DECIZIE nr. 1.495 din 18 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Florin Ciucă în Dosarul nr. 1.012/211/2009 al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.012/211/2009, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Florin Ciucă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, în procedura de executare silită a creanţelor fiscale, titlul executoriu este reprezentat de actele administrativ-fiscale care atestă scadenţa creanţei fiscale. Pentru executarea silită a creanţelor fiscale este suficient ca actul administrativ fiscal să ajungă la scadenţă, fără a fi nevoie de intervenţia unor alte organe sau instituţii care să confirme caracterul executoriu al actului administrativ ce constată creanţa fiscală. Astfel, executorul fiscal este liber să aprecieze asupra legalităţii şi temeiniciei cererii de executare silită formulate de organul fiscal întocmai ca o instanţă de judecată, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală. În continuare, autorul excepţiei face referire la Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 prin care Curtea Constituţională a constatat că modificarea art. 373^1 din Codul de procedură civilă, prin dispoziţiile art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, a determinat desfiinţarea unei importante garanţii a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate în procedura executării silite, prin înlăturarea controlului instanţelor judecătoreşti asupra începerii acestei proceduri, fiind încălcate astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), art. 21 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (1), cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 31 martie 2009 şi arătând că există o similitudine de situaţie din punctul de vedere al aplicării procedurii speciale reglementate de Codul de procedură fiscală în raport cu procedura de drept comun în materia executării silite, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale care stabilesc că statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale. De asemenea, arată că dispoziţiile criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Dispoziţiile art. 136 alin. (1) au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010.Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:– Art. 136 alin. (1): "În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor.";– Art. 138 alin. (1): "Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi art. 126 alin. (1) referitoare la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 56 alin. (1) din Constituţie stabilesc existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, încasarea acestora constituind sursa principală de venituri a statului.Spre deosebire de executarea silită de drept comun, specific executării silite a creanţelor fiscale este faptul că această fază a procedurii fiscale este pornită şi se desfăşoară de către organele fiscale fără încuviinţarea altor organe ale statului, în speţă instanţa de judecată. Titlul de creanţă fiscal devine ope legis titlu executoriu, astfel că el va fi pus în executare fără a mai fi necesară parcurgerea vreunei proceduri prealabile ca în cazul unui titlu de creanţă din dreptul comun.Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că se află în prezenţa unor norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, ce sunt determinate de faptul că obiectul executării silite în acest domeniu îl reprezintă încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate. De altfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme derogatorii, cu scopul de a face mai eficientă executarea şi pentru a-i imprima un ritm mai accelerat.În continuare, Curtea constată existenţa unei abordări constante a instanţei de contencios constituţional în sensul că adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească două dintre obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie: să adopte măsuri de protecţie socială, apte să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, şi să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii.De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 12 din Codul de procedură fiscală, relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii. Astfel, contribuabilul trebuie să îşi achite de bunăvoie obligaţiile fiscale, organele fiscale care administrează creanţele respective fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită numai dacă contribuabilul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată.În final, Curtea reţine că în dezvoltarea prevederilor constituţionale ale art. 21 şi art. 172 din Codul de procedură fiscală, realizând o concretizare a liberului acces la justiţie în materia executării silite a creanţelor fiscale, dispune în sensul că persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor legale, precum şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Florin Ciucă în Dosarul nr. 1.012/211/2009 al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește