DECIZIE nr. 1.416 din 2 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.003/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul excepţiei tinde la o modificare a textelor de lege criticate, aspect ce nu aparţine competenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 38.003/3/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Final Construct" – S.R.L. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unei cauze comerciale întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile referitoare la condiţiile de admisibilitate a cererilor formulate în baza Legii nr. 85/2006 referitoare la cuantumul minim al creanţei şi la cuantumul taxei de timbru (derizoriu de mic) creează un dezavantaj vădit debitorului, care se vede expus la acţiunile şicanatorii ale oricăror creditori care doresc să blocheze pe această cale activitatea societăţii pretins debitoare. De asemenea, consideră că, prin această modalitate de introducere a acţiunilor în insolvenţă, se creează o inegalitate în faţa legii între creditori şi debitori, inegalitate care poate conduce la grave abuzuri de drept din partea creditorului şi la afectarea gravă atât a patrimoniului, cât şi a libertăţii economice a debitorului.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, cum sunt şi cele criticate, derogatorii de la normele dreptului comun. Stabilirea acestor reguli speciale constituie atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie şi nu vin în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate. De asemenea, arată că legiuitorul are opţiunea liberă în determinarea cererilor pentru care trebuie plătite taxe judiciare de timbru, a cuantumului acestora, precum şi a părţilor care au obligaţia să le plătească. Totodată, dispoziţiile Legii nr. 146/1997 nu instituie nici privilegii şi nici discriminări, toate persoanele care promovează un anumit tip de acţiune sau cerere fiind obligate să plătească taxele judiciare de timbru în valoare şi în condiţii identice.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora „cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie;”.De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, dispoziţii potrivit cărora: „În materie comercială, se taxează următoarele cereri: […] c) acţiuni, cereri şi contestaţii introduse în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004-120 lei.”Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, consideră că se contravine următoarelor prevederi internaţionale: art. 6 paragraful1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi interzicerea discriminării, precum şi art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia amintită, privitor la proprietate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 au fost modificate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 169/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, în sensul că „valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat”.Întrucât din susţinerile autorului excepţiei nu rezultă ce cuantum al creanţei ar fi considerat ca justificând în mod rezonabil deschiderea procedurii insolvenţei, Curtea apreciază că soluţia legislativă criticată se păstrează.Aspectele referitoare la existenţa unor condiţii privind deschiderea procedurii insolvenţei au mai fost supuse analizei Curţii Constituţionale şi cu alte prilejuri. Astfel, prin Decizia nr. 755 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 6 iulie 2010, Curtea a reţinut că „legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune omogenitate, astfel încât situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat".Cât priveşte dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997, Curtea constată că legiuitorul se bucură, de asemenea, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, de atributul exclusiv de a stabili cuantumul taxelor judiciare de timbru. Plata acestei taxe reprezintă contravaloarea serviciului public pe care statul îl pune la dispoziţia justiţiabilului pentru apărarea drepturilor sale pe calea justiţiei, iar nu o modalitate de apărare a unor persoane împotriva eventualelor acţiuni ce ar putea fi îndreptate împotriva lor. Aşadar, o eventuală restrângere a dreptului la un proces echitabil nu ar putea fi pusă în discuţie decât de cel căruia îi incumbă plata unei astfel de taxe, iar nu de către partea adversă.Pentru acest motiv, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil.În ceea ce priveşte critica privitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare, Curtea constată că art. 24 din Constituţie nu este incident în cauză, întrucât prevederile de lege criticate nu stabilesc norme referitoare la modul în care părţile în proces pot formula apărări şi nici la accesul la serviciile unui avocat.Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea reţine că acest drept nu are o valoare absolută, art. 44 alin. (1) din Constituţie precizând că limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 878 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, „legiuitorul ordinar este […] competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea Constituţională constată că, prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.”De asemenea, dispoziţiile art. 45 din Constituţie garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora "în condiţiile legii".Or, protejarea proprietăţii private şi a libertăţii economice nu pot fi invocate pentru a bloca realizarea drepturilor creditorului pe calea procedurii insolvenţei, atunci când aceasta este prilejuită de culpa debitorului prin neplata datoriei sale certe, lichide şi exigibile.Prin urmare, nici criticile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate şi a libertăţii economice nu sunt întemeiate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.003/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește