DECIZIE nr. 1.504 din 18 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Mesrobyan Armen în Dosarul nr. 910/302/CV/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 937D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind partea Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă doamna Tamara Gheorghe, în calitate de interpret de limba rusă.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.257D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, ridicată de Ye Weixin în Dosarul nr. 2.021/4/CV/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, constatându-se lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.Prim-magistratul-asistent învederează Curţii că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis în ambele dosare note scrise prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Autorii excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.257D/2010 la Dosarul nr. 937D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorilor excepţiei. Mesrobyan Armen, prin interpret, solicită admiterea excepţiei, arătând că în ţara sa s-ar afla în pericol şi că doreşte o hotărâre corectă. Ye Weixin, prin interpret, arată că doreşte să rămână în România, precum şi faptul că soţia sa şi copilul se află aici.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că nu se justifică reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 7 ianuarie 2010 şi 4 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 910/302/CV/2007 şi nr. 2.021/4/CV/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia a fost ridicată de Mesrobyan Armen şi, respectiv, Ye Weixin în cauze având ca obiect soluţionarea plângerilor formulate de aceştia împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare.În motivările excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt imprecise cu privire la spectrul motivelor de pedepse şi tratamente inumane care permit acordarea protecţiei umanitare condiţionate şi permit interpretări eronate cu privire la natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, se arată că prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul dat de practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aceasta, deoarece nu menţionează explicit motivul protejării vieţii de familie ca motiv de acordare a protecţiei subsidiare, noţiunile de „tratamente sau pedepse inumane ori degradante” fiind prea vagi şi imprecise.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 – "Protecţia subsidiară:(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări. … (2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: […] … 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; […]".Autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante. Se invocă şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală şi cele ale art. 8 din aceeaşi Convenţie, referitoare la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte din Legea fundamentală şi faţă de critici similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.178 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că textele de lege criticate se constituie într-o formă suplimentară de protecţie, instituită în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, fiind o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitată de protecţie, iar determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanţei de judecată.Totodată, în jurisprudenţa sa constantă, din care, exemplificativ, poate fi menţionată Decizia nr. 423 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 sunt în deplină concordanţă şi cu prevederile constituţionale şi convenţionale care garantează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Mesrobyan Armen şi Ye Weixin în dosarele nr. 910/302/CV/2007, respectiv nr. 2.021/4/CV/2008 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește