DECIZIE nr. 1.507 din 15 noiembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată



Acsinte Gaspar – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, în Dosarul nr. 28.606/212/2010 al Judecătoriei Constanţa şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.760D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 28.606/212/2010, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de Judecătoria Constanţa într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale din perspectiva următoarelor argumente:Somaţia de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, are caracter special şi presupune o procedură simplificată şi accelerată în materia executării creanţelor, derogatorie de la dreptul comun, prin intermediul căreia se urmăreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile. Astfel cum Curtea Constituţională a statuat în practica sa, limitarea mijloacelor de probă doar la înscrisuri, completate cu explicaţii şi lămuriri date de părţi, a fost determinată tocmai de caracterul special al procedurii, iar, întrucât ordonanţa privind somaţia de plată ce urmează a fi emisă de judecător se va referi doar la obligaţii de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însuşite de părţi, este justificată cerinţa ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri.Ordonanţa de plată reprezintă o hotărâre judecătorească ce are caracter special şi care nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului raporturilor juridice dintre părţi, iar potrivit art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.În consecinţă, atunci când nu s-a formulat cerere în anulare, debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, iar dacă aceste apărări sunt întemeiate, titlul executoriu reprezentat de ordonanţa de plată va fi desfiinţat.În situaţia în care titlul executoriu – ordonanţa de plată – hotărârea judecătorească – a fost emis de o instanţă superioară în grad celei care judecă contestaţia la executare, este posibil ca instanţa ierarhic inferioară să desfiinţeze hotărârea judecătorească a instanţei ierarhic superioare.Prin urmare, dispoziţiile legale criticate acordă posibilitatea exercitării unei căi de atac neprevăzute de lege, respectiv dau posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti a instanţei ierarhic superioare de către instanţa ierarhic inferioară.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, care au următorul conţinut: „Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, prin Decizia nr. 361 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 19 martie 2003. Curtea a reţinut cu acel prilej că teza întâi a art. 10 alin. (2) permite debitorului invocarea, prin contestaţia la executare, şi a unor apărări de fond împotriva titlului executoriu, iar teza a doua a aceluiaşi alineat exceptează de la exerciţiul acestui drept debitorul care a formulat o cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului. Conform prevederilor art. 8 din aceeaşi ordonanţă, împotriva ordonanţei cu somaţia de plată, emisă de judecător, debitorul poate formula cerere în anulare la instanţa competentă pentru judecarea cauzei în primă instanţă, care va putea anula ordonanţa, situaţie în care, la cererea creditorului, se va proceda la judecarea în fond a cauzei, în condiţiile dreptului comun. Debitorul nemulţumit de ordonanţa cu somaţia de plată poate formula o cerere în anulare la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. El poate, de asemenea, formula contestaţie la executare împotriva titlului executoriu, în cadrul căreia are dreptul să invoce şi apărări de fond, dacă nu şi-a exercitat dreptul de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de plată. Excepţia prevăzută în art. 10 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 este justificată, întrucât aceasta are în vedere situaţia în care, în lipsa cererii în anulare, debitorul nu a putut invoca apărările de fond.Printr-o jurisprudenţă constantă (Decizia nr. 1.092 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009, Decizia nr. 139 din 21 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 19 martie 2008, sau Decizia nr. 219 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 2 iunie 2005), Curtea a statuat că dispoziţiile actului normativ criticat nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi nici dispoziţiile constituţionale referitoare la exercitarea căilor de atac. De asemenea, Curtea a statuat că procedura somaţiei de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială în materia executării creanţelor. Legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, în Dosarul nr. 28.606/212/2010 al Judecătoriei Constanţa.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu_______

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește