DECIZIE nr. 1.477 din 8 noiembrie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 21 noiembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 177 28/09/2010
ActulREFERIRE LADECIZIE 1125 10/09/2009
ActulREFERIRE LADECIZIE 922 18/10/2007
ActulREFERIRE LADECIZIE 494 08/06/2006
ActulREFERIRE LADECIZIE 607 15/11/2005
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 728
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Elena Lupea în Dosarul nr. 10.485/236/2008 al Tribunalului Giurgiu – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 141D/2011.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, asistat de avocatul Ion Mădălin Tănase, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, precum şi partea Maria Mihalache, care depune o copie a certificatului de deces al părţii Stana Muşat. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, întrucât dispoziţiile de lege criticate contravin art. 21 din Constituţie deoarece nu prevăd dublu grad de jurisdicţie pentru soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale. Totodată, susţine că reglementarea dublului grad de jurisdicţie în această materie nu ar conduce la tergiversarea soluţionării cauzelor, deoarece în prezent cauzele nu se mai suspendă atunci când se sesizează Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.Partea Maria Mihalache depune la dosar o copie a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.512/2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.485/236/2008, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Excepţia a fost ridicată de Elena Lupea în cadrul soluţionării unui recurs împotriva unei încheieri a Judecătoriei Giurgiu prin care aceasta a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 728 alin. 1 din Codul civil, excepţia neavând legătură cu soluţionarea cauzei, fiind astfel inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece legiuitorul nu a prevăzut şi calea de atac a apelului împotriva încheierilor prin care se resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, ci numai calea de atac a recursului, ceea ce contravine prevederilor art. 21 din Constituţie care garantează accesul liber la justiţie.Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 607/2005, nr. 494/2006 şi nr. 1.125/2009. Totodată, instanţa apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt norme de procedură menite a da expresie principiului celerităţii şi al soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu, raţiuni pentru care legiuitorul a stabilit regulile speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului ca singura cale de atac împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale, cât şi la soluţionarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea dreptului de acces la instanţă sau la folosirea căilor de atac.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.Ulterior sesizării Curţii Constituţionale a fost adoptată Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, iar, ca urmare a republicării Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, dispoziţiile art. 29 alin. (6) au devenit dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi au următorul cuprins: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, raportate la prevederile art. 21 din Constituţie, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestora.De exemplu, prin Decizia nr. 494 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 21 iunie 2006, Curtea a statuat, în esenţă, că principiul liberului acces la justiţie nu echivalează cu accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul având competenţa, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, să instituie reguli de procedură deosebite, în considerarea unor situaţii speciale.Totodată, prin Decizia nr. 922 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, Curtea a statuat că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu şi că din aceleaşi raţiuni legiuitorul a instituit şi regulile speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului ca singură cale de atac împotriva încheierii instanţei de judecată, cât şi la soluţionarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea dreptului de acces la instanţă sau la folosirea căilor de atac.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Elena Lupea în Dosarul nr. 10.485/236/2008 al Tribunalului Giurgiu – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean__________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x