DECIZIE nr. 1.422 din 20 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, ale art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, ale Legii nr. 259/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, ale Legii nr. 300/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, ale art. 29 alin. (1) în privinţa sintagmei "în vigoare" din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorBenke Karoly – magistrat-asistent-şefCu participarea în şedinţa publică din 27 septembrie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, ale art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, ale Legii nr. 259/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, ale Legii nr. 300/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 7.824/99/2009 al Tribunalului Iaşi – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 143D/2011.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 septembrie 2011 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 11 octombrie 2011. La acea dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronunţarea, succesiv, pentru datele de 18 şi, respectiv, 20 octombrie 2011, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.824/99/2009, Tribunalul Iaşi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, ale art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, ale Legii nr. 259/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, ale Legii nr. 300/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii autorului excepţiei, de acordare a unor drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 continuă soluţiile legislative promovate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din domeniul bugetar, ambele ordonanţe de urgenţă, în privinţa drepturilor salariale ale personalului din învăţământ, fiind declarate neconstituţionale. De asemenea, legile de aprobare ale acestor ordonanţe de urgenţă sunt şi ele neconstituţionale, întrucât legea nu poate acoperi viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei de urgenţă pe care o aprobă.Se mai susţine că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa sintagmei „în vigoare”, este neconstituţional, întrucât nu ţine seama de faptul că o normă juridică primară, deşi abrogată expres, poate produce în continuare efecte juridice posibil vătămătoare în privinţa raporturilor juridice pe care le guvernează. În consecinţă, textele abrogate de legiuitor nu pot fi sustrase controlului de constituţionalitate în măsura în care acestea sunt aplicabile cauzei.Se mai arată că eliminarea suspendării de drept a cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât partea trebuie să îşi construiască întreaga apărare fără să ţină seama de decizia Curţii Constituţionale. Or, atunci când chestiunea de neconstituţionalitate este decisivă pentru câştigarea procesului, partea nu poate să îşi dovedească pretenţiile cu alte mijloace şi este condamnată să piardă din start procesul, căile de atac pe care partea le-ar putea exercita devin inutile. Mai mult, în situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate este ridicată din oficiu, instanţa judecătorească este obligată să judece cauza în baza unei legi pe care o consideră neconstituţională şi să administreze probatoriul cauzei potrivit acesteia. Totodată, autorul excepţiei arată că există posibilitatea ca instanţa judecătorească să sesizeze Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, iar până la soluţionarea acesteia, cauza să fie deja în stadiul procesual al recursului, stadiu în care instanţa este limitată la a analiza cererea de recurs pentru motivele strict menţionate de Codul de procedură civilă. În acest caz, decizia Curţii este ineficace, iar partea interesată trebuie să aştepte respingerea recursului său şi, ulterior, să solicite revizuirea hotărârii.Tribunalul Iaşi – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte dispoziţiile art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi ale art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 este inadmisibilă, iar cea care vizează art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 este neîntemeiată. Se observă că Guvernul nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii legale contestate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2009, ale art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 30 aprilie 2009, ale Legii nr. 259/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 13 iulie 2009, ale Legii nr. 300/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 8 octombrie 2009, ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, şi ale art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. În realitate, în privinţa art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este criticată numai sintagma „în vigoare”, astfel încât obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009, ale art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, ale Legii nr. 259/2009, ale Legii nr. 300/2009, ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa sintagmei „în vigoare” şi ale art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010. Textele legale punctual criticate au următorul cuprins:– Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009: „Alineatul (1) al articolului 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 30 ianuarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:«a^1) pentru perioada 1-30 aprilie 2009, coeficienţii de multiplicare şi valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuţi pentru toate funcţiile didactice şi didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a şi 3a;».2. Litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:«b) pentru perioada 1 mai-31 august 2009 se va acorda o treime din creşterea salariilor de bază obţinute prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare şi a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuţi pentru toate funcţiile didactice şi didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b şi 3b;»".– Art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009: „Valorile coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzute în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a, 3a, 1.1b, 1.2b, 2b şi 3b la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică corespunzător perioadelor stabilite la art. 2 din prezenta ordonanţă de urgenţă”.– Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009: „Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1^1 alineatul (1), litera a^1) va avea următorul cuprins:«a^1) pentru perioada 1 mai-31 decembrie 2009, coeficienţii de multiplicare şi valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuţi pentru toate funcţiile didactice şi didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a şi 3a;».2. La articolul 1^1 alineatul (1), literele b) şi c) se abrogă.3. Anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b şi 3b se abrogă".– Art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009: „Articolul 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2009, se abrogă”.– Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa sintagmei „în vigoare”: „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.– Art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010: „La articolul 29, alineatul (5) se abrogă”.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009, ale art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, ale Legii nr. 259/2009 şi ale Legii nr. 300/2009 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind statul român, art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă, iar dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa sintagmei „în vigoare” încalcă art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie privind interzicerea generală a discriminării. În fine, se consideră că art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 privind statul român, art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi obligaţiilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul de apărare şi art. 142 în privinţa rolului Curţii Constituţionale, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia menţionată privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată următoarele:I. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.Prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 şi 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienţii şi salariul avut în plată la 31 decembrie 2009 stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, şi nu cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerinţă în sfera de competenţă a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în materia salarizării personalului din învăţământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 272 din 27 aprilie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 31 iulie 2009).Aşadar, în momentul de faţă, dispoziţiile art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009, ale art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, ale Legii nr. 259/2009 şi ale Legii nr. 300/2009 nu mai au nici un efect asupra raportului juridic deja stabilit, cele reţinute în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind în conformitate cu solicitările autorului excepţiei exprimate prin cererea de chemare în judecată. Rezultă, aşadar, că excepţia de neconstituţionalitate ridicată vizează, din acest moment, chestiuni de aplicare şi interpretare a legii, astfel încât aceasta, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011).II. În privinţa sintagmei "în vigoare" cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată, a stabilit că aceasta este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.Astfel, în măsura în care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare ce rezultă fie, în mod nemijlocit, din dispozitivul deciziei, fie din coroborarea considerentelor cu dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text şi cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea. Dacă în cel de-al doilea caz, "pentru a da o forţă sporită deciziei şi fără a marca o reconsiderare a jurisprudenţei sale", Curtea este competentă să se pronunţe în sensul admiterii excepţiei formulate (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011), în primul caz devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Raţiunea aplicării acestor dispoziţii legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât, în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse cadrului constituţional toate celelalte interpretări posibile. În consecinţă, a contesta din nou constituţionalitatea interpretărilor care au fost deja excluse din cadrul constituţional echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, dar înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011 în Monitorul Oficial al României, Partea I, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011).III. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate care se aduc art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, se observă că, prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Curtea a arătat că noua reglementare asigură accesul persoanei la justiţie, atât la instanţa de drept comun, cât şi la instanţa constituţională, părţile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege şi, implicit, de posibilitatea de a-şi realiza, în mod real, drepturile şi a-şi satisface interesele în faţa justiţiei. Abrogarea măsurii suspendării de drept nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa.Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.În altă ordine de idei, Curtea a constatat că apare ca lipsită de temei şi susţinerea potrivit căreia noua reglementare ar afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părţi. Dacă prevederea suspendării de drept a cauzei a fost justificată, aşa cum s-a menţionat în prealabil, de temerea de a nu se ajunge la pronunţarea unor hotărâri definitive în baza unei prevederi potenţial neconstituţionale, numărul redus al dispoziţiilor declarate neconstituţionale, în raport cu numărul excepţiilor invocate, demonstrează faptul că suspendarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor a acoperit, în prea puţine cazuri, un risc real în acest sens, în cele mai multe situaţii dovedindu-se doar o modalitate convenabilă la îndemâna părţii interesate în tergiversarea cauzei.Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept este însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.IV. Distinct de cele arătate prin decizia menţionată, Curtea reţine că, într-adevăr, în practică pot apărarea situaţii dificil de rezolvat ca urmare a eliminării suspendării de drept a cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Însă acest lucru nu echivalează ab initio cu neconstituţionalitatea soluţiei legislative criticate, astfel încât instanţele judecătoreşti, prin practica lor, precum şi legiuitorul, după caz, trebuie să găsească soluţii care să acompanieze relaţia dintre instanţele judecătoreşti şi cea constituţională şi care să nu afecteze în vreun fel autoritatea deciziilor Curţii Constituţionale sau interesele părţilor din proces atunci când Curtea este sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, ale art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, ale Legii nr. 259/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar şi ale Legii nr. 300/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 7.824/99/2009 al Tribunalului Iaşi – Secţia civilă.2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) în privinţa sintagmei "în vigoare" din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Benke Karoly–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește