DECIZIE nr. 1.552 din 17 noiembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorFabian Niculae – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cătălin Radu Stamate în Dosarul nr. 21.070/299/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Cătălin Radu Stamate, avocatul ales, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 21.070/299/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Cătălin Radu Stamate într-un dosar având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile articolului criticat nu îndeplinesc condiţiile esenţiale ale clarităţii şi previzibilităţii legii, consacrate în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi care, în temeiul art. 20 din Constituţia României, au aplicabilitate directă în dreptul intern şi forţă juridică supraconstituţională, în măsura în care aceste prevederi sunt mai favorabile decât cele constituţionale. Prevederile criticate sunt neconstituţionale atâta vreme cât nu prevăd niciun criteriu clar pentru instanţele judecătoreşti de a diminua sau nu onorariul avocatului şi creează astfel posibilitatea pronunţării unor sentinţe arbitrare. Criteriile menţionate de legiuitor în teza finală a art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, şi anume valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, sunt extrem de vagi şi largi şi nu sunt de natură să înlăture arbitrariul.Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (2) şi art. 21 privind liberul acces la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii legale în raport cu critici asemănătoare. Astfel, Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituţională a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută. De altfel, în ceea ce priveşte problema clarităţii şi previzibilităţii legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Cauza Hertel contra Elveţiei din 25 august 1998 (§35) că previzibilitatea legii nu trebuie să fie neapărat însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. De asemenea, în Cauza Vogt contra Germaniei din 26 septembrie 1995, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (§48) a mai afirmat că nivelul de precizie cerut de legislaţia internă depinde într-o mare măsură de textul analizat, de domeniul pe care îl acoperă şi de calitatea destinatarilor săi. Pe de altă parte, revine în primul rând autorităţilor naţionale sarcina de a interpreta şi aplica dreptul intern (Hotărârea Chorherr contra Austriei din 25 august 1993, paragraful 25).Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cătălin Radu Stamate în Dosarul nr. 21.070/299/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Fabian Niculae–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește