DECIZIE nr. 1.543 din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Piteşti – Secţia penală în Dosarul nr. 22.344/280/2010 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 93D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 22.344/280/2010, Judecătoria Piteşti – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecătoria Piteşti – Secţia penală, în calitate de autor al acesteia, susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 51 referitor la Dreptul de petiţionare, art. 148 alin. (2) referitor la caracterul obligatoriu al prevederilor constitutive ale Uniunii Europene şi ale celorlalte reglementări comunitare, precum şi prevederile art. 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la Dreptul la libertate şi siguranţă, la Dreptul la un proces echitabil şi la Dreptul la un recurs efectiv, deoarece, în situaţia exercitării căii de atac a recursului, acesta este suspensiv de executare şi nu este soluţionat de instanţa de control judiciar într-un termen scurt de până la 3 zile. Astfel, potrivit legii române, procurorul poate prin recursul său să producă un efect de anihilare a dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât, în 3 zile de la pronunţare, procurorul poate declara recurs împotriva sentinţei de respingere a cererii de liberare condiţionată formulate de un condamnat aflat în executarea unei pedepse cu închisoare. Ulterior, vor mai trece aproximativ 20 de zile pentru motivarea sentinţei de către judecător. Apoi dosarul va fi transmis procurorului pentru a motiva recursul astfel formulat. Prin urmare, în opinia instanţei, se produce o întârziere reală în judecarea acestei căi de atac de minimum o lună şi jumătate, timp în care petentul condamnat se va afla tot în stare de deţinere.Aşa fiind, se apreciază că neajunsul relevat poate fi anihilat prin instituirea unui termen rapid de 24 de ore sau cel mult 3 zile de soluţionare a recursului.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală – Liberarea condiţionată, care au următorul conţinut: "Hotărârea instanţei este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile. Recursul declarat de procuror este suspensiv de executare."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 51 referitor la Dreptul de petiţionare, art. 148 alin. (2) referitor la caracterul obligatoriu al prevederilor constitutive ale Uniunii Europene şi ale celorlalte reglementări comunitare, precum şi prevederile art. 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la Dreptul la libertate şi siguranţă, la Dreptul la un proces echitabil şi la Dreptul la un recurs efectiv.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Autorul excepţiei este nemulţumit, pe de o parte, de împrejurarea că recursul promovat de procuror împotriva sentinţei de respingere a cererii de liberare condiţionată formulate de un condamnat aflat în executarea unei pedepse cu închisoare este suspensiv de executare şi, pe de altă parte, consideră că, din cauza inexistenţei vreunui termen înăuntrul căruia instanţa de recurs să fie obligată să soluţioneze cererea (24 de ore sau maximum 3 zile), este afectat dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, petentul condamnat fiind pus în situaţia de a aştepta chiar o lună şi jumătate până la epuizarea tuturor procedurilor administrative referitoare la motivarea sentinţei, la trimiterea dosarului etc.Ţinând seama de aceste argumente, Curtea constată că efectul suspensiv de executare a recursului formulat de procuror nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil ori dreptul la libertate şi la un recurs efectiv, întrucât suspendarea executării operează în mod logic atunci când este admisă cererea petentului de liberare condiţionată. Or, în cauza de faţă cererea sa a fost respinsă şi, prin urmare, o asemenea motivare nu are legătură cu soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe nesusceptibile de executare.Totodată, împrejurarea că până la soluţionarea efectivă a recursului poate trece un interval de o lună sau o lună şi jumătate nu este consecinţa directă a textului legal criticat, reprezentanţii instanţelor ori ai parchetelor fiind obligaţi să îşi exercite atribuţiile cu respectarea tuturor garanţiilor constituţionale ale justiţiabililor, inclusiv dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În plus, nu poate fi primită critica referitoare la necesitatea introducerii în corpul textului contestat a unor dispoziţii ce impun instanţelor un anumit termen de soluţionare a recursului, deoarece aceasta, contrar dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, echivalează cu modificarea şi completarea normei supuse controlului.Nu în ultimul rând, Curtea constată că norma criticată este o normă de procedură, care, în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), oferă legiuitorului deplina libertate de a o stabili. Totodată, potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine condiţiile şi sfera de incidenţă a liberării condiţionate, care, nefiind un drept constituţional consacrat ca atare, se constituie numai într-o vocaţie a condamnatului ce capătă valenţă în funcţie de modul în care Parlamentul, din raţiuni de politică penală necesare într-o societate democratică, înţelege să dispună cu privire la executarea pedepselor. Aceste raţiuni sunt cu atât mai evidente cu cât liberarea condiţionată presupune îndeplinirea de către condamnat a anumitor condiţii referitoare la formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, atingându-se astfel scopul executării pedepsei.De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 51 şi art. 148 alin. (2), precum şi a prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece dreptul la petiţionare şi caracterul obligatoriu al prevederilor constitutive ale Uniunii Europene şi ale celorlalte reglementări comunitare nu au incidenţă în cauză, iar în ce priveşte dreptul la un recurs efectiv, Curtea constată că dispoziţiile art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală normează tocmai posibilitatea justiţiabililor aflaţi în ipoteza prevederii legale de a uza de calea de atac a recursului.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Piteşti – Secţia penală în Dosarul nr. 22.344/280/2010.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește