DECIZIE nr. 1.409 din 3 noiembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorFabian Niculae – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ştefan Sârjiţă în Dosarul nr. 3.922/301/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Ştefan Sârjiţă, domnul avocat Ghiocel Onofrei, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.521D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Diana Elena Lazea în Dosarul nr. 9413.01/300/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având în vedere obiectul identic al excepţiilor, preşedintele pune în discuţia părţii prezente şi a reprezentantului Ministerului Public cererea de conexare a Dosarului nr. 3.521D/2009 la Dosarul nr. 3.442D/2009. Atât reprezentantul părţii prezente, cât şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu cererea de conexare. Deliberând, Curtea decide conexarea Dosarului nr. 3.521D/2009 la Dosarul nr. 3.442D/2009, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.922/301/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Prin Încheierea din 4 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9413.01/300/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Ştefan Sârjiţă într-un dosar având ca obiect pretenţii şi de Diana Elena Lazea într-un dosar având ca obiect reîncredinţarea unui minor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile criticate contravin flagrant prevederilor art. 21 din Constituţie, potrivit cărora se garantează dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. La încheierea contractului de asistenţă juridică, avocatul negociază cu clientul onorariul pentru asistenţa juridică a clientului, pentru reprezentarea într-un proces, contract care se încheie în formă scrisă şi cuprinde onorariul negociat, în funcţie de complexitatea şi valoarea cauzei. Judecătorului nu îi este permis să încalce contractul încheiat şi să stabilească cheltuielile de judecată, dat fiind faptul că, înaintea reprezentării şi susţinerii cauzei de către avocat, acesta susţine consultaţii juridice pentru client, pregăteşte dosarul, formulează întâmpinări, excepţii, deci susţine o muncă laborioasă. Se mai arată că prevederile articolului criticat nu îndeplinesc condiţiile esenţiale ale clarităţii şi previzibilităţii legii, consacrate în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi care, în temeiul art. 20 din Constituţia României, au aplicabilitate directă în dreptul intern şi forţă juridică supraconstituţională, în măsura în care aceste prevederi sunt mai favorabile decât cele constituţionale. Prevederile criticate sunt neconstituţionale atâta vreme cât nu prevăd niciun criteriu clar pentru instanţele judecătoreşti de a diminua sau nu onorariul avocatului şi creează astfel posibilitatea pronunţării unor sentinţe arbitrare. Criteriile menţionate de legiuitor în teza finală a art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, şi anume valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, sunt extrem de vagi şi largi şi nu sunt de natură să înlăture arbitrariul.Tribunalului Bucureşti – Secţiile a III-a civilă şi a IV-a civilă consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiţiei.Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii legale, în raport cu critici asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituţională a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută. De altfel, în ceea ce priveşte problema clarităţii şi previzibilităţii legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susţinut, în Cauza Hertel contra Elveţiei din 25 august 1998 (§ 35), că previzibilitatea legii nu trebuie să fie neapărat însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. De asemenea, în Cauza Vogt contra Germaniei din 26 septembrie 1995, Curtea de la Strasbourg (§ 48) a mai afirmat că nivelul de precizie cerut de legislaţia internă depinde într-o mare măsură de textul analizat, de domeniul pe care îl acoperă şi de calitatea destinatarilor săi. Pe de altă parte, revine în primul rând autorităţilor naţionale sarcina de a interpreta şi aplica dreptul intern (Hotărârea Chorherr contra Austriei din 25 august 1993, § 25).Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ştefan Sârjiţă în Dosarul nr. 3.922/301/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi de Diana Elena Lazea în Dosarul nr. 9413.01/300/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Fabian Niculae––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește