaţiei naţionale contravine art. 114 din Constituţie pentru următoarele raţiuni:Adoptarea de către Parlament a unui proiect de lege se poate face în procedură legislativă obişnuită ori cu procedură de urgenţă sau prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 67, 76 şi 114 din Constituţie. Prin urmare, Legea fundamentală a instituit 3 modalităţi de legiferare: una firească, uzuală şi care, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, aparţine Parlamentului ca organ "reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării" şi două excepţionale care aparţin Guvernului ca autoritate legislativă delegată în condiţiile art. 115 ori 114 din Constituţie.Aceste din urmă două posibilităţi de legiferare nu pot fi însă neîngrădite. În caz contrar, s-ar permite eludarea principiului fundamental al separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. Dacă, referitor la procedura de adoptare de către executiv a ordonanţelor simple ori de urgenţă, Constituţia şi jurisprudenţa Curţii au asanat eventualele neajunsuri, în ceea ce priveşte legiferarea pe calea asumării răspunderii Guvernului, se impun, în virtutea art. 142 din Constituţie, precizări menite să cristalizeze o viziune unitară asupra acesteia.Angajarea răspunderii Guvernului potrivit art. 114 din Constituţie reprezintă o procedură complexă ce implică raporturi de natură mixtă, deoarece, pe de o parte, prin conţinutul său este un act ce emană de la executiv, şi, pe de altă parte, prin efectul său, fie produce un act de legiferare – aşa cum este în speţa de faţă -, fie se ajunge la demiterea Guvernului. Aşa fiind, angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit în absenţa dezbaterilor, Guvernul ţinând cont sau nu de amendamentele făcute. La această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă în extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă. În speţă însă nu se pune aceeaşi problemă, întrucât atunci când există o majoritate parlamentară care rezultă din faptul că partidele respective au format Guvernul, adoptarea sub forma asumării răspunderii nu era oportună, cu atât mai mult cu cât intrarea în vigoare a acestei legi nu se face imediat, ci pentru anul preuniversitar şi universitar 2010-2011. În plus, Curtea constată că dezbaterea în procedura obişnuită în Parlament nu numai că ar fi fost beneficiara unor amendamente, dar ar fi permis implicarea societăţii civile în problema educaţiei naţionale.De altfel, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Altfel, nu se justifică recurgerea de către Guvern la procedura angajării răspunderii asupra proiectului de lege.Prin urmare, chiar dacă la prima vedere posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusivă a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru că exclusivitatea Guvernului este opozabilă numai Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale ca garant al supremaţiei Legii fundamentale.Ţinând seamă de cadrul enunţat mai sus, Curtea constată că Legea educaţiei naţionale, spre deosebire de celelalte două legi asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea în aceeaşi zi, urmează să între în vigoare, potrivit art. 78 din Constituţie, în condiţiile în care nimic nu reclama iminenţa unei asemenea necesităţi, iar toate măsurile de reorganizare a învăţământului, preuniversitar şi universitar, devin efective cu începerea noului şcolar. Aşa fiind, dreptul Guvernului de a stabili conţinutul şi structura unui proiect de lege nu este absolut, el trebuind să se supună unor condiţii impuse ori desprinse din realitate sau de caracterul vital al legii pentru programul său de guvernare. A ignora astfel de limitări echivalează cu subminarea unui raport echilibrat între puterile statului, negând până la anihilare rolul de legiferare ca funcţie principală a Parlamentului, prin minimalizarea conceptului de reprezentativitate, întrucât numai senatorii şi deputaţii ca deţinători de funcţii publice alese reprezintă poporul, fiind deci, potrivit art. 69 alin. (1) din Constituţie, în serviciul acestuia.De asemenea, potrivit art. 73 alin. (3) lit. n) din Legea fundamentală, organizarea generală a învăţământului se reglementează prin lege organică.Aşa fiind, Curtea consideră că ocolirea procedurii de examinare şi dezbatere a proiectului de lege, atât în cadrul comisiilor de specialitate, cât şi în plenul fiecărei Camere a Parlamentului, potrivit competenţelor stabilite de art. 75 din Constituţie, şi recurgerea la angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege nu-şi găsesc o motivare în sensul celor arătate.Curtea mai constată că, potrivit Programului de guvernare 2009-2012, la cap. V figurează Educaţia ca o componentă esenţială a dezvoltării durabile pentru orice societate. A "asigura cadrul legal pentru exercitarea dreptului fundamental la învăţătură", în acord cu noile realităţi sociale, reclamă o reflectare unitară, completă, sistematică şi coerentă a domeniului, cu participarea tuturor segmentelor sociale implicate în acest proces, care nu poate înlătura criteriile circumscrise scopului enunţat mai sus.Prin urmare, nici simpla prezenţă a domeniului referitor la educaţia naţională în cadrul obiectivelor de guvernare nu justifică înlăturarea acestor criterii, cu atât mai mult cu cât Guvernul, ca deţinător al dreptului de iniţiativă legislativă în acord cu dispoziţiile art. 74 din Constituţie, putea uza de această procedură compatibilă cu necesitatea mediată de atingerea obiectivelor, care, de altfel, au fost asumate de Parlament cu prilejul acordării votului de încredere în acord cu prevederile art. 103 din Legea fundamentală.În concluzie, pentru a nu fi catalogată drept o procedură de nesocotire a raţiunilor ce au stat la baza edictării dispoziţiilor art. 114 din Constituţie, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepţie.II. Cât priveşte celelalte dispoziţii legale criticate, Curtea constată că examinarea acestora a devenit inutilă prin aceea că, fiind ţinută de viciul de neconstituţionalitate extrinsec argumentat mai sus, nu mai poate intra pe fondul excepţiei.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi;CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constată că Legea educaţiei naţionale este neconstituţională.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 18 noiembrie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește