DECIZIE nr. 1.526 din 25 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. 3 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Florin Nicolau, Gheorghe Nicolau şi Lucian Ioan Nicolau în Dosarul nr. 8.037/245/2005 al Tribunalului Iaşi – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La dosar partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 8.037/245/2005, Tribunalul Iaşi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 360 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Florin Nicolau, Gheorghe Nicolau şi Lucian Ioan Nicolau.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare şi art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi ale art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la drepturile oricărui acuzat, deoarece inculpaţii din cauzele penale sunt trataţi în mod diferit în funcţie de starea lor de libertate ori deţinere. De asemenea, în opinia lor, accesul liber şi nerestricţionat la actele dosarului nu presupune exclusiv dreptul de "a citi" pe un colţ de masă, alături de alţi zeci de oameni care circulă în jur şi depun diverse cereri, ci libertatea de a studia în condiţii nerestricţionate de timp şi spaţiu.Tribunalul Iaşi – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 360 alin. 3 din Codul de procedură penală – Comunicarea hotărârii, care au următorul conţinut: "După redactarea hotărârii, inculpaţilor prevăzuţi în alineatul precedent li se comunică copii de pe aceasta."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare şi art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi ale art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la drepturile oricărui acuzat.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie.Astfel, faptul că, potrivit reglementării criticate, copie de pe hotărâre se comunică numai inculpaţilor deţinuţi sau aflaţi în vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală ori celor care au lipsit de la pronunţare nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare, respectiv dreptului la un proces echitabil al acestora, câtă vreme părţile, fiind prezente, au posibilitatea să cunoască soluţia instanţei şi să acţioneze în consecinţă, exercitându-şi fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege.De asemenea, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a egalităţii în drepturi, întrucât, potrivit unei constante jurisprudenţe, egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. Situaţia diferită a părţilor prezente la dezbateri sau la pronunţare şi care, în cunoştinţă de cauză, pot să promoveze căile de atac împotriva hotărârii pronunţate justifică un tratament juridic diferit.De altfel, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai prin lege".De asemenea, prevederile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât nu suprimă dreptul părţilor interesate de a-şi exercită drepturile procesuale.Cât priveşte critica referitoare la starea de fapt existentă, potrivit căreia în cadrul anumitor instanţe modalitatea concretă de acces la actele din dosar este nesatisfăcătoare, Curtea constată că excedează controlului pe care aceasta are competenţa să îl exercite şi priveşte cu precădere aspecte organizatorice de logistică. Faptul că o parte sau alta este nemulţumită de condiţiile concrete de acces la dosar nu este o consecinţă a textului legal contestat.În sfârşit, dintr-o altă perspectivă, Curtea constată că excepţia tinde, prin critica formulată, să solicite Curţii completarea dispoziţiilor legale cu norme potrivit cărora ar trebui instituită obligativitatea comunicării copiilor de pe hotărâri tuturor părţilor. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Florin Nicolau, Gheorghe Nicolau şi Lucian Ioan Nicolau în Dosarul nr. 8.037/245/2005 al Tribunalului Iaşi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește