DECIZIE nr. 1.529 din 25 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi ale art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi ale art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Istvan Balla în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Judecătoriei Marghita.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.955/255/2009, Judecătoria Marghita a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi ale art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Istvan Balla.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul la apărare, "atâta timp cât aceste drepturi nu sunt conferite decât după începerea urmăririi penale". Se arată în acest sens că, "în faza actelor premergătoare, făptuitorul, fie personal, fie prin intermediul apărătorului său, nu are dreptul să asiste la niciunul dintre actele care se efectuează până la începerea urmăririi penale". De asemenea, consideră că "toate aceste acte efectuate în cursul urmăririi penale, fără o minimă garanţie a dreptului la apărare, nu ar trebui să poată fi valorificate prin intermediul unui proces-verbal, în condiţiile art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală". Se apreciază că "dreptul la apărare trebuie să fie recunoscut încă din momentul audierii persoanei bănuite de săvârşirea unei infracţiuni […], chiar dacă, din punct de vedere formal, nu a fost începută urmărirea penală".Judecătoria Marghita apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi ale art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 6 alin. 1 şi 4: "Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal. […]Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.";– Art. 70 alin. 2: "Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraţie, i se pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.";– Art. 171 alin. 1: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept";– Art. 224 alin. 1 şi 3: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. […]Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă."În motivarea excepţiei se invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi ale art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, cu raportare la art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, se constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului Curţii, din perspectiva unor critici similare.Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 647 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 10 iunie 2009, Curtea Constituţională, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, a statuat, între altele, că „Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate a altor instituţii. Aşa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, şi anume acela de a completa informaţiile organelor de urmărire penală, de a verifica informaţiile deţinute şi de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Aşa fiind, aceste acte, prin conţinutul lor, au un caracter sui generis, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această graniţă se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanţiilor impuse de faza urmăririi penale. […] Faptul că aceste acte capătă relevanţă juridică prin consemnarea într-un proces-verbal care constituie mijloc de probă nu este de natură a afecta drepturile invocate, cu precădere dreptul la apărare, deoarece partea interesată are la îndemână o suită de garanţii procesuale pentru a contesta temeinicia acestora”.Prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, pronunţându-se asupra constituţionalităţii art. 6 şi art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că „garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. […] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal”. S-a mai reţinut, de asemenea, că, deşi, „în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă”, atunci când instanţa ar înţelege să îi dea eficienţă.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate, care au fundamentat şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 995 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 23 august 2010, cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate similară, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi ale art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Istvan Balla în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Judecătoriei Marghita.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește