DECIZIE nr. 1.497 din 18 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 – Codul familiei



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 – Codul familiei, excepţie ridicată de Ionel Florin în Dosarul nr. 13.752/300/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13.752/300/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 – Codul familiei, excepţie ridicată de Ionel Florin într-o cauză având ca obiect divorţul.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin reglementarea criticată se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi între bărbat şi femeie, precum şi principiului exercitării drepturilor şi al îndeplinirii îndatoririlor părinteşti în interesul copiilor. De asemenea, arată că statul, prin art. 49 din Legea fundamentală, se obligă să asigure un regim special de protecţie a copiilor, or, cum se poate bucura un copil de această protecţie când printr-o sentinţă judecătorească poate fi separat de unul dintre părinţi. Aşa fiind, autorul excepţiei consideră că prin aplicarea art. 42 alin. 1 din Codul familiei operează de facto restrângerea drepturilor părinteşti, instituindu-se o limitare a acestora, astfel încât acest text de lege contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, care prevăd expresis verbis situaţiile în care operează aceste restrângeri.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul că textul de lege criticat nu aduce atingere normelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că art. 42 alin. 1 din Codul familiei se referă la măsura încredinţării minorului unuia dintre părinţi în cazul divorţului acestora, fiind o măsură ce trebuie apreciată de instanţă în raport de interesul superior al copilului, interes ce trebuie să prevaleze în orice măsură care priveşte copilul minor, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 – Codul familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: „Instanţa judecătorească va hotărî, o dată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale şi cu motivări similare.Astfel, prin Decizia nr. 1.308 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 11 noiembrie 2009, Curtea a reţinut că „art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 49 alin. (1) referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea autorităţii tutelare şi a minorului care a împlinit 10 ani, având în vedere pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină seama de interesul acestuia. […]Cu privire la încredinţarea copilului minor, chiar dacă nu există o cerere expresă a soţilor în acest sens, instanţa judecătorească este obligată să se pronunţe, prin hotărârea de divorţ, şi asupra încredinţării copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioară a unei noi acţiuni, ceea ce nu ar fi în interesul copiilor minori, care nu pot fi lăsaţi fără îngrijire şi întreţinere. Totodată, încredinţarea copilului unuia dintre părinţi, chiar dacă acesta are mijloace suficiente de trai, nu scuteşte pe celălalt părinte de a contribui la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copilului. Această soluţie se impune deoarece ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor. Astfel, potrivit art. 97 alin. 1 din Codul familiei, «Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori adoptaţi»".De asemenea, prin Decizia nr. 594 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, Curtea a constatat că, potrivit art. 101 din Codul familiei, „Părinţii sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui [… ]”, iar potrivit art. 107 din acelaşi act normativ, „Copilul minor este întreţinut de părinţii săi. Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinţii au îndatorirea să asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională. În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se vor stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare.”Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Aşa fiind, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată în deciziile anterior menţionate, precum şi considerentele ce au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 – Codul familiei, excepţie ridicată de Ionel Florin în Dosarul nr. 13.752/300/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește