DECIZIE nr. 1.518 din 18 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Constantin Colţatu şi Gheorghe Solcan în Dosarul nr. 24.993/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 24.993/3/2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Constantin Colţatu şi Gheorghe Solcan.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul de lege criticat prevede că instanţa de judecată, prin încheierea pe care o pronunţă, poate să autorizeze convocarea adunării generale şi să aprobe ordinea de zi a acesteia. Conferirea acestor atribute instanţei de judecată aduce atingere prevederilor art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Textul a fost modificat prin art. I pct. 66 din Legea nr. 441/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie 2006, şi are următorul conţinut: „În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 45 – Libertatea economică şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) – Economia.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 777 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 august 2010, Decizia nr. 295 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 3 aprilie 2008, şi Decizia nr. 416 din 11 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 2 decembrie 2003, a statuat că dispoziţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 sunt constituţionale.Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care înfiinţarea unei societăţi comerciale nu constituie un scop în sine existenţa acesteia, ca subiect de drept, găsindu-şi justificare exclusiv prin prisma activităţii lucrative pe care este ţinută să o desfăşoare -, interesul general al societăţii impune şi justifică intervenţia autorităţii judecătoreşti, la solicitarea unora dintre acţionarii respectivei societăţi, pentru deblocarea şi reluarea activităţii sale, întreruptă din cauza lipsei de diligenţă sau a relei-credinţe a unora dintre reprezentanţii conducerii sau a celorlalţi acţionari.Acestui interes general îi dă expresie textul de lege criticat, care instituie competenţa instanţei judecătoreşti de a autoriza convocarea adunării generale, în măsura în care persoanele abilitate nu fac acest lucru. Această posibilitate conferită de lege este condiţionată de nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de alin. (1) al art. 119 din Legea nr. 31/1990, referitoare la obligaţia administratorilor de a da curs cererii de convocare a adunării generale, solicitare care cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării şi care aparţine acţionarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel.Pe de altă parte, art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevede că instanţa judecătorească poate hotărî prin încheiere doar în ceea ce priveşte convocarea adunării generale, stabilirea datei de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale, a datei ţinerii adunării generale, precum şi referitor la desemnarea dintre acţionari a persoanei care o va prezida. Prin urmare, intervenţia instanţei, dincolo de deblocarea activităţii societăţii comerciale, la cererea unora dintre acţionari, nu permite nicio imixtiune în activitatea internă a societăţii, aceasta urmând a se realiza în deplină concordanţă cu principiul autonomiei de decizie a organelor de conducere, care rămân libere a hotărî cu privire la operaţiunile comerciale întreprinse de operatorul economic, în condiţiile legii.Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Constantin Colţatu şi Gheorghe Solcan în Dosarul nr. 24.993/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește