DECIZIE nr. 1.552 din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Constantin Radu Zodilă în Dosarul nr. 3.898/122/2010 al Tribunalului Giurgiu – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 468D/2011.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Constantin Radu Zodilă, lipsă fiind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, susţinând că textul de lege criticat este inechitabil, inegal şi imoral, deoarece acţiunea în repararea prejudiciului material nu se poate judeca separat de cea în repararea prejudiciului moral, întrucât cele două instanţe judecătoreşti ar putea pronunţa soluţii contradictorii, ceea ce contravine art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Depune la dosar un "sinoptic" referitor la neconstituţionalitatea art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece neconstituţionalitatea nu se poate raporta la compararea a două sau mai multe texte de lege, ci doar la Constituţie. Astfel, dreptul la repararea prejudiciului moral este garantat, întrucât Legea nr. 188/1999 se completează cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.Având cuvântul în replică, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că nu a invocat prevederile Codului muncii, ci doar texte din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.898/122/2010, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Constantin Radu Zodilă într-o cauză având ca obiect o obligaţie de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care guvernează litigiul, învesteşte instanţa de contencios cu judecarea prejudiciului material, cât şi cu cel moral, pe când art. 42 din Legea nr. 188/1999 nu prevede şi posibilitatea despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de funcţionarul public. Din coroborarea celor două legi, rezultă că funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ numai cu privire la repararea prejudiciului material, nu şi a celui moral.Rezultă că nu i se recunoaşte funcţionarului public "dreptul de acces la instanţă" ca parte intrinsecă a "dreptului de acces liber la justiţie", astfel cum a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cum este prevăzut în art. 21 din Constituţie. Funcţionarului public i se recunoaşte numai o parte a prejudiciului suferit, respectiv prejudiciul material, şi aceasta prin restrângerea nejustificată a dreptului de acces la instanţă.Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi art. 16 din Constituţie, funcţionarii publici devenind o categorie socială defavorizată şi discriminată, în raport cu restul cetăţenilor, care constituie majoritate favorizată.În plus, susţine şi o "eroare de ordin conceptual" – şi anume încălcarea fundamentelor teoretice ale doctrinei juridice, prin eroare fundamentală (error fundamentalis). Astfel, se constată că textul art. 42 din Legea nr. 188/1999 introduce un tratament juridic diferenţiat între instituţia juridică „prejudiciu moral” – pe care o subclasează şi instituţia juridică „prejudiciu material” – pe care o supraclasează. Ambele instituţii juridice sunt complementare una faţă de cealaltă şi pot exista separat, una în absenţa celeilalte. Ambele, însă, întregesc instituţia juridică denumită generic sau abstract „prejudiciu”. Din acest motiv, nimic de ordin raţional (prezumând buna-credinţă) nu justifică aplicarea unui tratament subiectiv, preferenţial şi discriminator în raporturile dintre cele două instituţii juridice complementare. Se constată, prin urmare, o eroare de gândire juridică, pe care logica o justifică drept „sofisma error fundamentalis”.În final arată că art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii prevedea obligaţia angajatorului de a-l despăgubi pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material. După aderarea României la Uniunea Europeană a fost adoptată Legea nr. 237/2007, care a introdus posibilitatea obligării angajatorului la despăgubirea morală cauzată angajatului. Prin urmare, Legea nr. 188/1999 nu a fost actualizată, aşa cum s-a întâmplat cu Codul muncii şi cu Legea nr. 554/2004.Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă consideră că reglementarea criticată nu constituie un impediment pentru funcţionarii publici care se consideră discriminaţi la locul de muncă de a se adresa instanţei judecătoreşti pe calea dreptului comun, pentru a solicita repararea prejudiciilor morale, nepatrimoniale suferite în legătură cu serviciul, nefiind constatată vreo contrarietate între prevederile art. 42 din Legea nr. 188/1999 şi cele ale art. 21 din Constituţie. Pe de altă parte, dacă sensul interpretării textului de lege este de limitare a despăgubirilor datorate funcţionarului public discriminat la valoarea prejudiciului material cauzat de angajator, aceasta echivalează cu o restrângere nepermisă a dreptului la repararea integrală a prejudiciului suferit. Or, această împrejurare ar determina aplicarea unui tratament diferenţiat, deci discriminatoriu, unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Prin acestea, autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Astfel, textul de lege criticat nu este contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie în măsura în care normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută la ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalităţii în faţa legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional tratamentul juridic diferit. De asemenea, art. 109 din actul normativ criticat prevede că sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, oferind astfel funcţionarului public posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit.În final, arată că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următoarea redactare:– Art. 42: "Autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie.Totodată, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35).Având în vedere toate acestea, susţinerea autorului excepţiei – în sensul că nu i se recunoaşte funcţionarului public "dreptul de acces la instanţă" ca parte intrinsecă a "dreptului de acces liber la justiţie", astfel cum a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cum este prevăzut în art. 21 din Constituţie – este neîntemeiată, de vreme ce funcţionarului public i se recunoaşte atât dreptul de reparare a prejudiciului material în temeiul art. 42 din Legea nr. 188/1999, cât şi dreptul de reparare a prejudiciului moral în temeiul dreptului comun, fiind astfel garantat accesul la instanţă pentru judecarea unei cauze referitoare la drepturi sau obligaţii cu caracter civil.De altfel, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”, iar în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are atribuţia de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti.Cât priveşte susţinerea referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu instituie un tratament juridic diferit pentru funcţionarii publici în raport cu celelalte categorii profesionale, din moment ce aceştia au dreptul la repararea prejudiciului suferit. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Constantin Radu Zodilă în Dosarul nr. 3.898/122/2010 al Tribunalului Giurgiu – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește