DECIZIE nr. 1.457 din 5 noiembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală



Tudorel Toader – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorOana Cristina Puică – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Dan Grebleş în Dosarul nr. 3.579/100/2009 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a transmis Curţii note scrise prin care solicită admiterea acesteia.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.579/100/2009, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Călin Dan Grebleş cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei încheieri de şedinţă prin care a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, libertatea individuală, folosirea căilor de atac, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dreptul oricărei persoane arestate sau deţinute de a introduce un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală, deoarece împiedică exercitarea oricărei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, o cerere de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri preventive, în condiţiile în care procurorul poate ataca cu recurs încheierea prin care s-a admis o astfel de cerere.Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale, întrucât nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 156/2007.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au următorul cuprins: „[…] Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (1) şi (4) referitoare la libertatea individuală, ale art. 53 alin. (1) privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac, precum şi prevederile art. 1 referitoare la obligaţia părţilor contractante de a respecta drepturile omului, ale art. 5 paragraful 4 privind dreptul oricărei persoane arestate sau deţinute de a introduce un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală, ale art. 13 referitoare la dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 16, 21, 53 şi 129 din Constituţie şi ale art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, şi prin Decizia nr. 1.148 din 15 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 19 octombrie 2009, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate în prezenta cauză, pentru motivele acolo arătate.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru aceleaşi motive, textul de lege criticat nu încalcă nici celelalte dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Dan Grebleş în Dosarul nr. 3.579/100/2009 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2009.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. TUDOREL TOADERMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește