DECIZIE nr. 1.439 din 4 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal, excepţie ridicată de Marcel Vasile Holunga, Tiberiu Kovacs şi Sindicatul Independent al Juriştilor din România în Dosarul nr. 12.924.2/211/2006 al Tribunalului Teleorman – Secţia penală şi de Marian Guţă în Dosarul nr. 6.145/3/2009 (443/2010) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.La apelul nominal răspunde, pentru autorul Sindicatul Independent al Juriştilor din România, domnul Pompiliu Bota, în calitate de membru de sindicat, cu împuternicire depusă la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.În Dosarul nr. 1.892D/2010, autorul excepţiei Marian Guţă a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de împrejurarea că nu se poate prezenta în faţa Curţii din cauze medicale. Nu depune niciun document în susţinerea cererii sale.Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată de autorul Marian Guţă, întrucât, pe de o parte, nu a probat imposibilitatea de a se prezenta în faţa Curţii şi, pe de altă parte, de la data sesizării instanţei de contencios constituţional, respectiv 2 iunie 2010, şi până în prezent s-a scurs un interval suficient pentru a-şi angaja un apărător care să îi susţină la nevoie interesele.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 842D/2010 şi nr. 1.892D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul autorului excepţiei Sindicatul Independent al Juriştilor din România este de acord cu conexarea celor două dosare.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.892D/2010 la Dosarul nr. 842D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei Sindicatul Independent al Juriştilor din România, care pune concluzii de admitere a acesteia şi depune un certificat de soluţie emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, dat într-o altă cauză.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 2 februarie 2010 şi 2 iunie 2010, pronunţate în dosarele nr. 12.924.2/211/2006 şi nr. 6.145/3/2009 (443/2010), Tribunalul Teleorman – Secţia penală şi Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Marcel Vasile Holunga, Tiberiu Kovacs, Sindicatul Independent al Juriştilor din România şi Marian Guţă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la alegeri libere.Astfel, deşi prin Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal nu se face automat, ci motivat, având în vedere criteriile prevăzute de art. 71 din acelaşi cod, autorii excepţiei consideră că această decizie nu poate împiedica judecătorul să aplice pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. În acest sens se face trimitere la Hotărârea din 1 iulie 2008 a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la Cauza Calmanovici împotriva României.Tribunalul Teleorman – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală opinează că aplicarea concomitentă a pedepselor complementare prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal cu referire la art. 65 din Codul penal, pe o durată determinată, după executarea pedepsei principale, precum şi a pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 alin. 1 din Codul penal pe durata executării pedepsei contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 20 şi 36 din Constituţia României şi art. 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului prezent prin împuternicit, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 cu denumirea marginală Interzicerea unor drepturi şi art. 71 cu denumirea marginală Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii, ambele din Codul penal.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la alegeri libere.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 438 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, şi a statuat că, „dincolo de posibilitatea oferită de Constituţia României prin art. 36 alin. (2) de a priva de dreptul de vot persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă, şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale lasă statelor libertatea unei asemenea reglementări restrictive. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că suspendarea temporară a exerciţiului dreptului de vot pentru o persoană cu privire la care există indicii de apartenenţă la o organizaţie mafiotă urmăreşte un scop legitim. De asemenea, în Hotărârea din 4 ianuarie 1960 pronunţată în Cauza Xc/Allemagne, o persoană a invocat că, fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea, autorităţile statale au împiedicat-o să-şi exercite dreptul de vot. Instanţa europeană a arătat că, în termenii art. 3 al Protocolului adiţional la Convenţie, părţile se angajează să organizeze alegeri libere şi nu rezultă din cuprinsul său că ele recunosc oricărei persoane dreptul la alegeri libere, altfel spus, dreptul de vot al unui individ nu este garantat de art. 3, întrucât nu este un drept subiectiv propriu. De asemenea, restricţiile referitoare la o categorie limitată de persoane, anume cele condamnate, care sunt în executarea pedepselor privative de libertate, nu aduc atingere liberei exprimări a opiniei poporului privitoare la alegerea corpului legislativ în sensul art. 3 din Protocolul adiţional.În sfârşit, o parte din criticile autorilor excepţiei privitoare la dispoziţiile din Codul penal vizează şi modalitatea de aplicare, fapt ce nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci un aspect asupra căruia decide instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului. De altfel, eventualele probleme legate de aceste nemulţumiri au fost dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin Decizia nr. LXXIV (74), când, admiţând recursul în interesul legii, a statuat că dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) din Codul penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal."Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În sfârşit, cât priveşte Hotărârea din 1 iulie 2008 pronunţată în Cauza Calmanovici împotriva României, Curtea constată că instanţa europeană a avut în vedere o cauză care nu intra sub incidenţa recursului în interesul legii mai sus amintit şi care a nuanţat unitar aspectele de interpretare şi de aplicare tocmai în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, cu acel prilej, nu a constatat încălcarea art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru că nu exclude încă de la început aplicarea unor restricţii ale drepturilor electorale în cazul unei infracţiuni comise în calitate de funcţionar public, ci pentru că aveau un caracter automat şi nediferenţiat şi pentru că privau instanţele de judecată de orice analiză referitoare la proporţionalitate. Or, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a remediat acest neajuns.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal, excepţie ridicată de Marcel Vasile Holunga, Tiberiu Kovacs şi Sindicatul Independent al Juriştilor din România în Dosarul nr. 12.924.2/211/2006 al Tribunalului Teleorman – Secţia penală şi de Marian Guţă în Dosarul nr. 6.145/3/2009 (443/2010) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește