DECIZIE nr. 1.524 din 15 noiembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin



Acsinte Gaspar – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Quatro Grup” – S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 20.133/245/2009 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia comercială. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 387D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 20.133/245/2009, Curtea de Apel Iaşi – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Quatro Grup” – S.R.L. din Iaşi într-o cauză comercială având ca obiect o opoziţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate restrâng abuziv accesul liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil, prin reglementarea unui termen de apel care curge de la pronunţarea hotărârii asupra opoziţiei la executare, iar nu de la comunicare.Curtea de Apel Iaşi – Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textul de lege criticat instituie o normă specială, derogatorie de la prevederile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Stabilirea momentului de începere a curgerii termenului de apel de la pronunţare, şi nu de la comunicare, nu are semnificaţia încălcării dreptului de acces la instanţă sau a dreptului la un proces echitabil, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, cu următorul conţinut: „Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunţare.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 759 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 21 iulie 2010, răspunzând unei critici identice, a statuat că prin art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin se instituie o normă specială, ce derogă de la prevederile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac, prin care se derogă de la norma generală cuprinsă în art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu are semnificaţia unei atingeri aduse dreptului la apărare aparţinând autorului excepţiei. Aceasta, deoarece prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 trebuie interpretate în coroborare cu prevederile art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, precum şi dovezile invocate în susţinerea acestuia pot fi depuse inclusiv la prima zi de înfăţişare.Totodată, Curtea a mai reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.Pe de altă parte, Curtea a constatat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea opoziţiei la executare, care reprezintă o cale de atac împotriva somaţiunii de executare adresate debitorului, împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nerelevând niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie.De asemenea, textul de lege criticat nu aduce atingere nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât considerentele, cât şi soluţia acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Quatro Grup” – S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 20.133/245/2009 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește