DECIZIE nr. 1.454 din 3 noiembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248-254 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248-254 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ecaterina Nica şi Virginia Străchinariu, prin mandatar Leon Nica, în Dosarul nr. 3.873/1/2008/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 271D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului liberului acces la justiţie, aplicându-se în egală măsură tuturor celor aflaţi în ipoteza juridică reglementată. Apreciază, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 alin. 3 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.873/1/2008/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248-254 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Ecaterina Nica şi Virginia Străchinariu, prin mandatar Leon Nica, în calitate de succesoare ale revizuentului Gheorghe Străchinariu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti şi în care instanţa a ridicat, din oficiu, excepţia perimării cererii pentru lăsarea dosarului în nelucrare de către părţi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că prin invocarea textelor de lege criticate de către unele instanţe de judecată se creează posibilitatea ca acestea să nu îşi îndeplinească atribuţiile în efectuarea actului de justiţie, ceea ce duce la încălcarea principiului statului de drept, în care demnitatea este valoare supremă, aşa cum prevede art. 1 alin. (3) din Constituţie. Textele de lege criticate aduc atingere principiului accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece instanţele nu mai pot fi învestite liber cu soluţionarea cauzelor, constituind totodată şi un "artificiu" în vederea "ascunderii fondului" litigiului. Prevederile art. 248-254 din Codul de procedură civilă sunt contrare dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, întrucât instanţa supremă, în aplicarea lor, refuză să judece cauza, fără a arăta de ce le acordă prioritate de aplicare în raport cu dispoziţiile "art. 1 şi 4 din Legea nr. 303/2004, art. 2, 6, 7 şi 10 din Legea nr. 304/2004, art. 2 din Legea nr. 274/2005, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul 1 şi Directiva europeană nr. 8/2003″.Principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, nu le este garantat autorilor excepţiei, întrucât procesele altor părţi cu drepturi similare se judecă cu celeritate, pe când, în ceea ce îi priveşte, instanţa a ridicat din oficiu excepţia perimării cu scopul de a nu le judeca cererea de revizuire.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, în sensul celor statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 311 din 15 noiembrie 2001 şi nr. 351 din 25 martie 2010.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 248-254 din Codul de procedură civilă, ce reglementează instituţia perimării.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) conform căruia "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate" şi alin. (5) potrivit căruia "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi alin. (2) referitor la supremaţia legii, art. 20 referitor la aplicarea tratatelor internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) potrivit căruia "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" şi alin. (3) conform căruia "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale", şi art. 154 alin. (1) referitor la conflictul temporal de legi. Autorii excepţiei susţin, de asemenea, că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă următoarele:1. Dispoziţiile art. 248 şi art. 253 din Codul de procedură civilă au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2002, şi Decizia nr. 351 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 17 mai 2010, Curtea pronunţându-se în sensul respingerii excepţiei.Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, referitor la sancţiunea procedurală a perimării, că aceasta este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părţii. Perimarea şi, implicit, consecinţele ei, prevăzute de art. 254 din Codul de procedură civilă, ar fi putut fi evitate dacă părţile s-ar fi interesat în perioada de un an de la data suspendării cauzei de stadiul în care se află judecata. Prin reglementarea instituţiei perimării, ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat liberul acces la justiţie, ci acesta este supus condiţiei respectării unor exigenţe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil. În jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, Curtea a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora, „Competenţa […] şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”, şi ale art. 129, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterior pronunţate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Celelalte aspecte invocate de autorii excepţiei, referitoare la aplicarea prioritară a textelor de lege criticate de către instanţa care a sesizat Curtea în raport cu actele normative interne şi internaţionale invocate, excedează controlului exercitat de Curtea Constituţională.2. Cu privire la dispoziţiile art. 248 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea au fost abrogate prin art. 219 pct. 3 din cap. X al Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.Totodată, Curtea observă că prevederile art. 248 alin. 3 din Codul de procedură civilă reglementau termenul de perimare în materie comercială, or, litigiul nu are natură comercială, excepţia fiind ridicată într-o cauză civilă, respectiv cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti întemeiată pe art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Aşa fiind, Curtea reţine că acestea nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale de a avea legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, aşa încât excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 alin. 1 şi 2, art. 254 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ecaterina Nica şi Virginia Străchinariu, prin mandatar Leon Nica, în Dosarul nr. 3.873/1/2008/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de aceiaşi autori în dosarul aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește