Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 4 ianuarie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, excepţie ridicată de Marius Vamanu în Dosarul nr. 141/40/2007 al Tribunalului Botoşani – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 141/40/2007, Tribunalul Botoşani – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, excepţie ridicată de Marius Vamanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare şi art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, deoarece prin formularea consacrată "în scopul exploatării acestei persoane" sau "prin alte forme de constrângere" nu se desprinde un înţeles univoc, lăsând loc la interpretări care permit inegalităţi între participanţii la proces.Tribunalul Botoşani – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, aşa cum au fost modificate prin pct. 3 al articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 iulie 2005, care au următorul conţinut:– Art. 12 alin. (1): "(1) Constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.";– Art. 13 alin. (1): "(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi şi art. 24 referitoare la Dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate definesc clar conţinutul infracţiunii de trafic de persoane şi modalităţile concrete de săvârşire a faptei, formularea fiind suficient detaliată fără a lăsa loc la interpretări. De asemenea, dispoziţiile legale criticate se aplică fără niciun fel de discriminare pe criterii aleatorii tuturor celor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică şi nu înlătură în niciun fel dreptul părţilor de a-şi angaja un apărător pe parcursul întregului proces penal ori de a se apăra prin mijloace procedurale specifice împotriva oricărui act menit să le defavorizeze.În sfârşit, Curtea mai constată că autorul excepţiei face o confuzie între aspecte ce vizează compatibilitatea unui text legal cu normele sau principiile constituţionale, pe de o parte, şi aspecte ce ţin de modul de aplicare în acord cu normele sau principiile constituţionale, pe de altă parte. Or, o aplicare criticabilă, din perspectiva autorului, prin aceea că lezează un principiu fundamental sau altul nu poate fi convertită în vicii de neconstituţionalitate susceptibile a fi sancţionate de către Curtea Constituţională.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, excepţie ridicată de Marius Vamanu în Dosarul nr. 141/40/2007 al Tribunalului Botoşani – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––