DECIZIE nr. 1.505 din 18 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Ilie şi Ovidiu Stelian Păcurar în Dosarul nr. 453/102/2010 al Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 453/102/2010, Curtea de Apel Târgu Mureş-Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Ilie şi Ovidiu Stelian Păcurar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate sunt neconstituţionale, deoarece interzic exercitarea oricărei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, o cerere de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri preventive, ceea ce poate avea ca efect menţinerea unei astfel de măsuri luate în mod nelegal. Se arată în acest sens că "este inadmisibil ca o prevedere a Codului de procedură penală să facă distincţie între diferitele încheieri, deşi Constituţia foloseşte termenul de încheieri referindu-se la toate, fără nicio distincţie". În plus, principiul egalităţii armelor impune tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurilor în faţa instanţelor de judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces. Or, nu există un just echilibru dacă procurorul are la îndemână calea de atac a recursului în cazul admiterii cererii de revocare a măsurii preventive, iar inculpatului i se interzice acest drept, în cazul respingerii aceleiaşi cereri. Rezultă din acest raţionament şi faptul că cetăţenii nu sunt trataţi egal de autorităţi. Se încalcă şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, deoarece restrângerea drepturilor în situaţia relevată "este chiar abuzivă şi contravine principiilor fundamentale care guvernează statul democratic constituţional".Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este întemeiată. În opinia instanţei, textul de lege criticat aduce o limitare drepturilor recunoscute de art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (7) din Constituţie şi creează un tratament diferenţiat, contrar art. 16 din Legea fundamentală. Se arată în acest sens că o astfel de limitare este disproporţionată şi nu are nicio justificare obiectivă. Nu se poate susţine că este luată în interesul unei bune instrucţii penale, întrucât eventualele practici abuzive şi prelungiri nejustificate ale procesului, pe care doreşte să le preîntâmpine, pot fi prevenite prin adoptarea altor măsuri, proporţionale cu scopul urmărit, şi care nu aduc atingere exerciţiului drepturilor fundamentale, cum ar fi prevederea şi sancţionarea abuzului de drept ca abatere judiciară. Este adevărat că intră în atributul exclusiv al legiuitorului să instituie procedurile şi căile de atac, dar această împuternicire nu este una absolută şi necontrolabilă, actele normative ale autorităţii legiuitoare fiind subordonate Legii fundamentale şi tratatelor internaţionale la care România este parte.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: „[…] Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (7) privind căile de atac împotriva încheierilor instanţei privind măsura arestării preventive, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. Se invocă totodată dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dublul grad de jurisdicţie în materie penală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, se constată că dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi texte din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste căi. În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţionează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât odată cu hotărârile judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentinţele şi deciziile. Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfăşurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin care se soluţionează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.Aşadar, faptul că încheierea prin care se respinge, în timpul urmăririi penale, cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că aceasta poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.Pe de altă parte, nu se poate susţine nici că textul de lege criticat ar fi contrar art. 53 din Constituţie, nefiind vorba de limitarea unui drept constituţional. Astfel, nicio prevedere a Legii fundamentale nu dă o consacrare expresă dreptului la exercitarea căilor de atac în orice cauză, oricând şi de către oricine; dimpotrivă, art. 129 din Constituţie stabileşte că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile stabilite de lege.În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 779 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 486 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2007.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Ilie şi Ovidiu Stelian Păcurar în Dosarul nr. 453/102/2010 al Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește