Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 850 din 8 decembrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni
Tudorel Toader – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorOana Cristina Puică – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de Nicolae Lazăr în Dosarul nr. 83/211/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 83/211/2004, Judecătoria Cluj-Napoca – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Lazăr cu ocazia rejudecării unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002 încalcă retroactivitatea legii penale mai favorabile, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, precum şi legalitatea pedepsei, deoarece includerea în categoria infracţiunilor exceptate de la graţiere a înşelăciunii prevăzute în alin. 3 şi 4 ale art. 215 din Codul penal creează o discriminare între persoane condamnate pentru aceeaşi infracţiune, săvârşită însă în modalităţi diferite.Judecătoria Cluj-Napoca – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002 sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, făcând trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 838/2007. Arată că celelalte prevederi constituţionale invocate nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, având următorul cuprins: „Nu beneficiază de prevederile art. 1-3 cei cărora li s-au aplicat pedepse sau măsuri educative pentru următoarele infracţiuni:A. Infracţiuni reglementate de Codul penal: […] 15. înşelăciunea, prevăzută în art. 215 alin. 2-5".În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) cu privire la retroactivitatea legii penale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi ale art. 26 referitoare la egalitatea în faţa legii din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 838 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 25 octombrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002, pentru motivele acolo arătate.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru aceleaşi motive, art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002 nu încalcă nici prevederile art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi nici pe cele ale art. 26 referitoare la egalitatea în faţa legii din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Celelalte dispoziţii din Legea fundamentală, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 15 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de Nicolae Lazăr în Dosarul nr. 83/211/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2009.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. TUDOREL TOADERMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică________