DECIZIE nr. 1.475 din 11 noiembrie 2010

privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială Geometric Service în Dosarul nr. 27.662/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 27.662/3/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială Geometric Service într-un dosar având ca obiect o acţiune în anulare a unei dispoziţii a Primarului Municipiului Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţiile legale criticate contravin art. 16 şi art. 21 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, pe de o parte se încalcă principiul egalităţii în drepturi prin introducerea unui regim juridic distinct între persoanele care au dreptul de a ataca dispoziţia sau decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001 şi terţi, ceea ce trebuie avut în vedere fiind natura actului juridic şi nu calitatea persoanei, iar pe de altă parte se încalcă principiul liberului acces la justiţie, deoarece terţele persoane nu au posibilitatea de a ataca dispoziţia sau decizia de restituire decât pe calea dreptului comun şi nu în cadrul legii speciale.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală nu şi-a exprimat opinia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi care au următorul conţinut: „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi în art. 21 privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 1.248 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 5 noiembrie 2009 şi prin Decizia nr. 1.422 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 17 decembrie 2009, a constatat că art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabileşte dreptul persoanei care se pretinde îndreptăţită la restituirea imobilului de a ataca, la secţia civilă a tribunalului competent, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.În speţa de faţă, argumentele care stau la baza motivării excepţiei vizează nemulţumirea autorului cu privire la limitarea, prin dispoziţia criticată, a categoriei persoanelor care au calitatea de a promova acţiunea în instanţă. Or, în condiţiile în care decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării ori a cererii de restituire priveşte interesele legitime ale persoanelor care se pretind îndreptăţite, în vederea recuperării bunurilor care le-au aparţinut şi care au fost preluate abuziv de stat, numai acestea justifică un interes şi, implicit, calitatea procesuală activă în declanşarea controlului judiciar de legalitate al respectivelor hotărâri.Aşa fiind, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu fac altceva decât să reglementeze cadrul desfăşurării fazei judiciare a procedurii privind restituirea imobilelor care fac obiectul legii reparatorii. Curtea reţine că lărgirea acestui cadru procesual, sub aspectul persoanelor care pot avea calitate procesuală activă, echivalează cu o completare a legii pe calea controlului de constituţionalitate, operaţiune care excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.În ceea ce priveşte art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că, în cauza de faţă, sunt pe deplin aplicabile cele statuate prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Astfel, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă în mod categoric din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, şi ale art. 129, în conformitate cu care, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. Dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”, au semnificaţia că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit niciun cetăţean ori categorie sau grup social. Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, că dreptul la instanţă nu este un drept absolut; statele sunt libere să stabilească condiţionări ale acestuia, fără însă să aducă atingere substanţei dreptului.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia, considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială Geometric Service în Dosarul nr. 27.662/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă, şi de proprietate intelectuală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește