DECIZIE nr. 1.556 din 7 decembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Laurenţiu Chicet în Dosarul nr. 13.228/245/2009 al Judecătoriei Iaşi – Secţia civilă şi de Alexandru Albert în Dosarul nr. 3.473/866/2008 al Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 765D/2010 şi nr. 779D/2010 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 779D/2010 la Dosarul nr. 765D/2010, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13.228/245/2009, Judecătoria Iaşi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu Chicet cu ocazia soluţionării unei plângeri contravenţionale.Prin Încheierea din 10 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.473/866/2008, Tribunalul Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Excepţia a fost ridicată de Alexandru Albert cu ocazia soluţionării recursului într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care stabilesc competenţa teritorială a judecătoriei în circumscripţia căreia a fost săvârşită fapta în vederea soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, încalcă obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, precum şi dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind forţa obligatorie şi executarea hotărârilor. Arată că dispoziţiile de lege criticate instituie o discriminare nejustificată, întrucât plângerile împotriva anumitor acte administrative sunt soluţionate potrivit Legii nr. 554/2004, iar împotriva altor acte administrative, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001. Consideră că, prin stabilirea instanţei pe criteriul locului săvârşirii faptei, se prelungeşte nejustificat durata procesului, iar petenţii sunt expuşi la cheltuieli nerezonabile legate de deplasare. În plus, dispoziţiile de lege criticate creează un avantaj organului constatator referitor la accesul la instanţa de judecată. În ceea ce priveşte art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, autorul excepţiei Alexandru Albert susţine că acesta aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 126 alin. (6) referitoare la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile în care instituie un recurs paralel, iar judecătoriile nu sunt instanţe de contencios administrativ specializate în sensul legii.Judecătoria Iaşi – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.117/2009, nr. 1.144/2009 şi nr. 1.515/2009.Tribunalul Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.”;– Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 126 alin. (6) teza întâi referitoare la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa asupra legilor interne a tratatelor internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 46 paragraful 1 privind forţa obligatorie şi executarea hotărârilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.Astfel, prin Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, reţinând că textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se creează o discriminare nejustificată, deoarece plângerile împotriva anumitor acte administrative se soluţionează potrivit Legii nr. 554/2004, iar împotriva altor acte administrative, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, prin Decizia nr. 349 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003, Curtea a reţinut că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. S-a mai reţinut cu acelaşi prilej că, din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană este vinovată şi responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Or, aceasta nu poate duce la concluzia susţinută de autorul excepţiei că soluţionarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii ar trebui să urmeze regulile procedurale specifice contenciosului administrativ, reglementate prin Legea nr. 554/2004.În legătură cu pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 faţă de prevederile art. 52 din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea a statuat că normele constituţionale invocate conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instanţei pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în condiţiile şi în limitele stabilite prin lege organică. Or, în cauza de faţă este criticată o ordonanţă a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului administrativ. De altfel, domeniul contravenţional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăseşte printre cele strict şi limitativ prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituţie, în privinţa cărora legiferarea are loc numai prin lege organică. Totodată, aşa cum s-a arătat deja, actul normativ atacat pune la dispoziţia persoanei interesate suficiente mijloace procesuale prin care acesteia îi este garantat accesul liber şi efectiv la justiţie.Pentru aceleaşi motive, prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nici ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 46 paragraful 1 din convenţie nefiind aplicabil în cauză.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 946 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 19 noiembrie 2007, şi prin Decizia nr. 980 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 august 2010, că textul de lege atacat nu încalcă dispoziţiile art. 52 şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie, pentru motivele acolo arătate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile menţionate anterior, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Laurenţiu Chicet în Dosarul nr. 13.228/245/2009 al Judecătoriei Iaşi – Secţia civilă şi de Alexandru Albert în Dosarul nr. 3.473/866/2008 al Tribunalului Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește