DECIZIE nr. 1.440 din 3 noiembrie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 12 decembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 48 24/01/2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Zoltan Valentin – judecătorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Jidvei" – S.R.L. – Filiala Alba în Dosarul nr. 2.456/107/2007 al Tribunalului Alba – Secţia comercială şi contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.602D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea nr. 595/F/2010 din 9 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.456/107/2007, Tribunalul Alba – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Jidvei" – S.R.L. – Filiala Alba, pârât într-o cauză având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu reclamantul Societatea Comercială "Stoian Ignat" – S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15, 16, 21, 124 şi 126, deoarece reglementează "obligativitatea judecătorului fondului de a respecta întocmai indicaţiile date de instanţa de recurs". Totodată, arată că, în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului, a stabilit trimiterea acesteia spre rejudecare la judecătorul sindic, iar nu la unul dintre judecătorii de fond din cadrul Secţiei comerciale a Tribunalului Alba, contrar art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi a celor ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 315 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:"În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.Când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.După casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."Autorul criticii susţine că acest text de lege contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 – Universalitatea, art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 21 – Accesul liber la justiţie, art. 124 – Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 – Instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în concret, autorul excepţiei, pe de o parte, solicită modificarea şi completarea dispoziţiilor legale criticate, iar pe de altă parte, criticile sale vizează probleme ce ţin de modul de interpretare şi de aplicare a acestora, principalul motiv de neconstituţionalitate invocat fiind legat de necompetenţa judecătorului-sindic în cauză. Aceste probleme excedează controlului de constituţionalitate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa legiuitorului, respectiv a instanţei judecătoreşti.Curtea reţine că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei reglementează principalele atribuţii ale judecătorului-sindic.Conform acestor dispoziţii de lege, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de S.C. "Jidvei" – S.R.L. – Filiala Alba în Dosarul nr. 2.456/107/2007 al Tribunalului Alba – Secţia comercială şi contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x