DECIZIE nr. 1.469 din 10 noiembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Ioan Berghezan în Dosarul nr. 3.318/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Gheorghiţă Mateuţ din cadrul Baroului Arad, cu delegaţie la dosar. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia, reluând aspectele inserate în notele scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.318/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Ioan Berghezan în dosarul de mai sus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la aplicarea şi stabilirea pedepselor numai în condiţiile legii, ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind includerea infracţiunilor, pedepselor şi regimului acestora în domeniul de reglementare al legii organice, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 11 privind Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 privind Tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborate cu art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu denumirea marginală Nicio pedeapsă fără lege. Astfel, prin intermediul textului criticat este adusă o infracţiune din procedura comună într-o procedură specială, stabilindu-i în mod nejustificat un regim discriminatoriu, în sensul că, implicit, art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu conţine o pedeapsă proprie, ci face trimitere la textul din Codul penal. Această împrejurare este de natură să conducă la discriminarea cetăţenilor chemaţi în justiţie, care beneficiază de drepturi şi libertăţi consacrate de Constituţie, sunt egali în faţa autorităţilor publice şi au dreptul la un proces echitabil, pentru care justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, egală şi imparţială pentru toţi.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului ales al autorului excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: „Infracţiunile de luare de mită – prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită – prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite – prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă – prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 48 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2006, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinând că textul contestat „nu constituie o incriminare prin analogie, […] ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice – în mod excepţional şi nu în materie penală – de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.”Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Ioan Berghezan în Dosarul nr. 3.318/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2009.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește