DECIZIE nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în Dosarul nr. 3.591/108/2009 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.710D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarele nr. 1.711D/2010 şi nr. 1.712D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad în Dosarele nr. 4.575/108/2009 şi nr. 6.113/108/2009 ale Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.711D/2010 şi nr. 1.712D/2010 la Dosarul nr. 1.710D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 21 iunie 2010, pronunţate în dosarele nr. 3.591/108/2009, nr. 4.575/108/2009 şi nr. 6.113/108/2009, Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în cadrul soluţionării unor acţiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare", ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi.1. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) şi ale art. 111 alin. (1), autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, "este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaşte cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptăţite". Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 36/1996, precum şi prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Totodată, arată că proiectul legii în discuţie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însoţită de fişa financiară a actului normativ, care să aibă în vedere dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 500/2002, singura analiză financiară fiind cea prevăzută la Secţiunea a 4-a – Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, cerinţa constituţională nefiind respectată, iar legea fiind adoptată la 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011.Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până la adoptare, această analiză nu satisface, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, exigenţele constituţionale şi legale, întrucât are un caracter formal, fără acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instanţele de judecată pentru prejudiciul material suferit nu va depăşi 33.000 lei de persoană. Or, pe de o parte, până în luna ianuarie 2010, după 6 luni de aplicare a legii, doar pe rolul Tribunalului Constanţa există 600 de cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârşitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur judeţ, iar pe de altă parte, instanţele judecătoreşti – în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor – au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 de euro.2. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat care a devenit parte a dreptului intern "prin Legea nr. 154/2005„), reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligaţie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăşească „valorile de referinţă” stabilite prin Protocol (anexă la Tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real şi PIB. Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei şi că estimarea minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42 judeţe) în cei 3 ani de aplicare şi presupunând că fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.3. Privitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a reparaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiaşi categorii de beneficiari, în egală măsură având impact moral incontestabil „privarea de libertate în locuri de detenţie sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice”. Există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic şi nu au beneficiat până la apariţia Legii nr. 221/2009 de o minimă reparaţie morală, însă prin dispoziţiile legale contestate se creează situaţia unei discriminări între cei condamnaţi politic şi cei supuşi unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincţia între situaţia în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detenţie şi situaţia în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă. Totodată, se creează discriminări între persoanele care au obţinut o minimă reparaţie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 şi cele care obţin aceste despăgubiri după acest moment.Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proporţionalităţii, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacţia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoaştere a însăşi măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, cât şi prin Legea nr. 221/2009.În final arată că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o poziţie moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparaţie morală, invocând, cu titlu de exemplu, "Cauza Ţarălungă, Cauza Temeşan sau Cauza Oancea".Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, care aveau următoarea redactare:– Art. 5 alin. (1) lit. a): "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare;” … Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispoziţiile modificatoare având următoarea redactare:"Art. I – Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;»".Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 modifică şi completează dispoziţiile de lege criticate, prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată şi completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (1^1).Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.Or, Curtea observă că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două soluţii legislative distincte, şi anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (soluţie legislativă preluată şi de dispoziţiile modificatoare), iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (soluţie legislativă introdusă prin dispoziţiile modificatoare).Întrucât în cauza de faţă autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică soluţia legislativă de acordare a despăgubirilor [soluţie cuprinsă şi de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşadar, numai dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: [… ]". … Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare" şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.Curtea observă că, deşi aceste decizii nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care prevăd că „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (opozabil Curţii Constituţionale de la data pronunţării deciziilor de admitere a excepţiei, respectiv 21 octombrie 2010, iar nu de la publicarea în Monitorul Oficial al României, care încă nu s-a efectuat) a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad în dosarele nr. 3.591/108/2009, nr. 4.575/108/2009 şi nr. 6.113/108/2009 ale Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu*OPINIE SEPARATĂÎmi exprim dezacordul cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională cu votul majorităţii membrilor săi:Consider că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum a fost formulată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este neîntemeiată, pentru următoarele motive:1. În primul rând, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de către Ministerul Finanţelor Publice, se referă numai la aspecte de oportunitate a reglementării criticate, şi anume la imposibilitatea financiară a statului de a suporta cheltuielile legate de acordarea unor despăgubiri foarte mari stabilite de instanţele de judecată, în valoare de până la 600.000 euro. Or, reglementarea acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici reprezintă o problemă de legiferare, care este de competenţa exclusivă a autorităţii legiuitoare, aşa cum rezultă din art. 61 alin. (1) din Constituţie.2. În al doilea rând, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când analizează incidenţa acordării despăgubirilor pentru daune morale, în temeiul art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ia în considerare prejudiciul moral, adică repararea stării de temere, a neplăcerilor şi a incertitudinilor care au rezultat din încălcarea dispoziţiilor Convenţiei, precum şi a altor daune nemateriale. (A se vedea Hotărârea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Cauza Andreescu Murăreţ şi alţii împotriva României, paragraful 29, şi Hotărârea din 10 noiembrie 2004, pronunţată în Cauza Ernestina Zullo împotriva Italiei, paragraful 25.) Mai mult, atunci când diferitele elemente care constituie prejudiciul nu pot face obiectul unui calcul exact sau atunci când distincţia dintre daunele materiale şi daunele morale se dovedeşte a fi dificilă, Curtea poate fi determinată să le analizeze de o manieră globală. (A se vedea Hotărârea din 6 aprilie 2000 în Cauza Comingersoll împotriva Portugaliei, paragraful 29.) Criteriul general invocat de instanţa de la Strasbourg este acela că trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubirile acordate şi încălcarea Convenţiei, cum este în speţă, atingerea adusă reputaţiei, avându-se în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii).3. În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri materiale pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici, invoc din nou fundamentul juridic şi etic al Legii nr. 221/2009 conţinut în motivele emiterii acestui act normativ şi efectele reparatorii ale acestuia. Legea se referă la victimele regimului totalitar comunist stabilit în România după 6 martie 1945. Acest regim a fost condamnat de mai multe texte internaţionale. Primul document important, care a încercat să abordeze regimul totalitar prin analizarea acestuia, îl reprezintă Rezoluţia nr. 1.096 privind măsurile de lichidare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se referă la măsurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste. Este considerat că totalitarismul comunist este o versiune nouă a vechii tiranii (cf. Hanah Arendt, Originile totalitarismului, Humanitas, 2006; pentru condamnarea regimului comunist din România, Vladimir Tismăneanu şi alţii, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste în România).Prin această rezoluţie se prevede în mod expres faptul că măsurile care trebuie luate în vederea reabilitării victimelor justiţiei totalitare comuniste trebuie să stabilească reparaţii care nu vor fi mai mici decât ale celor condamnaţi pe nedrept pentru comiterea de crime. În acest sens trebuie ţinut cont şi de dispoziţiile art. 504 şi 505 din Codul de procedură penală, care se referă la repararea de către stat a pagubei suferite. În condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, fixându-se un cuantum exact, nu se mai regăseşte aplicarea acestor articole.Această rezoluţie a fost precedată de Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 6.615 din 7 mai 1992 adresată Comitetului de Miniştri, în care este atrasă atenţia asupra faptului ca "diferite ţări din Europa Centrală şi de Est" au adoptat măsuri de "decomunizare" incompatibile cu standardele europene în materie de drepturi ale omului, precum şi de Rezoluţia 1.481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată "Necesitatea condamnării internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare".Cel mai recent document oficial care se ocupă cu problematica regimului comunist este Declaraţia de la Vilnius a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, adoptată în 2009. Declaraţia cuprinde o rezoluţie care are în centrul atenţiei respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor civile. Documentul aminteşte importanţa aplicării măsurilor de prevenire a acţiunilor antisemite şi readuce aminte statelor membre de angajamentul luat de acestea, în Declaraţia din 1990 de la Copenhaga, "de a condamna clar şi fără echivoc totalitarismul".4. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea "bunuri" priveşte atât bunurile actuale având o valoare patrimonială (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 1983, pronunţată în Cauza Van der Mussele împotriva Belgiei, Series A no. 70, p. 23, § 48), cât şi, în situaţii precis delimitate, creanţele determinate potrivit dreptului intern corespunzătoare unor bunuri cu privire la care cel îndreptăţit poate avea o speranţă legitimă că ar putea să se bucure efectiv de dreptul său de proprietate. (A se vedea Hotărârea din 20 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii împotriva Belgiei, Series A no. 332, p. 21, § 31, Hotărârea pronunţată în Cauza Draon împotriva Franţei [MC], nr. 1.513/03, § 65, CEDO 2005-IX, Hotărârea pronunţată în Cauza Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Cehiei (dec.) [GC], no. 39.794/98, ECHR 2002-VII, § 69, Hotărârea din 11 iunie 2009, pronunţată în Cauza Trgo împotriva Croaţiei.)Tot potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenţia şi implicit Protocolul nr. 1, adoptă o legislaţie prin care stabileşte restituirea totală sau parţială a bunurilor confiscate de regimul anterior, se poate considera că noul cadru juridic creează un nou drept de proprietate pentru categoria de persoane care îndeplinesc anumite condiţii. (A se vedea Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunţată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, § 125, CEDO 2004-V.)5. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, consider că acesta este la latitudinea instanţei de judecată, în virtutea dreptului suveran al judecătorului de a aprecia. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 28 mai 2002 în Cauza Beyeler contra Italiei, a acordat cea mai mare sumă de despăgubiri de până acum, în valoare de 1.300.000 euro, proprietarului unei galerii de artă, cu titlu de compensaţii pentru pictura "Portrait of a Young Peasant" a lui Vincent Van Gogh.Judecător,Iulia Antoanella Motoc,profesor universitar doctorAceastă opinie separată se referă şi la deciziile nr. 1.462, 1.463, 1.464, 1.465, 1.466, 1.467 din 9 noiembrie 2010 şi la deciziile nr. 1.482, 1.483, 1.485, 1.486, 1.487, 1.488 din 11 noiembrie 2010.–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește