DECIZIE nr. 1.553 din 7 decembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Pop în Dosarul nr. 20.176/301/CV/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 20.176/301/CV/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de Ion Pop cu ocazia soluţionării recursului formulat într-o cauză având ca obiect acţiunea în anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă dispoziţiile constituţionale privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ, precum şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi prezumţia de nevinovăţie, deoarece, pe de o parte, materia contravenţională aparţine domeniului contenciosului administrativ, care este rezervat exclusiv legilor organice, neputând fi legiferat prin ordonanţă simplă, iar pe de altă parte, ordonanţa criticată anihilează prezumţia de nevinovăţie şi răstoarnă sarcina probei, întrucât instituie obligaţia presupusului contravenient de a-şi dovedi nevinovăţia. În acest sens, arată că materia contravenţională, deşi în dreptul intern aparţine dreptului administrativ, constituie, potrivit Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, un domeniu al dreptului penal, unde operează de plin drept principiul prezumţiei de nevinovăţie, care impune organului administrativ care a aplicat sancţiunea contravenţională să probeze fapta ilicită imputată.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 183/2003.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 73 alin. (3) lit. k) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ, precum şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa asupra legilor interne a tratatelor internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragraful 2 referitoare la prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a mai fost supusă controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 787 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 4 august 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei criticate, statuând că, deşi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 există şi prevederi specifice materiei contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la transformarea tuturor dispoziţiilor ordonanţei menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, printre care nu figurează dispoziţiile legale privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. În sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului însuşi. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În schimb, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancţionarea unor comportamente care aduc atingere acelor valori sociale care, deşi nu se bucură de protecţia legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale. Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, că, în dreptul românesc, contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează însă cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Aceasta este o lege care, aşa cum s-a precizat mai sus, are în vedere raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act normativ.În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, Curtea, prin aceeaşi Decizie nr. 183 din 8 mai 2003, a reţinut că, deşi legiuitorul a dezincriminat contravenţiile, potrivit art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă. Astfel, alin. (1) al textului de lege menţionat stabileşte, fără distincţii, că instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţă, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii şi despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 429 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 20 mai 2010.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Pop în Dosarul nr. 20.176/301/CV/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește