DECIZIE nr. 1.499 din 18 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, art. 254 şi art. 258 din Codul penal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, art. 254 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Valentin Crăciun în Dosarul nr. 10.081/118/2009 al Tribunalului Constanţa – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.081/118/2009, Tribunalul Constanţa – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, art. 254 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Valentin Crăciun.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate instituie o discriminare a funcţionarului public raportat în mod exclusiv la locul de muncă, câtă vreme salariatul din domeniul privat care săvârşeşte o faptă similară este sancţionat cu pedepse cu limite diferite, "fără ca această diferenţiere […] să se raporteze la nivelul atribuţiilor pe care le exercită sau la alte aspecte care să poată fi definite drept circumstanţe atenuante sau agravante". Se apreciază că această discriminare este prohibită atât de dispoziţiile constituţionale, cât şi de cele din actele internaţionale invocate.Tribunalul Constanţa – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este întemeiată. Arată că "există o discriminare a funcţionarului public raportat exclusiv la locul de muncă, atâta timp cât salariatul din domeniul privat care săvârşeşte o faptă similară este sancţionat cu o pedeapsă cu limite diferite, fără ca această diferenţiere, apreciată în fapt ca fiind o discriminare, să se raporteze la nivelul atribuţiilor pe care le exercită sau la alte aspecte care să poate fi definite drept circumstanţe atenuante sau agravante". Din această perspectivă, apreciază că "nu există raţionament pentru care se realizează această diferenţiere între public şi privat chiar şi la nivelul definirii subiecţilor activi ai infracţiunii, în condiţiile în care la nivelul infracţiunilor îndreptate contra patrimoniului această diferenţiere nu există".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 147, art. 254 şi art. 258 din Codul penal, având următorul cuprins:– Art. 147 – Funcţionar public şi funcţionar: "Prin "funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.Prin "funcţionar" se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";– Art. 254 – Luarea de mită: "Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.";– Art. 258 – Fapte săvârşite de alţi funcţionari: "Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.În cazul prevăzut la alin. 1, pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. 1-4, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. 1."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, în art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, precum şi în art. 11 şi art. 20 cu raportare la art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie, privind dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, interzicerea discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, se constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.Astfel, Curtea Constituţională a statuat cu numeroase prilejuri în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Decizia nr. 276 din 24 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 19 noiembrie 2002, şi Decizia nr. 828 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007) că noţiunile de „funcţionar public” şi „funcţionar” sunt de nivelul legii, astfel încât intră în competenţa exclusivă a legiuitorului atât definirea acestor noţiuni, cât şi stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite de persoanele având această calitate. Este ceea ce Codul penal, ca lege organică, face prin dispoziţiile art. 147, care definesc noţiunile de funcţionar public şi funcţionar şi stabilesc infracţiunile săvârşite de aceştia, de exemplu, infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 din Codul penal. În cauză, dispoziţiile art. 254 din Codul penal sunt coroborate cu cele ale art. 258 din acelaşi act normativ, referitoare la faptele săvârşite de alţi funcţionari. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a stabili infracţiunile, ceea ce presupune nu numai incriminarea modalităţii de comitere a acestora, ci şi, în anumite situaţii, circumstanţierea subiectului activ. Altfel spus, noţiunile de „funcţionar public” şi de „alţi funcţionari” nu sunt de rang constituţional, definirea şi reglementarea statutului acestor categorii de salariaţi fiind de domeniul legii.În concordanţă cu jurisprudenţa constantă în materie a Curţii, nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea, prin dispoziţiile din Codul penal criticate, a principiului egalităţii în drepturi, câtă vreme aceste prevederi nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile în mod egal oricărei persoane care are calitatea de funcţionar public sau funcţionar, iar stabilirea sferei acestor noţiuni, precum şi a infracţiunilor care presupun această calitate a subiectului activ nu este de competenţa jurisdicţiei constituţionale, astfel cum s-a arătat. Pentru aceleaşi motive, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, argumentată de autorul excepţiei din aceeaşi perspectivă.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, art. 254 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Valentin Crăciun în Dosarul nr. 10.081/118/2009 al Tribunalului Constanţa – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește