DECIZIE nr. 1.452 din 4 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin raportare la art. 146 din Codul penal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin raportare la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicată de Petru Nica, Ana Gonciarov, Bujor Oancea şi Octavian-Petrişor Rusulescu în Dosarul nr. 3.529/208/2007 al Tribunalului Caraş-Severin – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 111 din 30 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.529/208/2007, Tribunalul Caraş-Severin – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin raportare la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicată de Petru Nica, Ana Gonciarov, Bujor Oancea şi Octavian-Petrişor Rusulescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitoare la România ca patrie comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără niciun fel de deosebire, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 16 alin. (1) referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) şi (12) referitoare la Libertatea individuală, art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi Nicio pedeapsă fără lege, deoarece echitatea procesului penal este grav afectată prin aceea că paguba materială nu poate fi legal stabilită decât în urma judecării definitive a fondului. Dacă se porneşte de la premisa potrivit căreia consecinţele deosebit de grave sunt determinate de cuantumul pagubei materiale cauzate prin presupusa infracţiune, este clar că se nesocoteşte şi principiul prezumţiei de nevinovăţie. În plus, textele contestate nu satisfac nici exigenţele de previzibilitate şi accesibilitate, valoarea pagubei neputând fi stabilită în abstract, ci fiind apreciată de la caz la caz, în baza unor prevederi din legi extrapenale, ca rezultat al unui calcul care nu putea fi cunoscut de făptuitor în momentul săvârşirii faptei. În acest fel, textele intră în contradicţie cu prevederile care instituie principiul "nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii", cu cele care stabilesc că "prin lege se reglementează infracţiunea, pedeapsa şi regimul de executare" şi cu prevederile art. 11 şi art. 20 din Constituţie care, stabilind preeminenţa Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consacră principiul "nicio pedeapsă fără lege".Tribunalul Caraş-Severin – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi art. 146 din Codul penal, care au următorul conţinut:– Art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000: „Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.”;– Art. 146 din Codul penal: "Prin «consecinţe deosebit de grave» se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitoare la România ca patrie comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără niciun fel de deosebire, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 16 alin. (1) referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) şi (12) referitoare la Libertatea individuală, art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi Nicio pedeapsă fără lege.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 552 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 10 iunie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, statuând că, „potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente, Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite.Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 78/2000, care reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză. Astfel, textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se află în ipoteza normei, fără nicio discriminare, şi, de asemenea, nu încalcă niciuna dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.Cât priveşte critica referitoare la absenţa din conţinutul reglementării a exigenţelor de previzibilitate şi precizie, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De altfel, în Cauza Wingrove contra Marii Britanii din 25 noiembrie 1996 Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă, care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, circumstanţele care pot rezultă dintr-un act determinat. Or, nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate sunt văduvite de o astfel de cerinţă, deoarece acestea nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunităţilor Europene. (…)Prevederile art. 23 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât dispoziţiile legale contestate nu dispun cu privire la libertatea individuală".De asemenea, prin Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat „că art. 146 din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de grave”. Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.Totodată, Curtea a constatat că este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanţial. […]Referitor la critica de neconstituţionalitate privind previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale şi la încălcarea principiului legalităţii incriminării, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale şi nici celor ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci, dimpotrivă, prin explicarea conţinutului noţiunii "consecinţe deosebit de grave" în textul art. 146 din Codul penal se asigură caracterul de previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale".Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin raportare la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicată de Petru Nica, Ana Gonciarov, Bujor Oancea şi Octavian-Petrişor Rusulescu în Dosarul nr. 3.529/208/2007 al Tribunalului Caraş-Severin – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește